Deși am zis că încerc să fiu mai serios și să scriu mai repede despre concertele la care am fost, nu am reușit lucrul ăsta. Încerc și eu, nu mă bateți.
Pe lângă concerte, anul ăsta a fost unul din cele mai pline în materie de călătorii, așa că mi-a fost greu și lene să tot scriu – cel puțin așa îmi spun singur. O să fiu mai “sumar” decât în mod normal, să fie o postare “de arhivă” mai mult, iar dacă unele concerte mi-au plăcut mai mult o să scriu ceva mai mult. Așa că, let’s go!
H8 / Rock’n’Ghena / Berzerk
București, România / Fabrica / 15.02.2025
Despre acest concert am scris ceva mai pe lung aici, că abia începuse anul și am zis că sunt harnic.
SoundArt Festival
București, România / Quantic / 14-15.03.2025
Aici ne-am luat bilete cu jumătate de an înainte pentru că veneau Villagers of Ioannina City, “prietenii noștri” (ai mei și ai Andreei). Pe lângă ei am mai văzut câteva trupe care ne-au atras atenția: Umbersun (RO) – cu un doom/death atmosferic foarte bun, Obsolete Guns (BG) – post-metal bine închegat și Five The Hierophant, pe care îi știam și îi mai văzusem și care au sunat foarte bine.
Cât despre favoriții noștri, Villagers of Ioannina City, mi-au părut puțin cam obosiți, dar chiar și așa au sunat bine și am fost bucuros că publicul a fost mai animat decât dățile trecute când au mai fost pe la noi.
Citeste articolul “S-a dus și 2025”
Postat în:
Cronica de concertSuflet de H8
Uuuh, Fabrica! N-am mai fost de ani buni acolo. Nici nu știam că se mai cântă hardcore sau metal în clubul ăsta. Dar se pare că se mai încearcă câte ceva.
Foto: Berzerk
Pe 15 februarie am fost la lansarea noului album H8, Suflet. Am ajuns pe la 20:45, când deja erau pe scenă Berzerk, de care nici nu auzisem. Lume era, dar agitație încă nu. Băieții au băgat un rap metal mai modern (sau să-i spun nu-metal?), cu chitările “downtuned”, cu groove mișto. Au sunat bine, iar spre final au avut parte și de ceva animație din partea publicului.
Între timp eu m-am întâlnit cu prieteni vechi și am stat la povești și o bere pe modul relax. Am constatat, în timpul ăsta, că 90% din public erau “moși” de-ai noștri de la 40 de ani în sus – oarecum funny.
Foto: Rock’n’Ghena
Și dacă tot e vorba de moși, a doua trupă de deschidere au fost veteranii de la Rock’n’Ghena, într-o formulă “updatată”, dar care au sunat foarte bine și au pus lumea în mișcare, deși ne adunaserăm deja cam mulți și era greu. În timp ce cântau ei a apărut și amicul Tase cu soția și ne-am retras puțin în sala cu merch, de unde am cumpărat noul CD al celor de la H8.
Foto: H8
Iar după pauza de după R’n’G, pe scenă au urcat adevărații veterani, H8, care împlinesc 30 de ani – la mulți înainte! Chiar dacă n-am fost mereu un fan al lor, cu timpul mi-am reglat “antenele” și acum sunt pe frecvența lor și trebuie să recunosc că sunt printre puținele trupe românești care au rezistat eroic și le doresc să continue. “Pensionarii” au cântat noul album în întregime, cred, pe parcurs lumea fiind din ce în ce mai animată. Spre final l-au chemat pe scenă și pe unul din foștii lor chitariști, care e plecat din țară de mulți ani și care a venit special pentru această lansare – respect! Și pentru ca totul să fie complet, la bis ne-au dat și clasicele “Cerc vicios” și “Gropile”, la care a participat si o bună parte din public.
A fost, din nou, o seară hardcore reușită în Fabrica. M-am simțit bine în gașca asta restrânsă de oameni mai mult sau mai cunoscuți și sper să se repete experiența.
Harakiri for the Bear
Sâmbăta seara, 24 februarie 2024. Ieșisem la plimbare cu câinele când prietenii mei Alex & Sorin îmi trimit pe telefon poze cu ei la o bere in Quantic. Erau la concert și “îmi făceau în ciudă”, deși nu mă prea interesa formația headliner. Dar pentru că se mai întâmplă să ai soție pe fază, Andreea m-a întrebat de ce nu mă duc și eu… Și așa m-am hotărât brusc să merg și să le fac amicilor o surpriză.
După plimbarea prin parc am chemat un taxi și cam în jumătate de oră am ajuns la fața locului, unde mi-am cumpărat biletul la intrare (mamă, de când n-am mai făcut asta!!!) și am intrat în sală, unde cântau Karg ultima piesă. Eram prea concentrat să-i localizez pe băieți, așa că n-am înțeles mai nimic. Au urmat 10 minute de căutări: prin public, apoi afară la locul de fumat unde era groaznic, apoi din nou în sală… și nimic, ai mei nu erau nicăieri!
M-am hotărât să nu-i mai surprind și i-am întrebat direct cu un mesaj unde sunt: erau la intrarea în club, la o masă și am fost primit prietenește cu niște huiduieli, de se uita lumea din jur la noi. Oricum, am înțeles că huiduielile au fost modul lor de a se bucura că mă vedeau. Am mai stat acolo vreo 10 minute la o bere și o tacla, după care ne-am mutat înapoi în sală.
Pe scenă deja veniseră românii de la Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, pe care eu îi mai văzusem de vreo două ori: una din ele în timpul Artmania 2019, când au avut un show în aer liber, în Piața Mică din Sibiu, de unde le-am și cumpărat CD-urile. Nu pot spune că sunt fan, dar nici nu-mi displac și, chiar dacă Sorin i-a criticat că nu au prezență scenică, mie mi-au părut destul de OK pentru ce muzică cântă – post-rock/metal atmosferic. Însă am văzut că publicul i-a apreciat și s-a văzut asta din aplauzele pe care l-au primit după fiecare piesă. Noi, totuși, ca niște non-fani, am stat în spate la discuții și povești.
După AFLMȘMP am luat pauză ca toată lumea, așteptând headliner-ii serii, Harakiri For The Sky, care nu e o formație după care mă dau în vânt – am încercat să-i ascult, dar “n-au intrat”. Doar că Alex & Sorin erau super încântați să-i vadă, așa că am așteptat să aud și eu ce se întamplă. Între timp am fost onorați și de prezența lui Tase și a Alinei, care veneau de la show-ul Partizan organizat de prietenii de la 3B. (cam multe detalii, nu?)
Austriecii au început fără povești prea multe, iar publicul s-a adunat repede în fața scenei. Stilul lor mi-a părut oarecum asemănător cu Agalloch, deși ceva mai non-atmosferic, dar la fel de melodic. În plus, par ceva mai moderni și văd pe net că sunt considerați “post-black metal”, deci da! Oricum, nu m-au prins, din păcate. Cel puțin nu la concert. Cred că are legătură și cu faptul că eram setat să nu fiu atent. Cât timp am stat și i-am urmărit mi s-au părut monotoni, deși după ce i-am mai ascultat acasă nu-mi mai par așa. Ideea e că la un moment dat mă luase somnul și nu prea am fost atent la ce se întâmpla pe scenă și în fața ei. Am văzut doar că lumea cânta cu ei și se manifesta specific rockerilor nespălați pletoși. Eu am stat la povești cu Tase și am apelat la o Coca-Cola ca să rămân alert. După mai bine de o oră show-ul s-a încheiat.
Băieții – Alex, Sorin, Tase – și fata – Alina – s-au hotărât să continue distracția la 3B, dar eu, pentru că sunt foarte responsabil, am plecat acasă. Însă pot spune că a fost o seară mișto alături de prieteni și, chiar dacă pe moment nu am gustat muzica, promit să încerc să-i mai ascult pe băieți. În plus show-ul a fost foarte tare și am văzut că publicul a apreciat asta.
Postat în:
Cronica de concertMuie, Morrison! Și ție și jandarmeriei!
Emile, ne cunoaștem de douăzeci de ani (chiar am realizat asta acum!), de pe vremea când o ardeam pe IRC și mai apoi pe Yahoo messenger. Ne-am cunoscut și personal, chiar destul de bine și am fost un suporter al tău încă de la primele concerte pe care le-ai organizat. De multe ori ți-am luat și apărarea online când lumea era nemulțumită de anumite faze legate de concerte, dar nu se mai poate! Cu Metalhead Meeting 2023 m-ai călcat și pe mine pe nervi și destul de urât.
Festivalul ăsta a fost o japcă pe față. Ai pus mâna repede pe Pantera sperând (și ți-a ieșit, din păcate) că lumea o să sară pe bilete. Ai fost cel mai mare jeg că n-ai anunțat nimic cu lunile și lumea a stat în suspans. Iar când ai anunțat ne-am dat toți seama ce țeapă am luat. Și nu pentru că n-ar fi venit trupe bune, dar la ce căcat faci un festival cu 5 trupe bune și restul de umplutură în trei zile?!?!? Citeste articolul “Muie, Morrison! Și ție și jandarmeriei!”
At The Gates @Quantic
Sunt câteva formaţii despre care am amintirea primului contact. Nu sunt multe, dar în general sunt printre formaţiile mele preferate. Una din ele este At The Gates. Am avut cu ei de fapt două contacte – primul a fost prin ’93-’94, când unul din prietenii din acea perioadă (toată lumea îl ştia de Groparu’) a venit cu o casetă cu albumul “With Fear I Kiss the Burning Darkness” şi ne-a dat puţin pe spate. Citeste articolul “At The Gates @Quantic”
Doar un beţiv la Rockstadt Extreme Fest 2018
Converge! Converge?! Haaaaa! Era prin februarie, cred… nu ţin minte exact. Ideea e că aş fi vrut să ajung la Roadburn anul ăsta, dar m-am trezit cam târziu (ianuarie) şi n-am mai găsit cazare la un preţ decent, aşa că ştirea că o să vină Converge la Rockstadt m-a făcut să nu ezit şi să-mi cumpăr bilet imediat. Ştiam că n-o să fie acelaşi lucru ca la olandezi, dar decât deloc, mai bine şi aşa.
Apoi totul a fost destul de bine. M-am sfătuit cu prietenul Răzvan şi am hotărât că mergem împreună – el a şi găsit cazare în Râşnov – aşa că a rămas doar să aşteptăm până în august… Şi am aşteptat cuminţi ziua de 2, când ne-am împachetat şi am plecat la drum toţi patru (soţie şi prietenă incluse!). N-o să stau să detaliez toată povestea; am îmbătrânit şi nu mai am răbdare să scriu foarte mult. O să scriu câte puţin despre trupele care mi-au plăcut şi despre atmosferă.
Prima zi
Sincer, nici nu mă uitasem prea bine pe programul pe zile, aşa că nu ştiam exact la ce să mă aştept şi cum îmi voi organiza timpul. Am mers, aşadar, după cum m-a dus valul şi a fost chiar bine.
Citeste articolul “Doar un beţiv la Rockstadt Extreme Fest 2018”
Postat în:
Cronica de concert|
Etichete:
Allochiria,
Amorphis,
Brujeria,
Converge,
Dust Bolt,
Dying Fetus,
Enslaved,
Full Of Hell,
Get The Shot,
Kurokuma,
Obituary,
Obscure Sphinx,
Origin,
SepticfleshArta ca o crimă
N-a mai fost răcoare în iunie de multă vreme, iar faptul că acest concert urma să fie în aer liber a făcut ca totul să iasă foarte mişto – am avut atmosferă de festival.. care va continua şi mâine.
N-am ajuns la prima formaţie, pentru că a fost prea devreme, dar trebuie să menţionez că As I Fall merită ascultaţi şi văzuţi în concert.
Divided By Perception
Citeste articolul “Arta ca o crimă”
Postat în:
Cronica de concert|
Etichete:
As I Fall,
Divided By Perception,
Thy Art Is Murder,
Walk The AbyssSunetul perfect al Bison/LLNN @Control
O seară rece de mai nu putea fi mai reuşită decât cea de aseară… Am fost în Control cu Andreea şi Răzvan să vedem şi să ascultăm nişte trupe foarte mişto. Am aşteptat să se deschidă clubul cu un Guinness rece pe terasă în frig, dar aşteptarea a meritat.
Am intrat în club fix când începeau să cânte Ropeburn, pe care îi mai văzusem la lansarea CD-ului acum o lună, în Motiv.
Mamuţii au fost aici
Cum te relaxezi cel mai bine sâmbătă seara ca metalist în Bucureşti? Dacă ştii cu două-trei luni înainte, te duci la un concert în Fabrica, împreună cu prietenii! Mai ales că vezi o trupă bună din Italia, ceea ce e destul de rar.
Începem cu începutul, pentru că la 20:55 am ajuns în club şi pe scenă erau deja băieţii noştri de la RoadkillSoda care dădeau bine de tot. Surpriza noastră a fost sala plină de lume, cum n-am mai văzut de multă vreme. Am mers şi ne-am luat câte o bere şi ne-am găsit un loc de unde să vedem şi sa ascultăm muzica. Şi am avut ce asculta şi ce vedea. Trupa a sunat foarte-foarte bine, iar southern-stoner-rock-ul lor a băgat lumea în ritm. După mai bine de o oră după ce au început, la ultima piesă au chemat pe scenă pe noul vocalist, “Beast”, care îi va lua locul lui Mircea “Hotshot Eagle” (numele oficial de pe facebook sic!). Tranziţia s-a făcut paşnic şi piesa a sunat foarte bine cu ambii vocali.
Între timp ne-au apărut şi prietenii Ana şi Ciprian, din urma lor venind şi o mică gaşcă de la bar, spre surpriza mea şi a soţiei. Pauza dintre trupe n-a durat prea mult – abia am avut timp să aruncăm un ochi la “merch” şi să ne mai luăm o bere, că pe scenă au urcat italienii şi n-au stat la poveşti.
Ufomammut sunt o trupă destul de veche, dar nu prea bine cunoscută pe la noi. Sau cel puţin aşa am crezut, dar sala plină de la Fabrica mi-a demonstrat contrariul. Cum îi spuneam şi lui Sorin într-o discuţie pe whatsapp, n-am mai văzut atât de multă lume de cel puţin 100 de concerte! Iar mă lungesc… Dar italienii nu! Au început lent şi puternic din prima. Ritmurile şi riff-urile repetate până la obsesie, momentele în care vocalul cântă ceva nedesluşit, sunetul genial ne-au pus pe toţi în mişcare – în special de cap. De la prima piesă şi până la ultima am stat înghesuit printre oameni şi m-am bucurat de nebunia aia de muzică psihedelică, care te bagă într-o transă fără să “bagi” nimic ajutător, deşi unii erau clar “consumaţi” dinainte de concert şi se simţeau bine.
Noi ne-am mişcat câte puţin mai spre centru şi mai spre spate din cauză deplasărilor publicului care mai de care, până aproape de ultima treime a concertului. Atunci a avut loc un declic al nebunului nostru de Ciprian, care n-a mai rezistat şi a încins un moshpit. I s-au alăturat câţiva băieţi mai înflăcăraţi care abia aşteptau momentul şi au ţinu-o aşa până la final, spre încântarea celor trei de pe scenă.
După aproape o oră şi 45 de minute, transpirat şi încălzit, am aplaudat şi am fluierat admirativ italienii şi am mers să-mi iau nevasta din spatele clubului, unde se retrăsese fix ca să scape de căldura din faţă.
Şi cam atât! A fost o seară genială cu muzică foarte bună, cu o atmosferă pe măsură şi cu multă lume.
Napalm Death @ /Form Space
Plecat-am nouă din Vaslui şi-am ajuns toţi la Cluj, la concertul Napalm Death din 28 februarie! Asta după o aventură de aproape şase ore în aeroportul Otopeni, unde avionul cu care am zburat a avut o defecţiune tehnică şi a trebuit să aşteptăm remedierea. Eh, dar până la urmă am ajuns cu bine şi asta a fost cel mai important.
Şi după ceva plimbări prin oraş, s-a apropiat ora concertului, aşa că am plecat spre club. Pe drum l-am agăţat pe prietenul Vasile, care “aproape clujean” fiind nu ştia cum să ajungă. Apoi în club am avut o reuniune de ex-vasluieni, care mai de care adunaţi pentru distracţie. Citeste articolul “Napalm Death @ /Form Space”
