Doom Over Bucharest II

Am ajuns cu Ana in jur de 7 si ceva in Quantic sa vedem al 2-lea doom peste Bucuresti, fiind foarte satisfacuti de primul. L-am intalnit acolo pe Matei (cum cine e Matei? unul din cei mai nelipsiti betivi din barul trei betivi si in general din toate barurile) asa ca ne-am asezat la o bauta cu el. Cand am intrat in sala cantau Fadding Bliss, trupa care pe mine m-a dat repede afara inapoi la masa de betivi, pentru ca aveau in componenta o vocalista cu rol de soprana care isi inalta o voce foarte subire si ascultita, cu tonalitati foarte inalte si alungite, ceea ce nu era tocmai ceasca mea de bere.

Cand m-am intors au inceput Monolithe, o trupa instrumentala cu un doom atmosferic care parca a evoluat intr-o nota foarte post metal, cu riff-uri hipnotice si repetative. In spate proiectii cu spatiul, planete si diverse evolutii. Au fost interesanti o vreme dar tot acest doom-post-metal parca a obosit spiritele din sala.

Apropo de sala, Quantic pare genul de camin cultural concesionat de la stat si contractat cu destinatie cultural-studenteasca, lucru confirmat din sursele taclalelor la bere, deci se pare ca va fi o vreme prin preajma. E un loc bun de concerte, are pozitie buna in oras, spatiu mare si incapator, problema e ca din cauza cladirii sonorul se aude uneori ca intr-o cantina sau sala de bingo, asteptam deci antifonarea locului pentru imbunatatirea acusticii. In fata scenei insa langa boxe, sunetul e mai concentrat si parca nu se mai aude totul atat de risipit.

Si seara a devenit in sfarsit mai interesanta cand pe scena au urcat Ophis, cu o cruce intoarsa in logo, cu riff-uri death zdravene si cu tonalitati suficient de depresive pentru gusturile intunecate. Cu doua chitari, o voce solida, un bas si o pereche de tobe, au emanat forta pe ritmuri incete de doom intens, tocmai bune de dat din cap. La finalul concertului am ascultat o bucata foarte reusita cu ritmuri tiamatice, a 2-a parte a piesei The Halls Of Sorrow.

Si noaptea s-a terminat cu Officium Triste, un doom death ceva mai melodic, atat din voce cat si din chitari. Mergea de ascultat la ore tarzii, dar pentru ca lumea se imputina si era istovita, parca nu au rupt gura tagului.

In a 2-a zi am ajuns mai tarziu, direct la Ataraxie, o trupa nou descoperita si de exceptie! Francezii au reprodus un funeral doom zapacit si extrem de bogat in sunete, iar partea frumoasa era ca aveau multe pasaje in care suprapuneau ritmuri foarte rapide de tobe si chitari peste intonatii lente. Toate astea impreuna cu vocalul care scotea niste urlete lungi din plamani, au facut un cocktail metalic destul de dement si bun de ascultat. Rafalele infernale starnite deodata peste starea latenta de doom, nu te lasau sa ajungi chiar in starea aia de taiat venele, ci te starneau intr-un ritm alert si agresiv, revenind apoi iar la pasaje incete. Din cauza asta si nu numai, Ataraxie au meritat din plin.

Si au venit si Pantheist, Batushka fiind anulata si amanata pentru la anul. Doamnelor si domnilor, trupa asta Pantheist cu tot cu folozofia lor atotdumnezeiasca, au raspandit genial muzica in sala, si au sunat mult mai bine live decat in studio. Vocalul cu clapele pe scena a inceput sa propavaduiasca solemn si sa urle in ecouri si rafale doom asa rasunatoare si interesante, ca daca ar exista o usa spre o plenitudine muzicala ‘divina’, cu siguranta aia ar putea fi deschisa de ei. Au incatat perceptiile iar acolo in fata, sunetul s-a distribuit excelent, am ajuns la un abis muzical, ajutat si de multe beri la bord. Probabil ca dupa o vreme, urechea si mintea ajung inr-o stare in care filtreaza sunetele si primesc doom-ul in forma lui esentiala, sau poate pur si simplu Pantheist erau prea buni!

Si asa a fost si s-a terminat, mi-a placut mai mult Doom Over Bucharest I, dar abia astept al 3-lea Doom Over la care s-au anuntat deja nume interesante :-)