Am ajuns la Rockstadt joi seara, direct la concertul supergrupului The Kovenant (Covenant), pentru mine cel mai incitant concert din festul ăsta. Prin ei am luat contact cu metalul extrem în ’97 și probabil prima experiență black metal nu se uită niciodată. Nexus Polaris, un album emblematic pentru black metal, o simfonie a sunetelor aproape extraterestre… a fost reprodus integral și a fost reprodus bine!
Nagash (Dimmu Borgir), cu riff-urile și amprenta vocală în forță supremă, legendarul Hellhammer la tobe (Mayhem, Arcturus, Shining and more), Ghul (Mayhem, Gorgoroth) la fel de fantastic și vocea soprană înălțătoare a lui Sarah Jezebel(soprapna de la Cradle of Filth și Therion) ne-au băgat pe cei prezenți direct în universul delirant a tot ceea ce a însemnat și înseamnă Nexus Polaris.
Nagash a făcut o glumă arătând către cineva din public – “This guy is still waiting for Aria Galactica” :)) – care avea o pancartă cu numele albumului. Fucked, cu toții îl așteptăm, știm că e gata demult! A arătat și spre mine – “Thats a cool T-shirt, I haven’t seen this one before.” Da, era tricoul cu Metale Letale, mulțumim deci, Costin Chioreanu, Tase pentru concept și idee, pentru super tricoul rar cu grafică unică și de colecție :)
Am fraternizat cu metalheazi veniți de prin țară să-i vadă în formula asta genială, l-am „alergat” pe Nagash prin backstage până când un bodyguard cu poftă de scandal m-a scos de acolo, făcând pe cocoșul fără pene, că dacă vrea, mă scoate și din fest. Prostia a fost că, atunci când am întrebat unde e Nagash, bouncerul de acolo m-a îndrumat în backstage… păi hotărâți-vă cum gestionați backstage-ul, tovarăși!! De aia, probabil, cei mai mulți prieteni de-ai mei preferă festurile de metal din Europa și sunt printre puținii bețivi din garda veche 3B care încă mai vin la Rockstadt.
Seara a explodat mai departe cu Gojira \m/
Aici, toate au punctat totul la line! S-a auzit impecabil, s-a simțit exploziv și au performat genial! E clar că Gojira au devenit noii metalheads de top!
Ziua următoare am fost leneș și m-am lăfăit în istoria hotelului Aro, de unde am lucrat până mi-am amintit că e timpul să o tai la fest. Am ajuns pe la amiază la Me and That Man, un side project Behemoth, care a creat o conexiune emoțională la care nu mă așteptam. Un dark folk metal cu care am rezonat din plin, un public activ și cu reacții pe măsură. Satanismele lor au mers direct la inima mea neagră :)
După asta am gustat Alestorm, un tip de power metal pe care pot să-l diger. Public mare, alcool din plin și energie cât cuprinde.
Sâmbătă am venit târziu și mi-am făcut încălzirea cu Lord of the Lost, un metal alternativ cu ceva inserții electronice, pe scena mare, cu reacții sonore din public.
Apoi am trecut la treburi serioase, și anume Kataklysm \m/ Metalul care nu se joacă, e de atitudine și întotdeauna trupa se aude super bine în concert. Rafale de tobe, rafale de plete, rafale de circle pit!
Întotdeauna trupa asta degajă o forță și o energie greu de egalat de alte trupe, execuție tehnică de nivel superior, vocea lui Maurizio a dinamizat picioarele și pletele în toate direcțiile.
După ce mi-am umplut bandana de transpirație, m-am așezat curios să văd și eu pentru prima dată Apocalyptica. Ce să faci, unele lucruri nu le poți evita toată viața. Au fost fix cum mă așteptam, o odă destinată metalului de la Metallica, singurul care există în lumea lor specială, plină de oameni speciali și de întâmplări speciale.
După asta n-am putut să nu mă amuz de Powerwolf, care aveau un show cu metal fix de Disney, cu monștri și balauri de impresie, perfect pentru clasele 1-4, dar cum erau și copii pe acolo, unii deghizați în adulți, bănuiesc că s-au bucurat.
Duminică a trebuit să-mi iau tălpășița devreme. Altfel, da, mă simt vinovat că am ratat multe trupe de care m-aș fi bucurat cu pasiune necontrolată, dar altfel cum aș putea să n-am regrete și să-mi doresc că data viitoare să văd mai mult …
Postat în:
Cronica de concert|
Etichete:
Alestorm,
Apocalyptica,
Gojira,
Kataklysm,
Lord of the Lost,
Me and That Man,
Powerwolf,
The Kovenant

Am dat din greseala peste acest album. “Rasfoiam” niste coperti, cand mi-a atras atentia patratul portocaliu. Poate l-as fi trecut cu vederea, daca nu zaream cu coada ochiului numele Duplantier. Pentru ca 

