Dupa Metallica, a urmat, la doar 12 zile, tot pe stadionul Cotroceni, un alt nume de referinta al genului- Iron Maiden.
Desi nu sunt foarte atasat de acest stil de metal, britanicii au reprezentat mereu o experienta placuta pentru urechile mele, atat datorita muzicilor, cat si a temelor abordate in piesele lor. Una peste alta, o trupa care nu s-a schimbat deloc in cei 30 de ani de activitate si ai carei membri se mentin proaspeti si plini de energie in continuare.
Cu biletul in buzunar, am ajuns la Eroilor pe la ora 18, unde m-am intalnit cu trei prieteni. Trebuie sa spunem ca istoria de la Metallica s-a repetat, si unul nu avea bilet. Problema a fost rezolvata in acelasi stil, usturator la buzunar (bine macar ca nu pentru mine). Dupa ce am mai dat cateva telefoane si altor persoane, am plecat spre stadion, pe drum intalnindu-ma cu un bulgar care venise pentru concert si care nu stia sa ajunga. Parea un om cu capul pe umeri, avand in vedere ca venise cu copilul, care nu avea mai mult de vreo 7 ani, dupa el. Educatia trebuie sa inceapa de la o varsta cat mai frageda.
Dupa ce la stadion am facut “jonctiunea” cu inca doi prieteni am intrat pe la ora 19, cand deja canta Lauren Harris- fiica basistului de la Iron Maiden- Steve Harris . Nu pot sa ma pronunt prea mult deoarece nu am fost prea atent (desi din cat am ascultat pot spune sigur ca nu calca pe urmele tatalui), fiind ocupat cu procurarea de lichide, dar si cu cautarea unui prieten cu care ramasese sa ne vedem pe gazon. L-am gasit, iar in acel moment a avut loc primul moment memorabil al serii. Cu el era un om pe care il dadusem disparut in urma cu vreo doi ani, dar care, cumva, a gasit usa de iesire din apartament pentru acest concert (sau a primit eliberare conditionata pentru trei ore). Dupa aceasta intalnire lacrimogena a aparut pe scena Trooper, o trupa pe care unii o considera “de referinta” pentru genul rock din Romania. Daca este asa, atunci se vede clar la ce nivel (jenant) ne aflam. Ca sa fiu mai exact, Trooper sunt un fel de Iris putin mai ‘heavy’. Cu asta cred ca nu mai este nevoie de lamuriri in plus. Ignorand “recitalul” am palavragit putin, dupa care, spre sfarsit, m-am indreptat spre standul cu bere. Prima data, cand era lume putina, mersese repede si eu credeam ca voi avea iar noroc. N-a fost sa fie. Organizarea romaneasca si-a spus brutal cuvantul- 3 standuri cu cate doua persoane la fiecare, pentru un stadion intreg. Dupa o jumatate de ora de stat la coada cu inaintare de 2 centimetri am renuntat, neezitand insa sa tin un discurs despre mortii, familiile, ranitii , pastele, craciunul, halloweenul organizatorilor. S-a dus un prieten, dupa ce a inceput concertul, cand nu mai era lume la coada si a rezolvat aceasta problema arzatoare.
Acum concertul Maiden. Acesta a inceput cu un intro in care se putea auzi un discurs bine cunoscut al unui anumit prim ministru. Dupa intro cei 6 baieti au intrat in forta cu piesele Aces High si 2 Minutes to Midnight, de pe Powerslave. Inca de la aceste doua piese am ramas placut surprins de dinamismul si energia pe care o degaja aceasta trupa. Una dupa alta au curs piesele cele mai cunoscute ale trupei, printre care trebuie sa enumar in mod special: The trooper, The number of the beast, Run to the hills , Can i play with madness, Rime of the ancient mariner, Fear of the dark sau Hallowed be thy name.
Setlistul complet l-am pus la sfarsitul articolului.
Acum cateva cuvinte despre trupa, dar in special despre Bruce Dickinson- solistul. Cum am spus si mai devreme, Iron Maiden sunt admirabili live, si ma bucur ca i-am vazut cel putin odata in viata. La 50 de ani, Dickinson are o energie incredibila pe scena, genul de solist care stie cum sa anime un stadion, indiferent cat de mare, din fata scenei si pana la peluza cealalta. Pauzele mai lungi dintre piese erau presarate cu “discursurile” lui, foarte simpatice , incarcate de un umor specific britanic. Un tip glumet, dar si profesionist, care la varsta lui si-a pastrat intacta calitatea vocii sale. Bineinteles, este ajutat din plin si de restul trupei, care, pe langa prestatia fara greseala contribuie la spectacolul total asa cum putini stiu s-o faca.
Ca tot vorbim de spectacol, nu trebuie uitata coregrafia folosita de trupa. Diferite papusi ce infatisau mascota binecunoscuta a trupei- Eddie, culminand , la final, cu una de marime uriasa, robotizata, cu un pistol in mana, care s-a plimbat pe scena, timp in care l-a “ajutat” pe chitarist cu un solo. Bineinteles ca nu puteau sa lipseasca focuri de artificii si alte chestii d-astea.
Publicul- acum ma refer doar din ce am avut in jurul meu, pentru ca la Metallica lumea a avut experiente diferite cu acest aspect- a fost ok. Din ce am vazut prin jur, tot gazonul participa activ la concert, lumea se agita, lucru totusi de inteles, deoarece e mai greu de crezut ca poti de de “mondeni” la Maiden, care, asa cum a zis si Dickinson, e apreciata de catre “those who trully love metal”. De precizat moshpiturile pe piese precum Run to the hills, Fear of the dark sau The trooper, initiate de cel intors printre vii. Totul a fost foarte civilizat insa.
In concluzie, inca un concert bifat, de care sunt foarte incantat. Sfat pentru cei care n-au fost niciodata la Maiden: daca aveti ocazia vreodata, mergeti sa-i vedeti.
Setlist Iron Maiden:
0. Intro.
1. Aces High
2. 2 Minutes to Midnight
3. Revelations
4. The Trooper
5. Wasted Years
6. The Number of The Beast
7. Can I Play with Madness
8. Rime of the Ancient Mariner
9. Powerslave
10. Heaven Can Wait
11. Run to the Hills
12. Fear of The Dark
13. Iron Maiden
14. Moonchild
15. The Clairvoyant
16. Hallowed Be Thy Name
