Ii spuneam cuiva ca o sa vorbesc singur dupa concertul Massive Attack. Nu am fost departe de adevar, doar ca la cateva minute dupa concert, am inceput sa discut cu prieteni, cunoscuti, amici si care toti erau impresionati de trupa britanica.
Un concert ca un protest al eliberarii mintii de orice oprelisti. Au inceput cu piese noi in nota “gotica” (termen folosit chiar de ei) specifica noului album. Melodiile nu suna deloc rau, iar invitatele lor “pe voce” si-au facut datoria din cadrul prezentului turne: o negresa voluptoasa si Stephanie Dosen.
Melodii cunoscute cantete au fost Mezzanine, Safe From Harm, Risingson, Unfinished Sympathy. Teardrop (indiscutabil, cea mi folosita piesa Massive Attack in coverurile altor trupe) a avut parte de contributia voce si chitara a domnisoarei Dosen, prestatie foarte apreciata de public.
Piesele noi care fie poarta nume definitive, fie nume provizorii, de “cod” (ex: Marakesh) ne-au tinut la inceput atenti, dar “ajutati” si de membrii trupei am inceput sa ne miscam (ok, doar o parte, ca de obicei prezenta multor romani de bine stricandu-ne buna dispozitie prin uimirea unor oameni sarmani cu care priveau. Cum naiba ajung oamenii astia la asemenea concerte?!).
Noul album (titlu provizoriu: “Weather Underground”) va suna bine, indiscutabil, parerea asta putand sa o avem dupa cele circa opt piese noi cantate live, la Bucuresti. Ca si Portishead, Massive Attack incearca zone ale mintii de unde incertitudinile, temerile si cosmarurile isi incep traseul spre mintea noastra.
Ceva si despre visuals. Au fost imbinate jocurile de lumini de pe ecranele din spate cu mesaje despre democratie si libertate sau mesajele unor dictatori. Pentru a ne face mai constienti asupra starii in care ne aflam, pentru a ne da seama daca stim sa alegem dintre adevarata si falsa libertate. Nu o sa scriu aici ce citate au folosit cei de la UnitedVisualArtists, ca e plin internetul de ele, de sambata incoace. De foarte mare efect au fost luminile puternice in fata carora, componentii trupei pareau siluete ireale.
Dupa doua “plecari” si reveniri ale britanicilor, incheierea a fost brusca, savarsita cu Karmacoma. Senzatia a fost ca am fi vrut mai multe mesaje, mult mai multa muzica atat de buna si mult mai multa stare indusa de “cocktailurile” serii. Dar o prajitura buna (doar nu voiati sa promovez aici consumul de anumite “treburi”, nu?) te lasa mereu cu senzatia ca vrei si mai mult.
Deja se vorbeste de Tricky si Portishead, la Bucuresti, dupa concertul de sambata seara. Acum, ne mai pare imposibil?
PS: Deschiderea concertului a fost foarte inspirata prin aducerea Martinei Topley-Bird, o voce prezenta, mai buna, mai calda, de exemplu, decat a mai celebrei Sophie Ellis Bextor. Muzica ei a venit perfect pentru o dupa-amiaza tarzie de vara. Publicul a primit-o foarte bine, desi putini stiau cu se se ocupa domnisoara. Si ea s-a simtit bine, asa ca ne-a aruncat promisiunea ca va reveni. Vom vedea, daca va fi asa. Noua ne-ar placea.
