Septic Flesh, As I Lay Dying și Amon Amarth, Arenele Romane, 19.11.2011
Asadar, după cum puteți intui din titlu, sâmbătă seara, înainte de a fi un concert, a fost un circ. Și încă unul de foarte prost gust.
Am ajuns în față, la Arenele Romane, pe la ora 18:45. Organizatorii – PROMUSIC PROD – anunțaseră ca intrarea începe să se facă de la ora 19, iar prima trupă- Septic Flesh- urmau să înceapă de pe la 19:30. Când am ajuns acolo era deja lume strânsă la intrare, însă în niciun caz nu era înghesuiala, încă. De pe la ora 19, a început să apară tot mai multă lume și să devină destul de aglomerat in fața porților de acces. Dar, surpriză: porțile au rămas tot închise. Și așa au continuat să fie până pe la 19:20, timp în care, la intrare, era deja haos în toată regula, accesul făcându-se prin două puncte minuscule. Evident că nu a mai existat nicio ordine, și totul s-a transformat în”cine știe mai bine să ia fața și să se bage”. Această stare de fapt a luat amploare mai ales când, în mod incredibil, dinăuntru, cam de pe la 19:35-40, au început să se audă primele acorduri Septic Flesh. La acea oră nu cred că apucaseră să intre nici măcar un sfert din oameni. După vreo zece minute le-a trecut si organizatorilor prin cap să deschidă și o a treia poartă, care inițial fusese rezervată presei și adepților blițului în fața scenei.
În fine, ca să nu mai intru în mai multe detalii, concluzia a fost următoarea: marea majoritate din cei care veniseră cu minute bune înainte de ora așa-zis oficială de deschidere a porților au ratat o bună parte din recitalul Septic Flesh (care oricum a fost scurt) și asta în condițiile în care erau mulți (ca și mine) care veniseră mai ales pentru ei. Au fost și unii care nu au prins nici măcar un minut. Asta în ciuda minciunilor celor de la PROMUSIC PROD, care spun că pe la ora 20 terminaseră cu intrarea. Fix o pulă- am văzut cu ochii mei, la ora 20:15, cum intrau ultimii care au stat la coadă de pe la 19. Unii care ar fi vrut să-i vadă pe SF d-abia reușiseră să intre chiar atunci- adică la 20:15- cam la ora când grecoteii nu numai că terminaseră de cântat, dar își strânseseră deja și catrafusele și probabil că se băgaseră și la un pui de somn.
Oricum, din ce văd, aceștia (organizatorii), aruncă toată vina pe tour manager, într-un mod, dealtfel, foarte convenabil. Motivația lor e că tour managerul le-a spus că intrarea se face cu 30 de minute după anunțul oficial și că ei au trebuit să se conformeze. Nu știu ce fel de explicație e asta și care-i logica pentru care un tour manager ar fi cerut să decaleze intrarea cu o jumătate de oră și ca prima trupă a serii să înceapă cu o mână de oameni în sală- și, mai ales, de ce nu au pus lucrurile astea la punct dinainte, cum ar fi făcut orice profesionist. Însă e clar că e foarte ușor să arunci pisica moartă la vecin, mai ales când vecinul nu prea poate fi contactat ca să dea răspunsul. Mie personal îmi pare faptul că niște ageamii autohtoni (care nu-s nici la prima abatere de genul) au făcut praf evenimentul, după ce l-au gândit cu organe aflate în partea inferioară a corpului, apoi s-au spălat pe mâini de toată responsabilitatea- ați observat vreodată că atunci când se întâmplă ceva nasol întotdeauna “e de vină” un personaj obscur pe care nimeni nu știe de unde să-l ia ?
Atât despre țepele cu iz mioritic, eu oricum nu mai particip la nimic organizat de ei pe viitor.
Acum să vă zic cum au stat treburile la concert. Eu am fost printre fericiții care au reușit să prindă cam jumătate din Septic Flesh– probabil vreo 15 minute. Când am intrat în cort, grecii erau deja la jumatea piesei Pyramid God, de pe noul album. În afară de asta, am mai prins și Anubis, A great mass of death si Five pointed star. Din ce am auzit, au mai cântat și The vampire of Nazareth și Communion, dar nu știu exact. După circul de la intrare n-am reușit aproape deloc să intru în atmosferă. Pe lângă un decor scenic destul de frumos, ce pot eu să remarc e talentul actoricesc al solistului- pe care îl remarcasem încă de acum doi ani, când au mai fost pe aici- care cu siguranță ar face un spectacol și mai mare dacă n-ar avea și bass-ul atârnat de gât. Tobarul- foarte brutal cu setul lui de tobe, bătea fără milă pe fiecare piesă și la final se vedea că era transpirat de parcă ar fi bătut vreo două ore în continuu. Instrumental, piesele s-au auzit excelent,interpretate ca la carte. Am avut o semi-dezamăgire, însă, cu partea vocală- chitaristul care se ocupă și cu vocea clean în mod normal, acum nu a mai dat decât din chitară, iar de părțile clean s-a ocupat cd-ul. Mi-ar fi plăcut să aud piesele complet live (bine, mai puțin partea de orchestră), dar să nu fiu rău acum. Oricum, recitalul Septic era condamnat din start să fie “din scurt”, iar pentru marea majoritate a fost și mai din scurt sau, după caz, inexistent. Sper să-i văd cât mai curând și în condiții mai bune.
După Septic și un scurt raid pe afară, unde auzeam tot felul de expedieri de carne în frigiderul organizatorilor (legitim, dealtfel), am dat iama pe la standul de mărfuri și mi-am luat, la ofertă, ca orice român, tricou + cd, la 100 de RON.
Ca să mai fac o paranteză. Încă o mișcare gândită din partea organizatorilor: în cort se fuma la greu, însă nu exista nicio aerisire, în afară de ușa de la intrare, care si ea stătea mai mult închisă. Ceața de afară n-a avut nici măcar o șansă de a rivaliza în vreun fel cu ce era înăuntru. Când luminile de pe scenă se reflectau puternic în fumul din sală și stăteai undeva în spatele cortului, aproape că nici nu mai vedeai scena. Cât despre standurile cu bere, deși nu am avut treabă pentru că am făcut pe soferul, au fost puține în raport cu numărul de oameni și, din ce am auzit- nu zic sigur- s-ar fi terminat cam pe la jumătatea recitalului Amon Amarth.
Închid paranteza. Au urcat pe scenă As I Lay Dying. Deoarece trupa asta mă lasă rece total, am preferat să stau undeva în spate și să mai trag doar ocazional un ochi la ce se mai întâmpla pe acolo. Nu am putut să nu remarc faptul că sună de un impresionant banal,la fel ca orice trupă metalcore, cu toate că sunt considerati un vârf de lance al acestui gen. Bine, ținând cont de ce poate oferi acest gen, la modul general, nici pretenții prea mari nu pot să existe. M-am bucurat doar când au terminat.
Și am ajuns și la ultima trupă a serii- invadatorii din Nord- Amon Amarth. Îi mai văzusem o dată, așa că, la început, m-am plasat undeva pe la jumatea sălii, iar, mai apoi, m-am dus prin față, că m-aș fi ofticat să dau atâția bani pe bilet fără să mă simt și eu bine. Cu bărbi și plete blonde, ca orice vikingi care se respectă,cu corn la brâul solistului- din care acesta mai bea din când în când- cu piese despre lupte cu șerpi mitologici, războaie, sacrificii, mercenari plătiți de împăratul Bizanțului, cetăți cerești, arbori ai lumii, jafuri și alte subiecte la modă, odinioară, pe plaiurile de sub cercul arctic, băieții de la Amon Amarth au condus un asalt de vreo oră jumătate, într-un stil specific trupelor mari. Solistul a încercat și puțină română, cam stricată, ce-i drept, dar apreciată de public. Au cântat piese destul de multe de pe noul album- Surtur Rising (pe care, spre rușinea mea nu l-am ascultat nici până acum), dar și alte piese mai vechi și mai cunoscute mie. Nu enumăr setlistul, pentru că nu l-am memorat.Pot să zic doar că în sală/cort a fost destul de multă voie bună și în față destul de multă agitație. Pe lângă metaliștii nelipsiți de la orice eveniment din București au fost și foarte mulți puști, fani Amon Amarth (și, îmi imaginez, mulți și special pentru As I lay…). Solistul Johan chiar a părut veritabil impresionat și a apreciat energia publicului din România.
El, la rândul lui și-a făcut treaba impecabil. Totuși, nu pot să nu remarc izul de rutină și de mecanicitate pe care îl emană uneori genul ăsta de trupe, cu multe concerte pe an, inclusiv festivaluri mari. Pe lângă clișeicele “it’s great to be here etc”, a mai fost o glumă de-a solistului făcută, pe piesa The pursuit of vikings, glumă pe care a făcut-o, absolut identic, și când i-am văzut acum doi ani la Metalcamp- atunci când a pus publicul să cânte după el versurile, a mai adăugat “it doesn’t matter if you don’t know the lyrics, it’s death metal, no one will know the difference”. Acum știu că-s cârcotaș, probabil atunci când ai o tonă de concerte pe an, e cam greu să fii original- plus că cei mai mulți n-au cum să știe toate astea dacă n-au fost prezenți să-i vadă și-n altă parte. Personal, mi-a plăcut concertul lor, cu mențiunea că în aer liber fac un spectacol sensibil mai mare, cu flăcări si alte chestii d-astea.
Ar mai fi două lucruri de spus despre public. Pe de-o parte gesturi de țărănie românească clasică de a intra în moshpit însoțit de vreo bere sau, mult mai grav, de câte o țigară aprinsă- chiar s-a ars cineva în felul ăsta, în cel mai literal sens. Pe de altă parte vreo 2-3 matoliți care intrau deampulea în lumea de pe margine, sau se împingeau pe acolo fără nicio legătură cu ritmul piesei care se cânta.
La final a mai fost o fază, obiectiv vorbind tragi-comică, pentru mine, personal, doar comică. Imaginați-vă 4-5 indivizi, cu vârste clar peste 25 de ani, unii chiar peste 30, din ce mi-a părut mie, care se bat pe un băț de tobă, aruncat de tobarul de la Amon. Bine, bătaie e impropriu spus. Fiecare ținea câte o mână fermă pe băț(ul de tobă), în timp ce cu cealaltă împingea pe cine apuca, dintre dușmanii pretendenți ai bățului. Din împinsătură în împinsătură au parcurs cam jumătate de cort. Nu știu exact cum s-a incheiat, însă unul, care clar a fost pierzător, era cu greu ținut de un prieten, lângă ieșire, din a sări la gâtul nu știu cui, care probabil că luase bățul. Per total, a fost o imagine cel puțin adorabilă.
Mă opresc aici, cu speranța să nu mai am de-a face cu așa organizare vreodată și că o să am ocazia să-i văd și pe Septic mai pe îndelete.
Excelenta cronica!Din toate punctele de vedere.