Am avut și noi Hoochie Coochie Man al nostru. Materializați prin Matej Ptaszek, Roata Man, Sian Brie și Iulia Heleanu.
Matej și Rosta sunt din Ostrova-Cehia, orașul minier din Cehia unde asta primăvară am urmărit sfertul de finala Fed Cup, și bineînțeles că au trecut pragul barului și mulți cehi. Le mulțumim pe această cale că ne-au golit stocul de Bernard.
Bineînțeles că și publicul mioritic a făcut transhumanța către bar, gustând la unison cu cehii, Spoonful sau Sweet Home Chicago.
Voi aborda această recenzie printr-o întrebare foarte importantă, dar privită într-un mod destul de general pentru majoritatea ascultătorilor unui anumit gen muzical, mai ales pentru cunoscători și pentru cei ce se delectează cu muzica la un nivel mult mai înalt; ”Tu ce aștepți de la o trupă?” gândește-te puțin la acest aspect. Ei bine, mulți dintre noi vedem muzica ca fiind un refugiu în care ne integrăm și ne găsim liniștea dincolo de diferențele care pot exista între noi, ne apropie și integrează într-un grup social.
Trupa despre care o să vorbim în următoarele rânduri o putem ridica la un nivel impresionant din multe puncte de vedere, fiind o trupă cel puțin interesantă prin temele abordate în cadrul pieselor, complexitatea acestora, simetria și firul narativ ce reiese în urma ascultării unui întreg album, plus o prezență scenică și o execuție de care m-am îndrăgostit. Harakiri for the Sky sunt o trupă pe care mi-am dorit de mult timp să o văd, auzisem de ei acum câțiva ani și în cele din urmă am reușit să îi văd în Quantic Club, în cadrul festivalului Encore Metal Festival, în data de 19 mai 2019, cântând în a doua zi de festival, ca headlineri.
Alaltăseară, la inițiativa echipei de la birou în frunte cu Ana, ne-am dus la Green Hours să-i ascultăm pe cei doi Țapinari.
Pe la 8 și ceva au început cântarea și am tresărit când le-am auzi vocile. Am ascultat piese vechi ca Sfârșit și început de lume sau Sunt Fericit … dar și piese de pe ultimul album, pe care tocmai îl lansau, Săgeată spre cer, care pare ceva mai romanțat …
Sonorizare bună, personalul din Green Hours amabil, grădină bine aranjată și toalete curate, merită oricănd o vizită la un concert pe terasă.
Am râs iar la ironiile Țapinarilor și m-am distrat pe versurile și glumele lor teatrale … până s-a lăsat seara, cu bis și tot tacâmul.
La final am schimbat o vorbă cu ei și a rămas să o punem de un concert în curând, la trei betivi.
Cum eram prins în plin avânt muncitoresc, în hățișurile infinite ale birocrației românești, Sorin mă întreabă din senin dacă nu vin diseară la OCS în Quantic. Cum i-am văzut de atât de multe ori încat nici nu mă mai entuziasmează, dar nici nu m-am săturat de ei, am zis un aleatoriu: ok, de ce nu …
Ajung la fața locului iar scena era amplasată afară, mai bine, să poată tot omul să ia o gură de aer și de bere. Și au început cu Moska într-o variantă mai acustizată, apoi În Zbor, Odă … și au ținut-o așa cu toate piesele vechi până la final, spre bucuria tovarășului meu de concert.
N-au cântat nimic din ultimii 10 ani și asta mi-a plăcut și mie, nu spun că au scos materiale mai slabe în ultimul timp, ci că înainte cântau foarte bine, pentru că, nu-i așa, ‘înainte era mai bine’ …
Spiritul ok, entuziasmul la el acasă, ne-a trezit ceva amintiri din copilărie și mi-a făcut chef de mare…
În deschiderea lor aflu că au cântat niște copii: Trupa Blană Bombă, eu nu i-am prins, dar colegul meu de concert a laudat mult vocea micului solist, ireală pentru vârsta lui. Cu ei au și încheiat concertul pe scenă dupa bis…cu ceva sentimentalisme la plecare, în timp ce noi ne suiam tacticoși în uber, luând calea treibețivilor.
Am avut de curând deosebita onoare să-l avem invitat la bar pe Mihai Iordache, stiți voi, cel care compus versurile celor mai cunsocute piese de la Sarmalele Reci și a făcut solo-ul de saxofon de la Tanța la Timpuri Noi. Altfel, este un jazzman de notorietate, prezent la mai toate festivalurile de gen și un nume de referință pe scena de la noi.
Împreună cu Tavi Scurtu la butoane și programe … a ieșit un jazz expresiv cu ritmuri electronice interesante, ușor experiementale … tocmai bune de digerat la 3B.
Într-o seară oarecare, într-un bar oarecare, într-o nu stiu care vară … neavând nimic mai bun de făcut, m-am înființat acolo unde-mi fac veacul când beau și ascult muzică. Pseudoltenii de la Islaz au băgat așa o petrecere câmpenească, cu tobe și 3 chitări, cu chiot și dans, cu zgomot și veselie. Foaie verde mărgărit … și cum se cheamă acum … lăutarie rock.
A fost și Bob Dylan de la Dăbuleni, a fost și atmosferă.
Și au jucat și am petrecut … și dupa o vreme a ajuns la bar si poliția. După ceva negocieri cu ei în afara barului, am scăpat cu un avertisment și am obținut încă un sfert de oră de cântare. Solistul a ținut să mulțumească poliției române și a mai băgat un bis strașnic.
After what seemed like a million years, Madrugada finally decided to get their shit together and started touring again. With only three original members left in the line-up, we have all gathered at a concert of two uninterrupted hours of Madrugada. At bass, an old school member Frode Jacobsen, a combination of Nick Cave and Matthew McConaughey. Master of drums, old-time Madrugada member, Jon Lauvland Pettersen and finally the vocalist, sober and serious, looked like he just came from the office, Mister Sivert Hoyem.
The crowd did not spare the applause when the soulful opener ‘Vocals’ was presented and was rewarded in the course of the show with a great presentation of the entire ‘Industry Silence’ album. The visuals were amazing and the sound was incredible! On the setlist as well as in the merch they were selling exclusively Industrial Silence. Must say it was an odd choice! Industrial Silence is their first album, released in 1999. All the greater the joy to listen to tunes you’d never expect. Their intense melancholic rhythm is captivating, to say the least. Their music is dark but romantic and at times agitated and Sivert’s baritone voice suits it perfectly. Citeste articolul “Madrugada @ Santeria Social Club, Milan”→
In momentele ce urmeaza am sa povestesc despre unul dintre cele mai interesante concerte la care am asistat. Pe Torsan Bălan l-am vazut cu putin timp in urma in formula Multumut si am ramas impresionat, sufla in instrumente incantator, cu spor si patima.
Planul era sa aduc o camera pe care sa o montam pe bar sa se vada totul frumos de sus. Cum m-am dezmeticit tarziu ca trebuie sa ajung la concert, m-am aruncat direct in uber si am ajuns pe fuga la bar. La fata locului, rulau niste proiecte hipnotice, iar muzica experimentala era la ea acasa, umbla prin toate ungherele urechilor si ale creierului.
Am ajuns la bar cu alta treaba si ca de obicei, dar ca intotdeauna spiritul si sunetul barului te captiveaza si te cam tin acolo … De data asta a fost vorba de Multumut, o formatiune constituita din 3 muzicieni, care au cantat reinterpretari de folclor romanesc, cu invocatie experimentale si jazz. Solistul a redus la tacere si amutit audienta cu vocea, fluierul si clarinetul, insotit permanent de baterie si clape, rezultand niste momente desavarsite …
Cantarile si-au pastrat farmecul de intimitate a barului, iar solistul a ‘miluit’ la un moment data audienta cu sunete, trecand si sufland in clarinet pe la fiecare masa, pe la fiecare bere …
Fara sa-i laud prea mult, prestatia a fost una desavarsita, pe care o vom repeta cu siguranta in curand …
S-au inmultit concertele la noi in bar si datorita lui Hariton care le-a adus a crescut si calitatea lor. Cosmic Goulash e un proiect interesant care s-a potrivit la noi ca o manusa.
Foarte de efect a fost proiectia din spatiu care a rulat permanent in spate si a tinut isonul concertului. Cu 4 oameni, 2 chiatari tobe si clape, a iesit ceva care a atacat la modul hipnotic perceptiile … un post rock instrumental cu accente psihedelice si chiar stoner … te lasa sa te lasi purtat de muzica, stele, asteroizi si planete. Senzatia e ca te pierzi in muzica si spatiu …
Faptul ca barul e micut are si un avantaj, sunetul pus de 2 monitoare ramane mai comprimat si se aude mai bine, mai ales ca am facut o buna investitie si in acustica.
