Queen + Paul Rodgers, Papp Laszlo Sports Arena, Budapesta, 28 octombrie 2008
Acum cateva luni navigam pe net si am dat din greseala peste programul turneului Queen din 2008 si brusc m-au napadit toate amintirile din copilarie, cand frecam zi de zi casetele cu cei patru magnifici, le derulam cu pixul si le ascultam iarasi. Si tot asa, zeci de ore pe zi, sute de ore pe luna… E greu sa exprim in cuvinte ce inseamna Queen pentru mine, cum mi-a influentat muzica lor viata si caracterul… Asa ca m-am decis ca e momentul sa-i vad si eu, macar o data in viata, poate intr-unul din ultimele lor turnee. Initial voiam sa merg la Belgrad, dar pana la urma a fost sa fie Budapesta. Am vorbit cu niste prieteni, am cumparat biletele pe net, am facut rezervari la boatel si am purces spre capitala maghiara.
*QUEEN*
Dupa un drum epuizant cu masina, am ajuns cu bine la destinatie. Cateva zile ne-am plimbat prin oras, am facut cumparaturi si am facut comparatii (defavorabile noua) intre Budapesta si pseudo-capitala iuropeana bucuresti. Dar asta e o alta discutie. Important e ca marti seara ne-am suit in troleu si, facand blatul (de nevoie) ne-am deplasat spre locul faptei. Arena unde s-a desfasurat concertul ne-a lasat un pic cu gurile cascate. De la distanta parea un OZN argintiu. De aproape, mi s-a parut ca seamana destul de mult cu ArenA din Amsterdam (pe care am vazut-o doar la televizor), insa pastrand proportiile. Organizarea a fost, binenteles, extrem de eficienta. Accesul in interior s-a facut imediat, urmand “drumul portocaliu”. Coridoarele din interior sunt extrem de spatioase, cu o multime de spatii pentru bufeturi si standuri cu materiale promotionale. Sala propriu-zisa este un fel de Polivalenta, dar de vreo doua ori mai mare si de vreo 20 de ori mai frumoasa si mai moderna. Cand am intrat in sala, cu o ora inainte de concert, erau doar vreo o mie de oameni, majoritatea inghesuiti in fata scenei. Ne-am asezat si noi cat de cat in fata, un pic lateral dreapta. Pe masura ce se apropia ora de start in sala intrau tot mai multi oameni. In final cam 90% din locuri au fost ocupate, aproximativ 13.000 de spectatori. In zona in care stateam noi am vazut si alte grupuri de romani. Am vazut si un grup destul de numeros de greci, cativa italieni… Binenteles, grosul era format din maghiari.
*QUEEN*
La ora 20:00 lumea devenise nerabdatoare. Unele probleme tehnice au intarziat totusi startul show-ului cu 15 minute. Deci se intampla si la altii, da? Asa ca sa nu ne mai ofticam cand la noi concertele incep cu 1-2 ore intarziere. La 20:15 in sala s-a lasat intunericul, apoi, pe ecranul din fata au inceput sa fie proiectate fulgere, ploi de stele si de asteroizi. In uralele publicului pe scena au intrat cei doi monstri ai muzicii: Brain May si Roger Taylor, singurii membri Queen care inca mai concerteaza (al treilea membru, John Deacon, s-a retras din activitate in 1992). Lor li s-a alaturat Paul Rodgers (ex-Free, Bad Company) si inca trei muzicieni. Imediat publicul a luat foc, pe acordurile Hammer To Fall, Tie Your Mother Down sau Fat Bottomed Girls. Dupa startul hard-rock, ne-am tras sufletul pe acordurile groovie ale Another One Bites The Dust. A fost unul din cele mai reusite momente ale serii, pe ecran fiind proiectat un clip pop-art cu cowboy si tinte in forma de ratusca gaurite de gloante :) continuat de I Want It All, piesa pe care am vrut mereu sa o vad live si I Want To Break Free.
*QUEEN*
Parca special pentru a reduce nivelul de exaltare a urmat o perioada de “acalmie” cu piese de pe noul album Queen, Cosmos Rocks, C-lebrity si Surf’s Up… School’s Out, urmate de piesa Seagull a lui Paul Rodgers. A urmat apoi unul din cele mai frumoase momente ale serii. Brian May a venit in capatul scenei mai mici, care se prelungea in mijlocul spectatorilor, si a interpretat cantecul national unguresc, Tavaszi Szél, acompaniat de public. A urmat apoi Love Of My Life, cantat de tot poporul, apoi ’39. Locul lui Brian a fost luat de Roger Taylor care m-a surprins cu un solo original la tobe. Initial avea doar toba mare, cu care s-a jucat un minut. A trecut apoi la un bass cu o forma ciudata, pe care l-a “atacat” cu betele, scotand printre altele acordurile de la Under Pressure si Another One Bites The Dust. Apoi a continuat la fus si la celelalte tobe, pe masura ce erau adaugate pe rand in jurul sau. Cand setul a fost complet, a trecut la I’m In Love With My Car, piesa lui, si a continuat cu A Kind Of Magic. Apoi a inceput sa cante Say It’s Not True, de pe noul album, strofa a doua fiind cantata de May si a treia de Rodgers.
*QUEEN*
Dupa aceasta piesa, setul de tobe din fata a fost demontat si s-a revenit pe scena normala, cu piesa Bad Company, a trupei omonime, si We Belive, de pe Cosmos Rocks. Brian May a trecut apoi la “pupitru”, cu solo-ul sau traditional de chitara, culminand cu o executie absolut magistrala a piesei Bijou (momentul meu preferat din concert), cu versurile cantat de Freddie (in uralele publicului). Show-ul May a luat sfarsit cu piesa sa instrumentala, Last Horizon. Una peste alta, a fost dovada vie ca tehnica de chitara a lui May a ramas neschimbata in ciuda trecerii timpului. May ramane (dupa parerea mea) unul din cei mai mari chitaristi de rock din toate timpurile. A urmat apoi piesa asteptata de toata lumea: Radio Ga Ga, acompaniata de celebra bataie din palme, un trademark al lui Queen. Apoi s-a cantat Crazy Little Thing Called Love si Show Must Go On, una din piesele mele favorite. A fost poate singura piesa cand care mi-a placut interpretarea lui Rodgers, in general departe de stilul original al lui Queen. A urmat un moment emotionat, pe ecran fiind proiectat Freddie la pian, cantand Bohemian Rhapsody, acompaniat de May si Taylor. Pasajul de “opera” a fost insotit de proiectii cu imagini din epoca de aur Queen, publicul explodand apoi la pasajul de metal interpretat de Rodgers. Dupa gongul final, trupa a parasit temporar scena, pentru a-si trage sufletul.
*QUEEN*
Baietii au revenit apoi pe scena in acordurile piesei Cosmos Rockin’, evident de pe ultimul album, trecand apoi in celebra All Right Now, a trupei Free. Ca la orice concert Queen, setul a fost incheiat de faimosul duo We Will Rock You / We Are The Champions, intr-o atmosfera de sarbatoare, cu tot publicul in picioare si o mare de maini in aer. Nivelul de decibeli a atins apogeul cand cei 6 muzicieni au venit in fata sa salute publicul, pe acordurile God Save The Queen. Am ramas uluit cand m-am uitat la ceas si am vazut ca era ora 22:30. Nu mi-a venit sa cred ca show-ul a tinut mai mult de doua ore. Mie (si sunt convins ca si tuturor celorlalti spectatori) mi s-a parut ca timpul a trecut aproape instantaneu. Sincer, as fi fost in stare sa mai stau inca patru ore in sala si sa-i ascult pe magicieni. Concertul mi-a lasat o stare de mare bucurie, ca am reusit in sfarsit sa vad pe viu trupa copilariei mele, dar mi-a lasat si o mare “foame” de Queen. Sper ca acest turneu sa fie reluat si la anul si sa ajunga iar in zona sud-est europeana, sau chiar, de ce nu, la Bucuresti. Sunt convins ca ar umple lejer un stadion Cotroceni.
*QUEEN*
Revenind la concert, dupa incheierea lui am parasit in ordine sala. Numeroasele guri de acces au facut sa nu existe obisnuita imbulzeala romaneasca de la iesire. Am avut noroc sa prindem si ultimul troleu, pentru ca eram rupti de oboseala si boatelul era la vreo doua ore de mers pe jos. A doua zi dupa concert a urmat lungul drum catre casa, mult mai obositor ca la venire, dar a meritat fiecare picatura de transpiratie si fiecare forint cheltuit. A fost o experienta unica din care am tras o multime de invataturi. Sper sa nu fie si ultima.
Originalitate: *** Queen s-a incadrat inca de la inceput in curentul mainstreem. Nu au pretins niciodata ca revolutioneaza muzica mondiala, dar nici nu au scos piesele stereotipe care ne bombardeaza urechile zi de zi la radio sau tv. Concertul de fata nu a facut exceptie.
Melodicitate: ****** Trebuie sa fi un afon absolut ca sa nu te ridici de pe scaun si sa dansezi cand auzi piesele clasice Queen. Queen este definitia melodicitatii, a scos unele din cele mai celebre melodii din lume, recunoscute instantaneu de oricine, din Sahara pana in Groenlanda.
Tehnica: *** si ½ Chiar daca a fost formata din muzicieni talentati, acesti nu au rupt niciodata gura targului cu tehnici deosebite sau originale. Totusi se ridica mult deasupra altor trupe de gen, mai ales prin executille lui Brian May. Lui i se datoreaza jumatatea de steluta suplimentara.
Sunet: ***** Vorbim totusi de o mega-trupa. Sunetul a fost perfect, asa cum se cuvenea.
Spectacol: ***** Chiar si in lipsa show-man-ului absolu, Queen electrizeaza salile. Paul Rodgers stie si el sa se miste, Brian May alearga cu chitara in mana in toate partile, luminile si proiectiile completeaza firesc miscarea scenica.
Nota mea: ****** Trebuie sa fi un fan Queen inrait ca mine ca sa apreciezi cu adevarat un astfel de concert. Pentru un outsider, probabil este un concert obisnuit. Pentru mine, este apogeul activitatii mele de spectator.
