Bulz Brotherz
Când am văzut săptămâna trecută pentru prima oară Bulz Brotherz (se scrie cu Z, de ținut minte, pentru că am mai greșit și noi în trecut) și am auzit cum sună și cum se afișează pe scenă, nu am putut să mă gândesc decât la trupa Delivery a lui Andy Larkin din desenele care au marcat copilăria multora dintre noi, „Ce-i cu Andy?”.
Însă, după prima impresie, poți observa un pattern de regândire și reinterpretare a unor melodii românești celebre, într-o manieră mai înspre rock sau blues. Similar, am putea spune, cu Niște Băieți, dar mai soft.
Trupa este destul de nouă pe scena românească și a ieșit anul trecut cu un album, în prim volum așa cum vedem online, numit „Toate Cele Bune”.
Am putut asculta de pe albumul lansat piesa „Ceaiul”, care conține un început inspirat din piesa „Thank You” cântată de Dido (reinterpretată și aceasta la rândul ei de Rob Thomas sau poate vă e mai cunoscută piesa „Me and My Broken Heart” de la Rixton) ce tranziționează cu versurile piesei de muzică lăutărească românească „I-auzi ploaia în jaluzele”.
Tot de pe acest album am mai ascultat live și „Zbătuta (Ală nu-s eu)”, piesă care se menține în top 40 la „Top Show – Radio Guerilla”, loc în care puteți vota și voi melodiile voastre preferate.
Per total, a fost un concert bun de deschidere, care ne-a pregătit și acomodat cu spațiul cel nou și neobișnuit unde au urmat veteranii de la Partizan.
Partizan
Că tot am pomenit de locul neobișnuit anterior, trebuie menționat că acest concert a avut loc într-un club propriu-zis de striptease. Acesta a fost ales special pentru sărbătoarea românească a dragostei – Dragobetele, dar și în ton cu discoteca în care ar merge o „păpușe masculină”.
Locul a avut un sound neașteptat de bun și un spațiu destul de okay pentru concert, deși au existat câteva mici probleme de sunet și nu s-a auzit vocea la primele piese.
Am mai scris de Partizan pe pagină, dar nu eu și, recunosc, de la reîntoarcerea lui Artan, solistul trupei, eu nu am apucat, din păcate, să îi revăd. De fapt, i-am văzut o singură dată pe Partizan cu Laura Brat la voce, în perioada în care Artan nu a cântat cu ei.
Partizan – Istorie
De aceea, simt nevoia să fac o introducere și o mică descriere pentru potențialii necunoscători ai istoriei trupei și membrilor săi. Partizan este proiectul lui Adrian „Artan” Pleșca (voce) și Răzvan „Suedezu” Moldovan (voce și chitară), membri fondatori ai formației Timpuri Noi în anii `80 , probabil prima trupă mai punk-oriented, poate mai mult prin atitudine, dar și prin versuri sau sound. Partizan este proiectul mai modern, agresiv într-un mod experimental/industrial comparativ cu Timpuri Noi, repus pe picioare de câțiva ani și chiar foarte activ. Alături de Artanu și Suedezu, mai cântă și Adrian Agheniței (The Nuggers, ex-Dead Ceaușescus ș.a.) la bas și Andrei Bărbulescu (ex-Timpuri Noi, Sarmalele Reci sau Antract) la tobe.
Am făcut toată această introducere și trecere în revistă pentru că am un respect nemărginit pentru Partizan și în trecut pentru Timpuri Noi, pentru tot ce au realizat și transmis publicului, sunt fără nicio îndoială legende.
Partizan – Concert
Acum, să trecem și la concert, care a început într-o variantă Timpuri Noi, cu melodia „Albele Furtuni”, cântată a capella de Artan, fără microfon, urmată de celebra piesă „Perfect” interpretată în stilul Timpuri Noi, nu Partizan (piesa a fost reinterpretată de Partizan și apare pe albumul „Am cu ce” din 2002).
După acestea două, Artan a făcut o fază demnă de GG Allin și a rămas în pielea goală fără niciun stres, urmând imediat „Păpușea Masculină”, tematică serii.
A urmat încă o piesă a Timpuri Noi, anume „Becule” și, ceva mai târziu, a fost interpretată chiar prima piesă lansată cu Timpuri Noi în 1982, „Mistrețul”.
În afară de acestea, am avut parte de un set exclusiv Partizan cu piese extraordinare ca „Deplasarea obiectelor”, „Pornesc primu de la stop”, „Androidul Leontin”, „Banii” și multe altele.
Partizan – Final și tigrul valoros
Chiar dacă nu am fost la multe concerte Partizan, am impresia că nicio prestație nu este la fel ca cealaltă. Pe lângă acest concert tematic, cu disco-balluri, baloane sparte cu confetti, dansatoare și un tigru imens (de pluș) pe scenă, care l-ar fi speriat pe Mowgli dacă era cu noi, trupa are o relaxare aparte și totul pare foarte spontan și improvizat. Asta se datorează clar și experienței lor foarte mari de muzicieni, dar și a felului în care au gândit și își propun să prezinte show-ul publicului.
Am crezut că s-a terminat concertul cu „Dușmănia”, plus bis-urile la „Păpușea Masculină” și „Perfect” (de data asta în stilul Partizan), dar nu. Tigrul de care v-am zis mai devreme a avut un rol special și a fost principala atracție, pentru care s-a organizat o licitație la finalul concertului (sau ceea ce credeam noi a fi final).
Partizan – Licitație și al doilea final
Artan aproape a câștigat licitația de pe scenă, oferind 950 lei. Apoi, Trei Bețivi a oferit 1000 lei iar, la ultima strigare, Călin Dragomir a oferit 1500 lei și a plecat cu tigrul acasă. Totuși, cei care au licitat au decis însă să doneze toți banii strânși (3450 lei) Asociaţiei Lindenfeld, mai exact proiectului „Ajungem MARI”, ce susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate.
După licitație, s-a continuat cu varianta industrial a „Perfect”, dar și, la câteva minute după, Suedezu a revenit pe scenă și a cântat singur piesa „Hurt” de la Nine Inch Nails. După, alături de Artan, a recânta o parte din piesa „Șah”, am crezut că va fi un concert fără sfârșit. Fiecare prestație d-ale lor este unică, v-am spus.
Sâmbăta seara, 24 februarie 2024. Ieșisem la plimbare cu câinele când prietenii mei Alex & Sorin îmi trimit pe telefon poze cu ei la o bere in Quantic. Erau la concert și “îmi făceau în ciudă”, deși nu mă prea interesa formația headliner. Dar pentru că se mai întâmplă să ai soție pe fază, Andreea m-a întrebat de ce nu mă duc și eu… Și așa m-am hotărât brusc să merg și să le fac amicilor o surpriză.
După plimbarea prin parc am chemat un taxi și cam în jumătate de oră am ajuns la fața locului, unde mi-am cumpărat biletul la intrare (mamă, de când n-am mai făcut asta!!!) și am intrat în sală, unde cântau Karg ultima piesă. Eram prea concentrat să-i localizez pe băieți, așa că n-am înțeles mai nimic. Au urmat 10 minute de căutări: prin public, apoi afară la locul de fumat unde era groaznic, apoi din nou în sală… și nimic, ai mei nu erau nicăieri!
M-am hotărât să nu-i mai surprind și i-am întrebat direct cu un mesaj unde sunt: erau la intrarea în club, la o masă și am fost primit prietenește cu niște huiduieli, de se uita lumea din jur la noi. Oricum, am înțeles că huiduielile au fost modul lor de a se bucura că mă vedeau. Am mai stat acolo vreo 10 minute la o bere și o tacla, după care ne-am mutat înapoi în sală.
Pe scenă deja veniseră românii de la Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, pe care eu îi mai văzusem de vreo două ori: una din ele în timpul Artmania 2019, când au avut un show în aer liber, în Piața Mică din Sibiu, de unde le-am și cumpărat CD-urile. Nu pot spune că sunt fan, dar nici nu-mi displac și, chiar dacă Sorin i-a criticat că nu au prezență scenică, mie mi-au părut destul de OK pentru ce muzică cântă – post-rock/metal atmosferic. Însă am văzut că publicul i-a apreciat și s-a văzut asta din aplauzele pe care l-au primit după fiecare piesă. Noi, totuși, ca niște non-fani, am stat în spate la discuții și povești.
După AFLMȘMP am luat pauză ca toată lumea, așteptând headliner-ii serii, Harakiri For The Sky, care nu e o formație după care mă dau în vânt – am încercat să-i ascult, dar “n-au intrat”. Doar că Alex & Sorin erau super încântați să-i vadă, așa că am așteptat să aud și eu ce se întamplă. Între timp am fost onorați și de prezența lui Tase și a Alinei, care veneau de la show-ul Partizan organizat de prietenii de la 3B. (cam multe detalii, nu?)
Austriecii au început fără povești prea multe, iar publicul s-a adunat repede în fața scenei. Stilul lor mi-a părut oarecum asemănător cu Agalloch, deși ceva mai non-atmosferic, dar la fel de melodic. În plus, par ceva mai moderni și văd pe net că sunt considerați “post-black metal”, deci da! Oricum, nu m-au prins, din păcate. Cel puțin nu la concert. Cred că are legătură și cu faptul că eram setat să nu fiu atent. Cât timp am stat și i-am urmărit mi s-au părut monotoni, deși după ce i-am mai ascultat acasă nu-mi mai par așa. Ideea e că la un moment dat mă luase somnul și nu prea am fost atent la ce se întâmpla pe scenă și în fața ei. Am văzut doar că lumea cânta cu ei și se manifesta specific rockerilor nespălați pletoși. Eu am stat la povești cu Tase și am apelat la o Coca-Cola ca să rămân alert. După mai bine de o oră show-ul s-a încheiat.
Băieții – Alex, Sorin, Tase – și fata – Alina – s-au hotărât să continue distracția la 3B, dar eu, pentru că sunt foarte responsabil, am plecat acasă. Însă pot spune că a fost o seară mișto alături de prieteni și, chiar dacă pe moment nu am gustat muzica, promit să încerc să-i mai ascult pe băieți. În plus show-ul a fost foarte tare și am văzut că publicul a apreciat asta.
