Am fost la Iggy Pop și mi-a plăcut!

•  

De cum am auzit că Iggy Pop vine la Electric Castle am zis că  nu e chip să nu merg. L-am mai văzut acum 11 ani la Peninsula, iar experiența a fost una exponențială. Am fost unul din puținii norocoși de atunci care a urcat și a dansat cu el pe scenă, iar asta mi-a rămas în memorie mulți ani. Bunicul punk-ului se întoarce în România, iar asta e de neratat!

Așa că iată-mă vineri seara, terminând ultimele task-uri la birou și făcându-mi bagajele să prind avionul care urma să ajungă într-o oră jumate la Cluj, să gust atmosfera și câteva trupe alternative înainte. Ajung în mare viteză la aeroport și constat că Taromul meu are întârziere 2 ore. Înjur … cum alt zbor nu era mai devreme, nu-mi rămâne decât să aștept 2 ore. Fac repede calculul, asta înseamnă că de la aeroport, la cazare și la concert trebuie să fac fix 30 de minute ca să prind începutul concertului. Fac totul contracronometru, căci altfel parcă n-ar fi fun, iau primul taxi din fața aeroportului care e oprit de un polițist, căci mașinile obișnuite nu mai puteau circula pe șoseaua ce făcea legătura cu festivalul fiindcă ar strangula șoseaua de 2 benzi … makes sense … un polițist îmi oprește un autocar și printr-o minune reușesc să arunc ghiozdanele la cazare și să ajung în câteva minute la fest.

Îl găsesc pe Iggy în plină formă, cântând TV Eye. Au trecut 11 ani dar are aceeași energie. Localizez repede un loc în fața scenei. Sunt momente din care savurez și trăiesc fiecare secundă. Cântă, ca întotdeauna, la bustul gol, nu are nevoie de haine și impresii. Venele aproape că stau să-i sară din corp … are 76 de ani și dansează la fiecare pas, mai energic decât mulți puști de 20. Împrăștie energie în fiecare secundă și o absoarbe la loc din public prin fiecare por. Ridurile îi curg pe față și corp dar nu pare că i-ar păsa o secundă. Respiră viață și inspiră iubire.

Row Power … se dă jos de pe scenă, vine lângă gardul unde sunt eu, cântă și întinde mâinile spre zecile de mâini întinse către el. Întind și eu mâinile … îl ating iar după 11 ani. Iggy nu poate fără contactul direct cu publicul. Față de Jim, îl iubește, și-l dorește, are nevoie de el. Și noi la fel.

Urmează The Passenger. Una din cele mai simple și străpungătoare piese din tot secolul … scrisă în ‘77, când încă își mai lua inspirația de la Morrison. Nu cred că exagerez spunând că spiritul lui Morrison se regăsește în dansul lui Iggy. În ‘67 Iggy a fost la un show The Doors care l-a lăsat uimit, iar după ce s-a terminat concertul, și-a cam zis: „hai să facem niște muzică!”. Și s-a făcut istorie. Primele ritmuri au prevestit și format proto-punk-ul, primele excentricități ale lui Iggy au născut stage diving-ul … iar primele expresii au împins și propulsat exprimarea liberă și autentică pe scenă, dincolo de bariere, într-o vreme în care regia și coregrafia dicta scena muzicii.

Și iată-mă în 2023, în cu totul alt secol, cântând la concertul lui Iggy din toți plămânii The Passenger, organic, cu sete și în extaz euforic. Și cu mine toată lumea din jur. Piesa împrăștie zâmbete, ritmuri și desfătare. La la la la, lalalala … La la la la, lalalala. Cântă doar publicul și toate instrumentele de pe scenă tac. E sublim. Nu pot filma mai mult de câteva minute pentru că vreau să trăiesc pe deplin toate momentele.

Ritmurile se accelerează și urmează Lust for Life. Adrenalina crește, dopamina la fel … endorfinele curg, toată lumea trăiește piesa. La I Wanna be Your Dog toți cântă. Da, sunt în extaz. Am fost la Iggy Pop și mi-a plăcut!!

(Credit video: Be Right Back Concert)

Totul se termina cu Search and Destroy. Ce-ți poți dori mai mult? După un show cu Iggy, am trecut prin una din cele mai istorice și autentice experiențe muzicale. Zâmbetul unui orgasm psihologic se citește pe fața mea.

Gata, poate să înceapă festivalul

____________________________________________________________________________________

PS: Nu pot să nu scriu despre erorile gazetărești în care gandul.info a publicat un articol despre Iggy Pop în 2009 în care a scris în detaliu despre un concert care n-a mai avut loc că se anulase, articolul fiind ulterior șters. Also Hotnews, Iggy Pop nu a fost pentru prima dată acum în România, a mai cântat acum 11 ani în Târgul Mureș. Jurnaliști de la gazete: Voi vă informați înainte sau mergeți cumva la concertele despre care scrieți ?!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Rockstadt (Suedez) Extreme Fest 2023

•  

Nu aveam cum să rezist la atâtea nume faine anunțate, așa că vineri seara, când am terminat treaba la birou, am fugit cu Angi într-o cursă contracronometru direct la Râșnov și am ajuns spre finalul concertului Igorrr. \m/

Efecte și riff-uri tehnice executate ca la carte, sunet impecabil, o soprană demențială și un public excelent. Într-o lume convențională și o industrie muzicală standardizată, Igorrr pare ori că vine de pe altă planetă, ori dintr-un institut de boli mintale. Iar noi, cei care îl ascultăm, pare că ne place mult pe acea planetă …

După Igorrr am dat o fugă la cazare (nu mai erau locuri în camp) iar de acolo am ajuns înapoi, la Amorphis. Au băgat niște reprize de death melodic, progresiv melodic … cu care au încălzit atmosfera.

Trupă old school pe care o admiram în anii ’90, o aveam pe listă demult, dar noile ei direcții mă fac doar să-mi placă și cam atât.

Au urmat apoi greii serii … Meshuggah. Au lovit necruțător cu riff-uri complexe și multe note pe secundă. Cu o prezență scenică autoritară au rupt audiența. S-a auzit răsunător și atmosfera a fost grea, așa cum trebuie să fie la o astfel de trupă. Am trecut prin toate piesele cu mâinile în aer și cu capul în headbanging. S-a terminat totul cu Future Breed Machine și nici că se putea mai bine!

Un lucru e clar: concertele Meshuggah rup de fiecare dată, i-am revăzut și anul trecut la Artmania. Au lucrat concertul la același standard ridicat și au dat pe spate. \m/

După durul atac al timpanelor, m-am oprit la scena cu cort, unde Marduk satanizau audiența. Am văzut până acum Marduk doar pe scene mari iar aici, pe o scenă mai mică, i-am savurat mult mai bine și personal. Mosh pit-ul, care m-a absorbit imediat, a fost însuflețit și dement de mișto. Mortuus a avut o prezență scenică provocatoare … deși sonorizarea n-a fost la cote prea mari. Dar au curs prea bine tobele și … așa e cu black metal-ul, nu trebuie să se audă oricum întotdeauna cristal.

Ziua următoare am ajuns la festival la Discharge, unde m-am întâlnit cu niște punkisti de pe la bar, ce nu lipsesc de pe la nicio hardcoreală. Trupa a executat un hardcore punk bombă și la obiect, cu forță și atitudine, iar publicul a format mosh pit-ul pe măsură.

După ce am mâncat foarte bine la Maggie’s Ranch ne-am întors în plin soare la Agnostic Front. S-au încins repede spiritele și s-a format un circle pit de nestăvilit în fața scenei. Oamenii au fost în formă, sunetul la înălțime și wall of death-ul m-a absorbit ca un magnet în vârtejul din fața scenei.

La un moment dat, în mijlocul oamenilor a apărut cu chitara Vinnie Stigma, și a cântat de acolo Friend of Foe, înconjurat de voci și de fani.

La final, au strigat și cântat un tribut pentru Joe, Johnny, Dee Dee și Tommy … cei ce-au însemnat formarea scenei punk în univers … veșnicii Ramones, Hey, Ho, Let’s Go! Și așa s-a terminat cu satisfacție și transpirație, ceea ce se cheamă un show foarte reușit Agnostic Front.

După o pauză de chill out, ne-am întors la istoricii Obituary \m/ unde l-am găsit pe Răzvan & co. Dacă Death sau Morbid Angel au pus bazele death-ului, Obituary în mod clar au definit genul. Au început în forță, sonor … puternic și au continuat furioși și iuți la riff-uri. Capetele cădeau și se ridicau cu aceeași rapiditate ca în anii ’90. A sunat așa bine că nu știu când a trecut concertul și totul s-a încheiat cu Slowly we Rot.

După încă o raită prin zonă, ne-au atras atenția niște suedezi foarte faini, Avatar, pe care nu-i mai ascultasem până atunci. Jucau un metal teatral, dar bine executat, am avut senzația că asist la un dark cabaret in versiune metal. Rupeau cadențele și ritmurile între piese, de la un death au trecut la o piesă exclusiv pe pian și apoi iar heavy mental dark cabaret. Între piese vocalul a jucat scene de interacțiune cu publicul, cu fețe-fețe și scamatorii verbale, care se terminau în râsete, răspunsuri și aplauze.

Pot să remarc piese foarte reușite ca Smells Like a Freakshow sau Colossus, cu un instrumental bine pus la punct și un timbru vocal foarte reușit. Mă mir că n-am știut de ei până acum, dar au trecut categoric în wishlist.

Au urmat In Flames, headlinerii festivalului și ai serii, dar nu neaparat și ai mei. Au o abundență de melodic, de show, de instrumental și mai ales de bărci în public. S-au plimbat de colo-colo, au căzut, s-au pus iar în barcă, cam ca la Disney. S-a cântat în forță și au făcut ceva atmosferă care a încins bine spiritele adunate la trupa mainstream a serii.

Ziua s-a închis cu Abbath, care au vâjâit un black metal clasic și interesant pe scena de la cort, trupă fondată de Abbath după ce a părăsit Immortal. Ostilitățile s-au desfășurat dinamic, chiar dacă sunetul nu prea a ajutat. Au lucrat o blackăreală adâncă, tocmai bună de adulmecat la ore târzii.

Duminică, după o tură reușită în Brașov, am ajuns la Dying Fetus. Trio-ul american au rupt normele iar publicul a rupt rândurile și s-a format un mosh pit nervos și furtunos.

Au urmat Epica, care au levitat notele și au creat ceva momente de solemnitate simfonică. I-am urmărit ușor contemplativ, e opertă gotică metal, care te compleșește subtil și pe nismțite, dacă ai răbdare să-i asculți.

Și în fine, au urcat pe scenă headlinerii zilei, războinicii de la Arch Enemy. Eram curios să văd cum sună trupa cu noua vocalistă Alissa White. Are o prezență spectaculoasă, growl-ul a fost la înălțime, se ridică destul de bine la standardele formate de Angela. Prin comparație, însă, Angela avea tonalități mai curate în voce și avea o atitudine mai pregnantă pe scenă, mai personală, în special prin constantele mesaje împotriva religiei.

Suedezii au trimfat pe My Apocalypse, We Will Rise și s-au autodepășit cu Nemesis care a sunat imaculat.

Cam asta a fost Rockstadt-ul de anul ăsta, foarte suedez, se anunță la fel de interesant și la anul.

Stay mental! \m/



Țuica la Trei Bețivi

•  

Da, aducem Țuica. Cu bas și contrabas. Cu timpuri și contratimpuri. Cu trei muzicieni de soi. Facem o călătorie amețitoare în perioada de glorie Jazz-ului Manouche, cu improrvizații efervescente, cu tonalități decente și indecente.

Intrarea liberă,
desfătarea în paharul de bere,
cugetul în paharul de vin,
beatitudinea în paharul de țuică,
aplauzele în paharul cu donații!

Pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/3117246668585001

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Muie, Morrison! Și ție și jandarmeriei!

•  

Emile, ne cunoaștem de douăzeci de ani (chiar am realizat asta acum!), de pe vremea când o ardeam pe IRC și mai apoi pe Yahoo messenger. Ne-am cunoscut și personal, chiar destul de bine și am fost un suporter al tău încă de la primele concerte pe care le-ai organizat. De multe ori ți-am luat și apărarea online când lumea era nemulțumită de anumite faze legate de concerte, dar nu se mai poate! Cu Metalhead Meeting 2023 m-ai călcat și pe mine pe nervi și destul de urât.

Festivalul ăsta a fost o japcă pe față. Ai pus mâna repede pe Pantera sperând (și ți-a ieșit, din păcate) că lumea o să sară pe bilete. Ai fost cel mai mare jeg că n-ai anunțat nimic cu lunile și lumea a stat în suspans. Iar când ai anunțat ne-am dat toți seama ce țeapă am luat. Și nu pentru că n-ar fi venit trupe bune, dar la ce căcat faci un festival cu 5 trupe bune și restul de umplutură în trei zile?!?!? Citeste articolul “Muie, Morrison! Și ție și jandarmeriei!”



Kataklysm @ Quantic

•  

Cum avem barman de soi, Antonia mi-a zis la o bere că vin Kataklysm. Când am auzit vestea, n-am stat prea mult pe gânduri, pentru că  așa ceva nu se ratează.

După o zi nebună de muncă, cu multă adrenalină, cu prea multe de făcut și prea puțin timp, am ajuns pe la 9 seara la acest cămin cultural și subcultural al Bucureștiului, numit Quantic, zis și Ecran Club prin anii ‘80.

Soilwork terminau ultimele piese, Antonia era în mijlocul publicului, iar Tase cu Raj stăteau la “bârfă” în zona barului. Ne-am tras afară la o vorbă și-o bere, unde am povestit cu Coro ce se mai întâmplă prin scena metalului românesc.

Dar când am auzit primele acorduri Kataklysm, ne-am mânat de urgență în sală. Canadienii se defășurau într-un mare stil, iar oamenii din public la fel. Nu s-au oprit niciun moment din mosh pit & crowd surfing … și nici eu n-am putut sta deoparte prea mult.

Antonia > Primii crowdsurferi au început cu puțin înainte de “As I Slither”, şi l-am surprins pe Răzvan de la pază activându-se. Când prezintă melodia, Maurizio spune “Crowdsurfers are more than welcome, we like to make our security guys work”. Pauză. Priveşte spre gardul din fața scenei şi începe să râdă. Îmi dau seama de ce şi ma bufneşte şi pe mine. Continuă cu “He looks at me like <fuck you, man>! But that’s because we love you, guys!”

Riff-urile și pletele au curs în toate părțile, canadienii au degajat o furtună de energie care nu te lăsa să nu dai din cap. Sunetul a fost la înălțimea uneia din cele mai bune trupe de death și a casei unde se trage metalul bun și de unde se fac cumpărăraturile negre, Nuclear Blast.

N-au cântat de pe albumul meu preferat … In the Arms of Devastation, dar The Black Sheep și Blood in Haven au fost punctele culminante ale concertului. Trupa asta, pe măsură ce trec anii, devine tot mai bună și mai bună, fară compromisuri, fară gargară!

Versuri despre integritate, trădare, război, adevăr sau materialism (nu, nu dialectic), te fac să-ți revendici prin metalul ala brutal de cinstit, locul în univers. Poetizez acum, dar acolo mă duc pe mine băieții ăștia.

Antonia > Poetizat sau nu, înainte de ultimul cântec Maurizio a ținut un mic speech pe care nu o să îl uit. Concluzia: dacă te afli într-o situație neplăcută, luptă. Luptă pentru dreptate, pentru libertate, pentru tine. “In this world you better live for something, or you’re going to die for nothing”.

S-a terminat cu transpirații și satisfacții, mi-am luat un steag și un hanorac de la merch … ne-am răcorit la câteva țigări și am luat drumul 3b-ului, cu gândul la alte concerte și la serile de metale, pe care urmează să le anunțăm în curând la bar.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



The Tiger Lillies @ Control

•  

Merg la concertele The Tiger Lillies de când i-am descoperit în 2013, ăsta fiind al patrulea, motiv pentru care l-am felicitat pe Florin, pentru trupele atât de faine, pe care le aduce de atâția ani în sala asta, Berlin, și pentru excelenta acustică a spațiului.

De data asta am decis să răpesc barmanul din 3B la concert. Și nu orice barman, pot spune că este unul din barmanii mei preferați, Antonia. De când s-a anunțat concertul voia să meargă, dar cum biletele au atins sold out-ul repede, i-am făcut o surpriză apărând la bar, acoperit de un barman cu care am aranjat să-i țină tura în loc, pe parcursul concertului.

Pentru că ne-am întins puțin mai mult la vorbă, căci ăsta e cusurul barului, am ajuns în Control când începuse deja concertul. Ne-am găsit un loc în sala plină ochi și am început să gustăm din show-ul celor trei muzicieni, care nu pot lipsi din niciun playlist de dark cabaret.

The Tiger Lillies nu doar că te fac să râzi, dar te uimesc prin îndrăzneala versurilor, obscenitatea și imoralitatea directă a satirei. Joacă atmosfera unui circ ambulant, mereu plin de surprize cu umor negru, răstălmăcit și bizar, cu ștaif-ul ală de lăutari detrăbălați de cabaret de stradă, machiați precum clovnii lui Chaplin.

Macabri cum le stă bine, cei trei lăutari gypsy punk, au trecut prin teme anti-război, despre suferințe și fanatism, cu ironii, dar mai ales cu glume negre și sărate. Între piese, Martyn a gesticulat cu mulțumiri teatrale (ironic aristocrate), iar la aplauzele dintre piese, eu cu Antonia ne-am ținut sticlele unul altuia, ca să putem aplauda pe rând.

Au dat cu sarcasm în războiul din Ukraina, în tovarășul Putin și cinismul de la Kremlin. Apoi au trecut la piesele lor tradiționale Gin, Heroin and Cocaine, Dribble și memorabilul Crack of Doom, cântate de aproape totă lumea din sală, care s-au lăsat cu ovaționări și aplauze prelungite.

S-a terminat neașteptat de repede așa că am mai zăbovit pe la merch, de unde m-am ales cu un vinil și-o poză cu acest trio sublim de avangardă.

Și, da, așa de fură barmanul!

————-

Credit Foto & Video – Florin Ghioca



Tiamat was here @ Quantic

•  

Când am intrat prima dată în Fri Kultur în 2009, am ascultat ceea ce nu auzeai atunci prin alte baruri. Gelu punea Wildhoney. M-am îndrăgostit pe loc de loc, iar restul e istorie.

Ascult trupa asta din adolescență, iar odată cu albumul ăsta, nu mi-a mai ieșit din minte. Cumpărat pe casetă de la Universitate, cu titlurile pieselor scrise de vânzători pătimași, ordonat, manual cu pixul și caligrafic, Tiamat era o raritate, ca si oamenii care ascultau trupa asta. În micile petreceri dintre prieteni, însă, Tiamat era nelipsită.

Prezența Tiamaților în București este semnificativă, pentru toți goticii metal. Concertul ăsta se tot amâna de 2 ani, era sold-out de mult timp și, în sfărșit, s-a întâmplat. Știam că o să merg, dar nu știam cu ce bilet, așa că îi mulțumesc lui Moroiu, pentru că mi-a putut furnizat unul, căci altfel parea de negăsit.

Am ajuns în Quantic pe la 9, unde Sorin, Raj, Moroiu și Horațiu păstoreau în jurul unei mese berile serii, care se multiplicau pe măsură ce trecea timpul, în așteptarea Tiamaților. Am tras cu ochiul puțin la Abigail, care întindeau cu elsasticul un doom tocmai bun de încins pletele.

După șueta de seară, ne-am așezat cuminți undeva aproape de scenă, să gustăm din paharul întundecat al muzicii care nu se uită niciodtă.

Așa cum începeau și micile petreceri în care puneam Tiamat, show-ul a început cu Whatever Thats Hurts. Au fost unele inadecvări sonore mult comentate de Sorin, la început, dar memoria acelor ritmuri nu mă lăsa să le aud. Atunci când ai așteptat atâția ani un concert ca ăsta, auzi mai tare acordurile imprimante în subconștient, încât micile probleme sonore nu te mai deranjează, emtuziasmul și bucuria de a trăi live un album tocit ani de zile, sunt prea mari. Au continuat solemn cu The Ar, Visionare și demențialul Do you dream of me? Am așteptat 25 de ani să ascult piesa asta live și aseară am ascultat-o.

Sunetul s-a îmbunătățit pe parcurs și au cântat Clouds, Cain, Vote For Love. Johan Edlund a interacționat superb cu publicul și la un moment dat chiar a coborat în fața scenei. În 2008 când am văzut Tiamații la facultatea de Agronomie, parcă a fost mai rece, atitudine exprimată și de parpalacul ăla de piele ușor neonazist pe care îl purta. Dar atunci erau alți ani, alte substanțe.

Oamenii în jur au trăit din plin concertul, din cap, din plete și din mâini, pe fiecare vers și fiecare acord. După strigarea bis-ului, au lovit ceva acorduri floydiene și concertul s-a terminat cu The Sleeping Beauty și Gaia.

Am mai stat la o bere, și-am plecat în 3B să ne consumăm beția și bucuria unui concert mult așteptat și foarte reușit!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



The Cure in Berlin @ Mercedes Benz Arena

•  

Cum n-am mai vânat demult un concert strașnic prin Europa, The Cure a fost un motiv excelent. Nici faptul că era sold-out, nu ne-a împiedicat să ne facem bagajele și să pornim, luni dimineță, în descoperirea Berlinului.

Pentru că pe Eventim nu mai erau bilete, am găsit acolo link-uri catre fansale.de (un site nemțesc de biletele from fan to fan). Cum ele nu se vindeau electronic, am pus adresa hotelului. Vâzând că nu mai vin, am sunat și am scris la suport, dar telefonul era nefuncțional, iar la mesajele trimise n-am primit niciun răspuns, în afara celor automate. Într-un final, am reușit să iau legătura cu vânzătorul, care a spus că i s-au întors biletele și n-a primit niciun ban pe ele de la fansale, iar la suport n-a primit, nici el, niciun răspuns. Încă aștept returnarea plății pentru biletele plătite, așa că, fansale.de e mare țeapă, le dau acum recenzie negativă și mă întorc la scriere.

Dat. Nu mă așteptam la țeapa asta, mai ales că link-ul a venit de la Eventim. Urmează ECC, www.eccromania.ro/sesizari/, aviz amatorilor, niște prieteni și-au recuperat așa bilete țeapă acum ceva ani la Zidul lui Waters din Viena.

Așa că, fară bilete, după ce-am vizitat câteva muzee interesante din Berlin, am pornit cu Manu și tovarășii noștrii spre Mercedes Benz Arena, care pare să fie cea mai mare din Europa.

Aici am găsit puhoi de lume, cu outfit-uri și look-uri dark și gotice, așa cum le stă bine fanilor vremelnici The Cure. După câteva întrebări, pe ici, pe colo, am găsit bilete în picioare, iar tovarășii noștri, au găsit și ei bilete în zona premium, dar cam departe de scenă, arena fiind uriașă. Ne-am lăsat bagajele și am intrat direct la standul de merch, unde ne-am îndestulat cu produse la prețuri decente și de o calitate meritoasă.

Mi-a plăcut că organizarea a fost ceas, și fară coadă mare la bere. Așa că am intrat direct în ostilitățile evenimentului, strecurandu-ne până undeva mai aproape de scenă.

Concertul a început cu ritmurile sacadate The Cure, care ne-a introdus în atomsfera hipnotică a acestor new waveri post punk legendari. După ce și-a făcut apriția și Robert Smith, au cântat chiar pe la început Pictures of You, Lovesong, And Nothing is Forever.

Citeste articolul “The Cure in Berlin @ Mercedes Benz Arena”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Dead Can Dance @ Arenele Romane

•  

De cum am auzit că Dead Can Dance vin în București, am zis că trebuie felicitat organizatorul că a reușit să-i aducă, în cazul de față, Metalhead. Un grup de uriași, cu o artă muzicală bine elaborată, ce nu pot lipsi din orice playlist de dark gothic & ambiental. Așa că, am ajuns (cu întârziere) la Arene, dar pregătit să urmăresc o trupă istorică, cum n-am mai văzut demult.

Suprinzător, când am ajuns în public era o liniște deplină, scaunele așezate uniform în toată arena, dădeau senzația unui spectacol de teatru solemn și imens. Domnea în urechile oamenilor vocea lui Brendan Perry, se asculta show-ul cu tăcere și respect, cum rar am întâlnit în România. Atmosfera a fost fabuloasă, iar la delirantul Opium și în multe momente ți se făcea pielea de găină, că nu avea cum altfel.

De la tradiții celtice, la cântări gregoriene și mantre tibetane, instrumentele lui Brendan Perry și vocea Lisei Gerrard s-au auzit dincole de urechile imediate, străluceau în atenția publicului și în dansurile libere și necontrolate, ale celor cuceriți de spectacol. Pe mine vocea ei m-a lăsat cu gura căscată la The Wind That Shakes The Barley …

Clapele și efectele au dominat arenele și cu toate instrumentele la un loc, au ridicat la rang înalt incantațiile culese cu grijă din secole și națiuni universale. Aplauze peste tot, susținere și o bucurie generală că se poate întâmpla un astfel de act la noi, cu un sunet lucrat la o calitate de excepție și un public care și-a meritat din plin show-ul.

Childred of The Sun l-am ascultat cu toții în picioare cu toate mâinile sus …

Concertul s-a terminat cu un bis dorit de toată lumea și cam pe aici a început agitația publicului, probabil pentru că totul era pe terminate … toata trupa a făcut o plecăciune lungă și frumoasă în fața scenei, în aplauzele care nu mai păreau să se oprească. Brendan a mulțumit și ne-a spus noapte bună în română, iar unui amic i-a dat un autograf foarte interesant, “to Cristian, from the Universe” :)

Mulțumim Dead Can Dance și copii ai soarelui, care ați făcut aici o seară grandioasă!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Songs for Freedom

•  

Trei Bețivi și Dan Teleașă propun muzică pentru libertatea de conștiință și autonomie. For Ukraine, For Heros, for Refugees, For Freedom.

Ascultăm acorduri de inpirație floydistă, cu proiecții și cu gândul în bătaia armelor din umbra marelui URSS.

Setlist:
01. Until it’s done
02. Heroes
03. Guitar and a Rose
04. Freedom
05. For Ukraine
06. So long
07. Dead Man’s Blues
08. Refugees
09. Dear Janis
10. Metal and blood
11. Happy Hollow
12. Song for Radu
13. Somewhere Along the Way
14. Home
15. KC

Intrarea este liberă, aplauzele sunt pe bază de donații pentru refugiații Ucrainieni.

Pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/310236411211359

Postat în:

Cronica de concert