Voi aborda această recenzie printr-o întrebare foarte importantă, dar privită într-un mod destul de general pentru majoritatea ascultătorilor unui anumit gen muzical, mai ales pentru cunoscători și pentru cei ce se delectează cu muzica la un nivel mult mai înalt; ”Tu ce aștepți de la o trupă?” gândește-te puțin la acest aspect. Ei bine, mulți dintre noi vedem muzica ca fiind un refugiu în care ne integrăm și ne găsim liniștea dincolo de diferențele care pot exista între noi, ne apropie și integrează într-un grup social.
Trupa despre care o să vorbim în următoarele rânduri o putem ridica la un nivel impresionant din multe puncte de vedere, fiind o trupă cel puțin interesantă prin temele abordate în cadrul pieselor, complexitatea acestora, simetria și firul narativ ce reiese în urma ascultării unui întreg album, plus o prezență scenică și o execuție de care m-am îndrăgostit. Harakiri for the Sky sunt o trupă pe care mi-am dorit de mult timp să o văd, auzisem de ei acum câțiva ani și în cele din urmă am reușit să îi văd în Quantic Club, în cadrul festivalului Encore Metal Festival, în data de 19 mai 2019, cântând în a doua zi de festival, ca headlineri.
Vorbim despre o trupă de black metal/Post hardcore ce și-a început cariera în anul 2011, în Austria, mai exact Viena și Salzburg, de către vocalistul J.J (Michael V. Wahntraum) și Matthias “MS” Sollak (chitară, bass și tobe), la scurt timp, formația devenind foarte apreciată odată cu lansarea primului EP, cu nume sugestiv „Harakiri for the sky” (2012) și având până în prezent 4 materiale discografice pe care vom încerca să le disecăm în rândurile următoare,pe lângă acest EP impresionant, următoarele albume sunt „Aokihagara” (2014), „ III: Trauma” (2016) și „Arson” (2018) anându-l în spatele bateriei pe Kerim „Krimh” Lechner din Septicflesh; toate aceste materiale prezentând un aer similar, specific trupe, unul mai bun ca altul. Pentru a le prezenta trebuie să ne întoarcem inițial la întrebarea de mai sus „ce anume cauți la o formație? ” ,iar dacă echilibrul și armonia din piese pot fi clasate printre răspunsurile tale, atunci Harakiri for the sky este o trupă pe care trebuie să o asculți sau să îi dai o șansă, din moment ce băieții ăștia reușesc să te lovească prin sound-ul lor, în mod egal, cu melancolie și agresivitate…sau agresivitate și melancolie, depinde cum vrei să interpretezi, dar pe mine m-au cucerit când am văzut cât de armonios se îmbină atâtea stări fundamentale în piesele lor și cât de frumos se îmbină black metalul cu post-rock-ul atmosferic, te trimit pur și simplu în altă lume după ce ai ascultat un album întreg, într-o lume plină de nihilism, depresie, disperare, dar în care poate fi zărită și o urmă de speranță prin sound-ul lor epic și foarte original. Această trupă pune stăpânire pe tine și în timp ce îi asculți realizezi ce amalgam de sentimente te cuprind în momentul respectiv, toate aceste emoții fiind controlate de acești păpușari ai nihilismului.
Evoluția trupei este impresionantă, în 2017 fiind nominalizați la categoria Hard& Heavy la Amadeus Austrian Music Awards, iar aceștia s-au bucur și la rândul lor au bucurat oameni din toată europa prin turneele susținute. Grupul austriac a concertat în Romania în 2015, în cadrul Rockstadt Extreme Fest, urmând anul următor un concert alături de celebrul Abbath în cadrul clubului Rockstadt, aceștia continuând să ne bucure cu prezența lor și în anul 2017 în Club Fabrica, respectiv Flying Circus în Cluj-Napoca. Pentru anul 2019 pregătind un turneu impresionant în România cântând în Timișoara în Club Capcana (16-mai), Flying Circus(17-mai) în Cluj-Napoca, umând festivalul Rock’N’Iași (18-mai 2019) și turneul fiind încheiat în club Quantic din București, la care am fost prezent și unde m-am bucurat să văd și plăcerea de pe chipul oamenilor prezenți la concertul respectiv, în momentele în care nu eram eu în transă datorită trupei.
Personal, am început să ascult Harakiri for the sky în 2014, cu albumul Aokigahara, urmând mai apoi să aștept cu sufletul la gură următoarele albume care s-au dovedit a fi un succes; îmi amintesc că primul contact cu ei a fost și o experiență de neuitat, a fost ceva nou la vremea aia, eram în cautare de ceva nou și am rămas plăcut impresionat văzând cât de armonios se îmbină aceste două genuri, sesizând ușoare influențe de la trupe precum Agalloch sau Heretoir. În general stau să disec un album înainte de a-mi face o părere despre el, dar încă de la prima pisă de pe acest album „My bones to the sea” m-a făcut să îmi dau seama că această trupă are de adus ceva nou în industria muzicală. În cadrul concertului din București, mi-am propus să rămân treaz până la finalul concertului…ȘI A MERITAT!…din moment ce mi s-a îndeplinit visul de a asculta piese de toate albumele acestora, inclusiv capodopere precum „Heroin waltz”, „Funeral Dreams” , „The Graces We ve Dug”, ”Jhator”, până și „Lungs Filled with Water” prima piesă de pe primul lor material discografic și au reușit să mă îmbete prin sound-ul lor, restul orelor petrecute în Quantic după finalul concertului și până dimineață rămân o enigmă.
Alături de austrieci, au mai cântat trupele Underwaves, Magnetic, DinUmbră și Lucifer’s child ce au avut o prestație foarte interesantă și au încălzit bine atmosfera și publicul pentru headliner; personal visez la un turneu al lor alături de trupe precum Bolzer, Mgla, Shape of Despair, Draconian sau grupul nostru de black metal depressive, Kistvaen, însă un lucru foarte important pe care aș vrea să vi-l transmit, merită 100%, iar eu știu unde voi fi data viitoare când această trupă va concerta în România.
See you there!
Cosmin.
