O duminica plina de zapada prin tara si un concert care a intarziat vreo doua ore din cauza numitei zapezi, instigatoare la haos pe drumurile patriei.
Dar asta nu mai conta pe la ora 8, cand am ajuns prin Silver Church. La o prima vedere, localul arata a orice mai putin loc de concerte metal- cu toate candelabrele, vitrinele, sfesnicele cu lumanari etc. Dar asta n-a deranjat in mod real pe nimeni, cred, din moment ce sala e spatioasa, cu o capacitate mare, cu garderoba si toate celelalte lucruri care-ti fac concertul mai placut. Singurul lucru scarbavnic este berea la 0.33 (doar in “formatul” asta se gaseste) la 5 lei bucata. Dar sa trecem peste.
Cand am ajuns in club, Darkrise tocmai terminau de cantat. N-am prins, deci, foarte mult, doar vreo 2 piese de death metal in stil old school. De remarcat, la sfarsit, solistul lor a tinut deasupra capului un steag al Romaniei pe care l-a aruncat apoi in public.
Nu dupa mult timp au inceput sa cante Zonaria, o trupa de melodic death metal, cu ceva influente black. Sincer sa fiu, n-am fost aproape deloc atent la ce-au prestat oamenii, nu mi-a atins nicio coarda sensibila muzica lor si nici sunetul nu a fost prea grozav ca sa fac din jumatatea de ora alocata lor o experienta notabila. Prin sala – 99% apatie si somnolenta.
A venit insa a treia trupa – Dew-Scented, din Germania – care a amintit celor prezenti ca au venit totusi la un concert de metal. Cu un death/thrash simplu, dar energic, nemtii au reusit instant sa puna lucrurile in miscare, lumea reactionand foarte bine la muzica lor. Din nou, sunetul a lasat de dorit in multe randuri, dar problema asta a fost totusi compensata de atitudinea trupei, care a aratat ca nu a venit doar sa faca figuratie in deschiderea evenimentelor principale, ci sa “lupte” cot la cot cu headlinerii. Cum spuneam, muzica lor nu are nimic iesit din comun, dar live suna foarte bine, iar cine gusta stilul lor de metal nu are cum sa ramana indiferent.
Pauza care a urmat nu a fost foarte lunga si pe scena au urcat Melechesh cu metalul lor mesopotamian. Din nou au existat ceva probleme cu sunetul la inceput, dar pe parcurs problema s-a remediat in totalitate si totul a mers ca la carte. Trupa si-a facut treaba bine, si pot sa spun ca recitalul lor a fost mereu in crestere, cu fiecare piesa cantata. Astfel, daca la inceput nu eram peste masura de entuziasmat, la final mi-a parut rau ca se termina. Stilul lor de metal, cu o multime de elemente si pasaje orientale, poate sa nu fie pe placul tuturor, dar a-i vedea live este cel putin o experienta interesanta. Trupa a cantat cu o placere deosebita, s-a straduit sa ofere cat mai mult, iar cea mai mare parte a publicului s-a bucurat de cele vreo 50 de minute in care au cantat. Ca setlist au pregatit ceva destul de variat, cu piese de pe cel mai nou album – Epigenesis- pana la Sphynx.
Pauza dintre Melechesh si Nile a fost ceva mai lunga, prilej pentru a experimenta un paradox- coada de la baia baietilor ajungea pana in hol, in timp ce la fete era liber. Se pare ca de efectele berii nu scapi, fie ea si la 0.33 (aka eprubeta).
Si au intrat in scena si Nile, cu putin inainte de miezul noptii. Ce se poate spune despre ei? Cu siguranta nu-s genul de trupa la care mergi ca sa-ti “rupi capul”. In multe momente parca ramaneam hipnotizat de muzica lor si de felul in care cei 4 muzicieni isi tortureaza instrumentele, incat nu mai simteam nevoia sa schitez niciun gest, ci doar sa ma holbez la scena. Am vazut tendinta asta si la restul celor din public, din jurul meu. Au fost, bineinteles, exceptii si pauze de zgaltait creieri si lovit coaste.
Personal, imi place foarte mult Nile pentru ca, spre deosebire de multi ce apar astazi pe felia lor, nu dau dovada de o tehnicitate dusa la extrem in cat isi pierde orice scop sau substanta si nu transmite nimic si nici nu apeleaza la complexitate doar de dragul ei. Melanjul tehnico-brutal da rezultate optime. Ca setlist au inclus multe piese de pe ultimul album. Inainte de concert am facut ceva mofturi cu privire la acest lucru, dar am avut in fata una din trupele care live pot suna mult mai bine decat in studio. Nu am crezut niciodata ca imi poate face placere sa ascult in concert o piesa precum “4th arra of Dagon”, dar…
In afara de piesele de pe ultimul album, care au format, deci, majoritatea playlistului, au inclus si cam cate una de pe restul, inclusiv de pe primul album.
Sanders si compania au intretinut un dialog bun cu publicul, nelipsind si obisnuitele clisee cum ar fi ca d-abia asteptau sa se revina in Romania pentru a se reintalni cu cel mai inteligent public. Dar na, doar tre’ sa ne “simtem” bine.
In final as vrea sa spun si cateva cuvinte despre un aspect mai neplacut pe care l-am vazut in seara asta, anume legat de public. Pe langa combinatia nefasta de moshpit+bere+tigara, a mai intervenit si alta problema. Cea legata de sticlele de bere si paharele de la bar. Multi din cei aflati pe centrul scenei au preferat sa arunce aceste sticle sau pahare exact in locul in care se aflau, cu cea mai profunda durere in pula de cioburile pe care le faceau. In cel putin trei randuri am gasit, si a trebuit sa strang, cateva astfel de cioburi si mai erau destule. Fratilor, chiar nu e un efort asa de mare sa faceti vreo 5-6 pasi mai la stanga sau mai la dreapta pentru a lasa sticla deoparte, pe o tejghea. E adevarat ca slalomul prin public nu e un sport misto, dar mult mai putin misto e sa cazi la moshpit cu incheietura in ditamai ciobul, sau sa aterizezi dintr-un crowd surf direct cu spatele in acelasi ceva ascutit. Din fericire nu s-a intamplat nimic din acestea, dar chiar nu e nevoie sa se ofere posibilitatea asta.
Galerie foto/video:
