Metallica, 23 iulie 2008, Cotroceni!

Metallica, o trupa pe cat de celebra , pe atat de controversata printre fanii metalului. Pe multi i-a deranjat directia pe care au luat-o in anii ’90, neapreciind albumele noi la fel de mult ca pe cele din anii ’80, socotindu-le doar o strategie comerciala pentru a atrage fani din noua generatie. La acest lucru se adauga si scandalul Napster, un episod de trista amintire pentru numele trupei. Cat despre mine, recunosc ca ma aflu printre cei care nu se impaca prea bine cu directia noua luata de trupa incepand de la Load in sus (chiar daca sunt si eu “membru” al “generatiei noi”) si prefer sa ma gandesc , atunci cand zic Metallica, la trupa care a lansat opere de arta precum Master of Puppets, Ride the lightning, Kill ‘em all, And justice for all sau Black album. Totusi, nici un om normal (care asculta metal) la cap n-ar rata ocazia de a vedea macar odata in viata Metallica. Eu speram la un playlist echilibrat, cu multe piese noi, dar si cu tot atat de multe piese vechi, pentru ca- aici jos palaria pentru trupa- n-au renuntat niciodata la ele in concerte. Totusi, asteptarile mi-au fost depasite fara drept de apel.<

Pe la 3, dupa ce am aruncat pe mine tricoul meu cu Kill ‘em all, am plecat de acasa deoarece, avand bilet la Gazon B, nu vroiam sa am probleme cu a prinde un loc cat mai aproape de scena. Pe la 3 jumate m-am intalnit cu alti trei prieteni, si cam tot pe atunci am mai “pescuit-o” de la metrou pe Simona aka Pinky aka soarecele venita tocmai din capitala (hihihi) Banatului . Dupa o serie interminabila de glume de santier am aflat ca unul dintre noi nu avea bilet. Dupa ce am rezolvat si aceasta problema (mai mult sau mai putin dureroasa la buzunar pentru o persoana), pe la 4:30 am intrat in stadion. De precizat ca pentru a-ti cumpara ceva din incinta aveai nevoie sa platesti niste jetoane intai, cu care mai apoi iti luai ce vroiai. Aveau bere Heineken la niste pahare minuscule, deci din punctul asta de vedere, total neinteresant.

Credeam ca va urma o asteptare destul de lipsita de probleme de orice fel pana la inceperea concertului, dar blestemele anumitor persoane/invidiosi care la acea ora stateau la munca ne-au ajuns din urma, asa ca s-a pornit pe o torentiala jegoasa care a durat pana la inceputul concertului. Dupa vreo doua ore mi-am stors tricoul care arata ca scos din masina de spalat. Dupa aceste rafale de ploaie si, implicit, injuraturi, pe la ora 20 au urcat pe scena cei de la The Sword, o trupa din Texas, de groove metal din ce-am putut sa observ, desi nu am prea fost atent. O trupa care se vede ca au cantat in sila. In recitalul de aproximativ 15-20 de minute, baietii astia n-au fost in stare sa comunice nici un minut cu publicul, ce sa mai vorbim de a incerca sa-l anime . Muzical, n-au impresionat cu nimic,, cam toate piesele sunand la fel. Mi-am pierdut total concentrarea dupa primele 5 minute. Au incheiat, sec, cu primele si singurele cuvinte rostite in aceasta seara “Thank you, we are The Sword, good night!”. Mda!

In fine, dupa inca o ora de ploaie infecta am ajuns, in sfarsit, la evenimentul asteptat de toti: Metallica, moment in care cu totii am uitat de mizeriile pe care vremea ni le-a facut tocmai azi, dupa o luna intreaga de seceta ! Am spus mai sus ca inainte de concert ma asteptam la un playlist asa si asa.

Ei bine, trebuie sa spun ca m-am inselat amarnic cu privire la lucrul asta, deoarece playlistul a intrecut orice fel de asteptari. Despre asta putin mai incolo.

Din punct de vedere al prestatiei, ar trebui sa fii nebun sa le reprosezi ceva celor de la Metallica. Este genul de trupa care stie sa mentina publicul in priza de la un capat la altul al concertului, nepermitand nici macar o secunda de acalmie, stiind sa imbine perfect profesionismul cu o atitudine calda fata de public. Concertul a durat putin mai mult de doua ore, dar comportarea trupei a fost constanta pe tot parcursul lui. Piesele au fost executate excelent din punct de vedere instrumental, cu un minus pentru vocea lui Hetfield, care, odata cu varsta, a inceput sa-si piarda din calitate, lucru care se observa foarte usor la piesele-balada. Pe langa atitudinea lui Hetfield, care a intretinut atmosfera vie, la spectacolul total au mai contribuit deja clasicele “ridicari” de pe scaun ale lui Lars Ulrich si interludiile cu solo-urile de chitara ale lui Hammet, dar si spectacolul de artificii de pe parcursul concertului, la un moment dat acestea fiind combinate cu un sunet de mitraliera pe fundal. Publicul mi-a placut, oameni din toate colturile tarii, care, cred eu ca in proportie de 99% stiau pentru ce au venit si au stiut sa se simta bine. Un public matur si cunoscator, unii (cazul meu) pentru prima data la Metallica, altii i-au prins si prin ’99 in Bucuresti, sau prin alte tari. Relatia dintre public si trupa a fost una de exceptie, neexistand piesa la care stadionul sa nu fi cantat la unison versurile.

Din punct de vedere al setlistului, asa cum am spus, nu-mi puteam dori mai mult. Aproape ca nu-mi venea sa cred ca nu aud decat piese de la Black Album in jos (din punct de vedere al anilor de aparitie). Deoarece nu am retinut cu exactitate ordinea pieselor, o sa le enumar in functie de albumul de pe care fac parte (daca am omis ceva, oboseala e de vina – PUNCT!). Deci, de pe Kill ‘em all: The Four Horseman, Whiplash, No remorse; de pe Ride the lightning: Ride the Lightining, For whom the bell tolls, Creeping Death (piesa de debut a concertului), Fade to black; de pe Master of Puppets: Master of Puppets, Welcome home aka Sanatorium; de pe …and Justice for All: …and Justice for all, Harvester of Sorrow, One; de pe Black Album: Nothing else matters, Enter Sandman, Sad but true.

Singura obiectie pe care as putea s-o am ar fi la bis. Au cantat trei piese: Last caress, So what? si Seek ‘n’ destroy. Desi Seek ‘n’ destroy a fost un deliciu pentru public, as fi vrut-o penultima piesa. Ca ultima piesa, din punctul meu de vedere, Battery ar fi fost modalitatea cea mai agresiva (si implicit cea mai buna) de a incheia un astfel de concert. Dar la ce concert a fost, ma fac de ras daca mai comentez.

La sfarsit, au fost aplaudati la scena deschisa minute in sir, iar Ulrich a spus ca doresc sa se reintoarca la noi, eventual chiar la anul, pentru promovarea noului album, care va fi lansat prin septembrie a.c.

Per total, un concert care cred ca va ramane cea mai frumoasa amintire a mea pe acest stadion, poate alaturi de un anume 3-0, din 2002. Un concert senzational, si o trupa ce n-are voie sa lipseasca din CV-ul “live” al unui rocker/metalist care se respecta.