Pro Hearing Pain (Partea a doua)

Pro-Pain, Undivided, Morggu, Deathdrive, 23.10.2011, in Wings

De data asta nu a mai fost vorba de durere de urechi cauzata de sunetul prost, ci pur si simplu imi tiuie urechile dupa concert.
Sa va spun sincer, nu cred ca as fi mers la concertul de duminica seara daca nu as fi aflat ca un prieten de-al nostru, cunoscut prin alte medii decat cele concertistice, e noul chitarist Deathdrive si urmeaza sa cante in deschidere. Si cum nu era sa dau aproape juma’ de milion pe un bilet  ca sa vad doar o juma’ de ora de concert, m-am ales cu o seara hardcore.

Dupa ce ne-am grupat, am facut gestul cu scosul banilor din buzunar si ne-am ales cu cate o bratara, am intrat, cam pe la 7 jumate in sala de concert a clubului Wings.  Era aproape gol, asa ca a mai durat inca vreun sfert de ora pana au inceput sa cante Deathdrive. Partea buna, in Wings, este ca au bagat bere la 0.5 (Tuborg si Holsten), asa ca macar acum stim pentru ce dam cate 6 lei.

Asa, ziceam de Deathdrive. Primele trei piese au fost cantate cu vechiul chitarist- Sheriff- iar una dintre ele l-a avut ca invitat, drept vocalist, pe Cata de la Coma. Nu i-am mai vazut live de mai bine de un an, cand am fost impresionat de atitudinea pe care au avut-o, si nici acum nu au dezamagit. In ciuda faptului ca in sala nu erau mai mult de cateva zeci de persoane, dispersate, si in mare parte catre barul din spate, oamenii si-au facut treaba bine, cu energie si pasiune, incercand pe alocuri sa arunce niste scantei de agitatie prin public, fara prea mare succes.

Dupa trei piese, Sheriff i-a predat stafeta lui Ingy (Catalin Ingeaua), care a cantat ultimele patru piese ale recitalului. Cum, dupa spusele lui, nu avea decat vreo 4 repetitii cu trupa, si inainte de asta cam era colbul de un deget pe chitara lui, se vedea pe fata lui ca e cam ingrijorat. Dar si-a intrat bine in rol, si cu exceptia unei greseli la un moment dat (nu, n-a sesizat-o niciunul dintre noi, ni s-a sugerat), a servit destul de bine riffurile de groove metal. Noi ii uram succes lui si intregii trupe. Pacat ca au fost primii si atmosfera in sala a fost inexistenta.

A urmat o pauza de bere si discutii, dupa care a inceput a doua trupa, una din Cehia (edit: sunt din Elvetia, de fapt), din cate am inteles – pe numele ei Moriggu. Deja in sala incepeau sa intre tot mai multi oameni, dar toti se inghesuiau catre partea din spate, in fata fiind pustiu. Oricum nici nu a fost rost de agitatie. Trupa in cauza a cantat un fel de metalcore, cu parti melodic death (asta din ce am putut sa-mi dau seama), dar nimic de scos ochii. Muzica lor a fost, practic, de duzina, cu un sunet generic, pe care il auzi cam pe la toate deschiderile de concerte metal. Inca o dovada ca scena e suprasaturata.

Dupa momentul asta, si inca o pauza de alimentare, au urcat pe scena Undivided – conationali cu Pro-Pain. Nici de trupa asta nu am auzit vreodata, dar m-au facut sa ciulesc urechile, in momentul in care au inceput. Dupa lalaiala trupei precedente, baietii astia au inceput cu un hardcore clasic, mai apropiat de radacinile genului- de punk, decat de metal, iar ritmurile lor alerte au pus destul de repede lumea in miscare- ma rog, o parte din lume. S-a incins destul de repede un circle pit, putin pogo si cateva incercari de crowd surfing, destul de esuate tinand cont ca marea parte a publicului inca mai facea baricade in fata usii din spate. Au cantat, presupun, vreo 40 de minute, destul de antrenante, care ne-au mai bagat putin in atmosfera de concert.

Si a sosit si ora 21.30(~45), cand au urmat la aparat Pro-Pain, care au incheiat seara, cu o ora jumate de hardcore, cu destula garnitura metal. Nu sunt un fan declarat al trupei, nici macar al stilului abordat, deci nu o sa intru in detalii prea mari despre muzica lor in sine sau despre setlist. Au cantat cam o ora jumate, intr-o sala in care, desi nu gemea de plina ce era, se stransesera, totusi, peste 100 de persoane, pe undeva pe la 150. In general publicul a fost apatic, cu exceptia celor aproximativ 15 din fata, care sareau, se impingeau, cateodata mai faceau cate un circle pit si, evident, mai luau si cateva cazaturi.

Pro-Pain au cantat conform “exigentelor” stilului, adica in forta, energic, fara prea multe subtilitati, cu volumul dat catre pragul superior. Se vede ca trupa dadea tot ce avea, pe scena, camasa vocalului intrand serios “la apa” pe masura ce se derulau piesele. Spuneam ca publicul n-a debordat de entuziasm, cu exceptia catorva din fata scenei, in rest, in cea mai mare parte a salii, era destul de rara si cate o mana ridicata.

Personal, concertul mi s-a parut, calitativ, cam prin zona medie, nici nu m-a dezamagit, nici nu m-a impresionat in vreun fel.