Slayer la Arenele Romane

•  

Hai sa vedem daca-mi mai amintesc cate ceva pentru ca au trecut cateva saptamani. Pentru ca Billy n-a mai scris nimic despre concertul Slayer de la Arenele Romane, o sa incerc sa scriu eu cateva randuri. Am ajuns acolo in timp ce cantau romanii de la Avatar. Imi amintesc ca se auzeau foarte infundat si totusi sunau foarte bine. Sigur ar fi fost mai bine daca sunetul ar fi fost unul mai normal. Nu stiu de ce, in general headerii se aud mereu cel mai bine, iar trupele din deschidere nu. Sunt si exceptii, ce-i drept, dar de cele mai multe ori nu. Au urmat H8 care au cantat si hardcorizat cate ceva despre senzatii, viata, betii, vicii, atitudine si au terminat incurajand lumea sa cumpere discurile trupelor pe care le asculta, sa mearga la concerte. Citeste articolul “Slayer la Arenele Romane”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Arch Enemy la Arenele Romane

•  
comments 2

Ieri seara, in loc sa merg ca tot omul anarhist si revolutionar in Piata, am plecat la Arene, unde mai multe detasamente de metalisti au venit pentru showul celor de la Arch Enemy. Am ajuns acolo pe la 8 fara ceva. Era montat un cort destul de bine incalzit, incat mi-am lasat haina la garderoba. Berea la draft de 5 lei era apa de ploaie, fiind destul de diluata.

Cand am ajuns cantau Aria, o trupa mai noua din care am prins 4 piese, toate abordand 4 stiluri destul de diferite. De la progressive, la nu metal, la enervantul ska. Se auzea insa cam prost. Dupa ce au terminat am schimbat o vorba, doua cu niste prieteni, am mai dat pe gat niste beri foarte apoase, mi-am luat cateva produse educative de la standul cu materiale de gen negociind putin si m-am asezat cat mai centrat si aproape de scena.

Inainte de Arch Enemy a urcat o organziatoare pe scena, care a transmis un mesaj din partea turpei, si anume, fumatorii sunt rugati sa se opreasca din fumat. Nu mai sunt fumator de mult si de obicei imi este indiferent, dar adevarul e ca in cort era un fum de il taiai cu cutitul. Citeste articolul “Arch Enemy la Arenele Romane”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Alternative 4

•  

Acum cateva zile am plecat in Kulturhaus pentru prea putinul promovat proiect Alternative 4 cu Duncan Patterson la bass si in rolul de creier al intregii operatiuni. Anathema este o formatie frecvent categorisita ca o formatie mult prea soft. Cei obijnuiti cu brutalitati si care au ascultat primele albume o considera o formatie care s-a inmuiat. Si asa este.. la fiecare album au abordat perspective si experiente diferite, interesante, dar tonalitatea generala a ramas mereu mai calma. Pe mine insa m-a cucerit aceasta formatie cu albumul care poarta si numele actualului proiect Alternative 4. Fara sa ascunda influentele puetrnice din perioada de mijloc a trupei secolului XX, Pink Floyd, albumul mi-a provocat treziri de constiinta de la prima auditie. Citeste articolul “Alternative 4”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Iggy Pop & The Stooges la Targu Mures!

•  

Acum 3 ani, salivam sa merg la concertul primului om care a facut Stage Divig, concert care trebuia sa se tina la Romexpo in formula The Stooges. Atunci s-a anulat pentru ca un chitarist din The Stooges a murit :-(. Dar acum o luna s-a anuntat bomba: Iggy and The Stooges vor canta la Peninsula! Dupa ce l-am urmarit pe Lou Reed acum 2 luni la Paris, concertul asta pica perfect. La Peninsula am mai fost in ultimii ani si stiam cam ce porcarie e acolo. Excluzand cateva nume, o tona de dj, cateva trupe de rock prea clasic si un targ cu orice de vanzare. Anul trecut am fost acolo pentru Tricky si Korn iar acum am fost pentru nimeni altul decat Iggy Pop! Impreuna cu niste prieteni ne-am luat bilet pentru o singura zi, sambata, cand bunicul punk-ului urma sa cante pe scena principala. Citeste articolul “Iggy Pop & The Stooges la Targu Mures!”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Deftones in Bucuresti

•  
comments 1

Alaltaseara, deja turmentat de o sticla de vin, am plecat la Arenele Romane sa vad mult asteptatul concert Deftones. Vorbesc aici in numele meu, pentru ca onorabilii initiatori ai acestui site nu sunt prea mari fani Deftones, desi eu am inceput sa-i ascult cand Sorin mi-a spus acum vreo 10 ani cat de tare e albumul White Poney. Si de atunci nu m-am mai putut opri din ascultat Deftones, desi el s-a oprit. Unii spun ca ar fi o trupa cam ’emo’, desi eu cred ca acest cult numit emo nu prea are de-a face cu adevarat cu muzica, ci mai degraba cu o moda a unor pusti. Altii spun, mai in gluma, mai in serios, ca ar fi cam ‘pop’, iar eu, mai serios cand vine vorba de Deftones, spun ca ei dintotdeauna au fost ceea ce conventional se cheama nu metal sau metal alternativ.

Metal interiorizat foarte poetic si care nu prea cunoaste limite.

Deftonsii au mai fost acum ceva ani in Bucuresti cap de afis la un mini festival dar n-am putut ajunge atunci. Oricum, una e prezenta unei trupe la un festival, alta la un concet complet.

Am ajuns la arene pe la ora 19 cand se pregateau sa inceapa Luna Amara. M-am aprovizionat cu primele beri si am inceput sa cant odata cu ei piesele care i-au facut cunoscuti de pe albumul Asfalt. Ce-as putea spune… sunt aceeasi de ani de zile. Si-au facut treaba bine cantandu-si Asfaltul si aratand ca n-au murit. Mi-au pastrat dispozitia cu care deja venisem, reamintindu-mi de versurile lor antisociale.

Au urmat Parazitii, o trupa pe care nu o mai ascult de mult si pe care nici acum n-am ascultat-o, preferand sa stau de vorba cu Nic Cocarlea, pe care m-am bucurat foarte mult sa-l intalnesc. Nic si Sorin sunt oamenii de la care mi-am luat o insemnata cantitate de muzica incepand de prin adolescenta si pana astazi. Cine este Nic? Face din placere emisiuni la radio de pe la inceputul anilor ’90 si continua si acum. Promoveaza si imprastie inepuizabil muzica avangardista si idei in mod gratuit. Deseori intra in conflict cu managerii de la radio pentru ca e cam neadecvat si deloc radiofonic, dar tocmai asta imi place la el. Muzica luata de la el, insa, mi-a dat infinite satisfactii de-a lungul anilor asa ca mi-a facut o mare pacere sa-i pot face cinste cu o bere si sa stau de vorba cu el. Citeste articolul “Deftones in Bucuresti”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Kavarna Rock Fest 2011

•  

Acum cateva saptamani, impreuna cu niste prieteni, am plecat in Bulgaria pentru cateva zile de muzica, betie si ceva distractie. Asa ca mi-am adus aminte sa scriu cateva randuri pana nu uit tot ce s-a intamplat. Ne-am imbarcat intr-o duba si noaptea ne asezam corturile pe dibuite, in intuneric, la locul de campare. Kavarna e o localitate interesanta, cu stanci la cativa metri de plaja, iar acum era luata cu asalt de bocanci si tricouri negre. Ziua o petreceam la o bodega pe plaja din Kavarna, facand baie, fraternizand cu bulgarii, hranindu-ne cu ceva peste si bere, iar seara inapoi la festival.

Vineri seara incepusera sa cante unii, Dremshade, pe care i-am ascultat de langa corturi si care bagau un death metal destul de atragator. Procedura de intrare se facea cu clasica bratara de acces. Pentru ca eu purtam deja o bratara destul de mare la mana dreapta, unul dintr-un grup de romani vecin de cort m-a rugat sa i-o imprumut, sperand ca aia de la intrare ii vor pune bratara de acces mai sus si ca o va putea da jos si sa-l mai introduca pe unul care nu avea bilet. Din impulsul de a-l ajuta si a nu fi respingator, i-am imprumutat-o, dar la putin timp am inceput sa ma simt inconfortabil fara ea si am luat-o inapoi. N-a reusit sa-i pacaleasca pe cei de la intrare si, la urma urmei, mi se pare ok sa platesti un tribut trupelor pe care ai venit sa le asculti, asa ca saritul gardului la concerte nu e tocmai ok. Nu zic sa le cumperi albumele, dar macar la intrare poti sa platesti bilet.

In fine, am intrat si festivalul se tinea pe un ditamai stadionul plin de iarba, fiind foarte mult spatiu, chiar mai mult decat era necesar. Si la noi s-ar fi putut face la fel, mi se pare prostesc sa inghesui un festival de muzici pe asfaltul din fata de la Romexpo. Citeste articolul “Kavarna Rock Fest 2011”



Zidul lui Roger Waters

•  
comments 2

N-am fost la Paris sa vad turnul, am fost sa vad zidul! Bineinteles ca m-am bucurat din plin si de oras si de vacanata dar asta a fost motivul principal al calatoriei.

Aaa.. doua cuvinte despre parizieni: mereu am auzit ca sunt ingamfati ca nu vorbesc engleza din orgoliu, ca sunt nationalisti etc. Impresia generala pe care mi-am facut-o despre ei intr-o saptamana cat am stat acolo este ca sunt foarte sociabili, amabili, foarte fancy, extravaganti, inteligenti si nu vrobesc engleza pentru ca le place foarte mult limba lor. Exagereaza culturalizand aproape orice, dar sunt foarte deschisi.

OK. In adolescenta acum vreun deceniu jumatate am ascultat The Wall-ul pentru prima data la recomandarea lui Sorin si albumul asta m-a cucerit pe loc. Si acum imi suna la fel de genial ca si atunci. Mereu mi s-a parut ceva extraordinar de familiar in linile melodice. Mi se pare ca este unul din cele mai bune albume scrise vreodata. Bineinteles cand am vazut filmul la video pe vremea aia am ramas masca, construiam si reinterpretam gesturi, scenarii, simboluri din film. De-a lungul timpului a devenit un adevarat ritual sa vad filmul asta la fiecare cativa ani mereu sub influenta alcoolului dar mai ales sub influenta vicioasa a muzicii. Da … buna asta, muzica e un viciu!

Cand am aflat anul trecut ca Waters va face un turneu care se numeste The Wall Live m-am hotarat instant sa merg. Asa ceva se prinde o data la o suta de ani! Cine era mai potrivit sa cante povestea zidului (sau mai bine spus sa-si spuna povestea zidului), decat insusi Domnul Roger Waters. David Gilmour nu l-a insotit in turneu, dar a participat cu el la un concert din Londra. Am mai tras cu ochiul ici colo pe youtube cand a inceput turneul, dar nu mai mult de cateva zeci de secunde, pentru ca nu vroiam sa stiu dinainte tot ceea ce se intampla. Ma luau toti fiorii numai cand vedeam putin din show si ma gandeam ce ma asteapta. Prin media era descris si considerat cel mai important show din istoria rock-ului in care se folosesc efecte speciale de ultima tehnologie si in care desfasurarea de forte este coplesitoare. Ma intreb, cum o chestie atat de personala a lui Waters a devenit inca de la inceput ceva atat de mare si atat de comercial? Prin urmare biletul nu a fost deloc ieftin, de la 60 de euro la cateva sute chiar pana la peste o mie de euro, unele site-uri scotand bilete la licitatie si speculand cat se poate de mult diferite locuri si pozitii pe stadioane mergand pana la preturi ridicole. Dar cum as fi putut vedea acest show de pe scaun? Si de unde l-as fi putut vedea cel mai bine decat de pe gazon alaturi de cea mai infalcarata galerie…  Si cum cele mai ieftine si cele mai multe bilete se vindeau pe gazon, fara locuri si privilegii costisitoare si inexistente, direct in fata scenei in picioare, cea mai buna pozitie pe care o poti avea la un concert, normal ca la gazon am si luat. Asa ca in vreme ce sute de site-uri speculau si licitau cat mai sus bilete ca la bursa, pe site-ul oficial se gaseau cele mai ieftine bilete… cele mai convenabile fiind in cel mai bun loc, pe gazon in fata scenei.

Offtopic vreau sa atrag atentia asupra site-urilor firmei euroteam care apar peste tot pe net si care a vandut bilete la pret triplu si care in nenumarate cazuri nu au fost livrate niciodata. Niste prieteni au platit biletele si au mers pana la Praga, fiind amanati pana in ultima clipa. Nemaiprimind biletul, au fost nevoiti sa cumpere de la speculantii de la intrare. Din review-urile de pe net citesc ca firma asta da tone de tepe prin toata Europa si totusi continua sa functioneze. Citeste articolul “Zidul lui Roger Waters”



These words are buried in silence

•  
comments 1

Chiar daca concertele Opeth si Katatonia s-au anulat, trupele romanesti din deschidere nu si-au anulat concertele si au cantat miercuri seara in Wings Club.

Din cauza unor evenimente prelungite am ajuns acolo destul de tarziu pe la 9 jumatate si i-am pierdut pe cei de la Apa Sambetei din deschidere. Am intrat chiar atunci cand incepeau Kistvaen pe niste acorduri atmosferice de introducere misto care pregateau atmosfera concertului. Citeste articolul “These words are buried in silence”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Haggard, simfonia intunecata

•  

Se spune ca daca Mozart ar fi trait astazi cu siguranta ar fi scris metal.

Dupa ce anul trecut am ratat pentru a 2-a oara concertul cu Therion, duminica seara am reusit sa ajung la Haggard in Silver Church. Am comandat biletele la acest concert de pe site-ul eventim de marti. Insa pana vineri dupa amiaza, cand ma pregateam sa fac o mica excursie in Moldova, urmand sa revin duminica seara in Bucuresti la concert, biletele nu sosisera. I-am sunat si le-am spus problema dar, cand mi-au spus ca biletele trebuiau livrate cu firma cargus, am inteles si de ce (cargus astia nu pot livra ceva nici daca vor, nu te suna inainte sa te intrebe cand esti acasa, iar daca nu te gasesc rareori mai primesti un telefon de la ei). Dupa ce i-am convins, sper, sa-si schimbe contractul cu o firma de curierat adevarata, mi-au spus ca voi putea ridica biletele de la intrare spunandu-mi numele. Citeste articolul “Haggard, simfonia intunecata”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



The Ugly World Tour la arene

•  

Intr-o seara racoroasa de joi am plecat spre Arenele Romane sa ajung la concertul celor de la Children of Bodom. Pentru ca m-am obijnuit in ultimul timp sa nu se respecte ora de incepere si cei asteptati sa se lasa prea mult asteptati am facut greseala sa nu dau atentie orei de pe bilet si nu m-am prea grabit. Mare greseala, pentru ca am ajuns acolo destul de tarziu, pe la 20:30 cand deja cantau Ensiferum. Probabil n-am dat atentie prea mare nici trupelor din deschidere Machine Supremacy si Ensiferum neascultand cine stie ce power sau viking metal. Cand sa intru in arene imi dau seama ca intru de fapt intr-un cort mare care parca nu-si prea avea locul acolo dar temperatura din el era destul de confortabila fata de cea friguroasa de afara. Citeste articolul “The Ugly World Tour la arene”