Doomnezeu à Expirat

•  

Nu mă gândeam vreodată că aș recurge la a merge de bună voie să ascult cuvăntul lui dumnezeu și nici nu am făcut-o de fapt. Dar am ajuns să merg de bună voie să ascult cuvântul (și nu numai) lui Doomnezeu. Bine, dacă ar fi să mă gândesc, de prin ‘93-‘94 am fost atras în cultul “doom metal”, deci nu e surprinzător că am mers să văd/aud formația Doomnezeu în concert.

În ultima vreme am observat că e un trend în metal: unii oameni vor să fie “misterioși” sau/și anonimi, așa că recurg la măști și îmbrăcăminte care să le ascundă identitatea. Știu că au mai fost și în trecut trupe care au făcut asta (vezi Mr. Bungle, Slipknot, GWAR, etc.), dar acum avem o nouă categorie din metalul extrem (vezi Batyushka, Imperial Triumphant, Gaerea). La cei din urmă se înscriu și românii noștri de la Doomnezeu, care au avut primul concert pe 1 iunie 2022 în Expirat.

M-am întâlnit cu o oră înainte de concert cu Răzvan și am stat la o bere-două la povești împreună cu o trupă mică de “turneni” de-ai lui Tase. Care Tase s-a lăsat așteptat, ca de obicei, și a venit cu 5 minute înainte de ora oficială la care trebuia să înceapă show-ul.

Cam pe la 21:15 s-au auzit primele acorduri pe scenă, așa că toată lumea s-a mutat de pe terasă în sală. Am încercat să nu ascult formația înainte, ca să nu vin cu prejudecăți, așa că totul a fost nou pentru mine. Tipii ăștia cântă un stoner-doom metal, un stil perfect pentru mesajul (ne?)creștinesc pe care vor să-l transmită. Vocalistul încearcă să emuleze cântările preoțești auzite în bisericile ortodoxe de pe la noi și îi iese chiar foarte bine. Și instrumental trupa sună foarte bine: am avut parte de niște riff-uri foarte groovy, în genul celor trupelor “stoner” – riff-uri care au făcut publicul să dea din cap, dar și solouri destul de reușite, deși la început au cam “scârțăit” – de înțeles pentru primul concert al unei trupe noi. Dar în mare am fost plăcut impresionat și cred că toți cei din public au fost, după aplauzele și strigătele de după fiecare piesă.

Nu am stat să analizez măștile sau înțelesul lor, însă ce am văzut a fost că bassistul avea o lună pe cap, chitaristul un soare, iar vocalistul era acoperit total de o glugă neagră; tobarul avea și el o glugă improvizată și era machiat cu negru. Însă nu cred că e așa important cum arătau – cel puțin nu pentru mine. Important e că au sunat chiar bine și că au fost plăcuți de public. Aștept să mai ascult ce mai scot ca să-mi dau cu părerea mai bine despre ei – momentan mai au ceva de lucrat la prezența scenică și la umplut anumite goluri pe care le-am sesizat în anumite piese. Până atunci, doamne-ajută!

Unn articol scris de Ursu.

 

Postat în:

Cronica de concert


Villagers of Sofia City

•  

În 2019, când au scos albumul “Age of Aquarius”, mi-am dorit să văd anunțul că vor veni în România să-și lanseze albumul, dar din cauza pandemiei de COVID n-am avut noroc să-i vedem pe grecii de la Villagers of Ioannina City. Din păcate nici n-am apucat să-i văd vreodată. În 2021, fiind în concediu în Grecia, când am mai făcut ture scurte spre Salonic, dar și cu alte ocazii, am ascultat în mașină albumul și EP-ul Zvara, iar Andreei i s-a pus pata că vrea să-i vadă și ea live.

“Fast forward” până în aprilie 2022, când am văzut pe net anunțul turneului, care din păcate nu trecea și prin București. Însă aveau concert la Sofia, așa că nu am stat prea mult pe gânduri și am luat bilete. Seara Andreea s-a ocupat să găsească cazare și tot ce a mai rămas a fost să așteptăm să treacă timpul.

Pe 20 mai am luat-o la drum pe șosele către Sofia pe la 6:15AM. Din fericire nu e perioadă de concedii și drumul a fost foarte lejer – 6 ore cu tot cu două pauze de câte 15-20 de minute. Când am ajuns, după ce ne-am cazat, am luat-o la picior să vedem cât ne ia să ajungem la club – au fost cam 30 de minute.

Apoi pe seară am luat-o din nou pe jos, cu o pauză de masă și bere, spre Mixtape 5, clubul de la subsol unde urma să aibă loc concertul. Când am ajuns deja era lume adunată la intrare. Concertul era anunțat la ora 20:00 și era sold-out, deci urma să fie plin în club. Noi am reușit să intrăm destul de repede, cam în jurul orei 20:15. Ne-am luat o bere și am căutat un loc de unde să vedem bine. Apoi am stat cuminți și am așteptat, urmărind lumea și atmosfera.

Primii au venit pe scenă Sheepfucker and Kraut, care, din cauză că sunt ignorant, am crezut că sunt două formații! Germano-italiano-guatemalezii sofioți au venit pe scenă cu chef de show, iar publicul încet-încet s-a relaxat și s-a conectat cu formația. Băieții au băgat un stoner rock cu tente de blues, foarte mișto și foarte “groovy”. Și deși trei dintre ei sunt vocaliști (chitariștii + tobarul), la capitolul ăsta n-au stat strălucit, dar au compensat cu solourile de chitară geniale și cu atmosfera plăcută pe care au creat-o.

Publicul a fost pe măsură și deși la început nu era prea în priză, pe parcurs s-a pus în mișcare și cu fiecare piesă era mai alert. La fiecare pauză dintre piese s-a aplaudat și s-a fluierat admirativ cu intensitate din ce în ce mai mare. După aproape 45-50 de minute repertoriul lor s-a terminat și lumea a plecat să se mai alimenteze cu câte o bere.

Pauza lungă de mai bine de jumătate de oră, în care grecii și-au instalat tobele și restul instrumentelor, a făcut ca atmosfera să devină din ce în ce mai încărcată. Dacă la “sheepfuckers” aveai loc să mai arunci un ac, la villagers nu a mai fost vorba de așa ceva. Sala s-a umplut la maxim și pe timp ce trecea toată lumea era mai agitată.

Cam pe la 22:15 Villagers of Ioannina City au venit pe scenă pregătiți să dea un spectacol la care nu mă așteptam. De la prima piesă publicul a cântat împreună cu ei, deși nu m-aș fi așteptat să o facă la piesele în greacă. Aerul în jur a devenit din ce în ce mai fierbinte și ne amintea de zilele de dinainte de dezastrul de la Colectiv, când și în cluburile noastre era la fel. Atmosfera încinsă s-a datorat în mare parte formației, care a fost la mare înălțime și care a făcut totul pentru publicul majoritar bulgar.

În mare parte trupa a cântat piese de pe Age of Aquarius, dar au avut și câteva de pe Riza, iar de fiecare dată când foloseau cimpoiul sau clarinetul, bulgarii erau mega încântați. Și e de înțeles, având în vedere că și în folclorul lor aceste instrumente sunt de bază. Dar cel mai mult mi-a plăcut, așa cum am mai spus, că pe lângă versurile în engleză, publicul a cântat de multe ori și versuri în greacă, în general refrenurile pieselor. Și pentru că tot am pomenit de cimpoi, la un moment dat, aproape de final, pe scenă a urcat vocalistul trupei Smallman, bun prieten cu trupa, care le-a cerut o favoare – să cânte piesa Perdikomata, iar grecii s-au conformat. Apoi, știind că se apropie finalul, lumea a început să scandeze “Zvara, Zvara”, așteptând ca formația să cânte piesa cu pricina… Și a venit și Zvara, ca ultima piesă din show. Toată lumea a fost super-încântată și s-a cântat la unison cu formația, iar aerul din sală ajunsese la presiune și temperatură maxime. Am fredonat și noi cu ei, deși recunosc că nu știu versurile pe de rost.

După două ore de show grecii s-au arătat foarte mulțumiți de tot ce au văzut, ne-au spus la revedere și s-au retras de pe scenă. Eu – și restul publicului – mă așteptam la un bis, mai ales că văzusem pe youtube că obișnuiesc să încheie cu piesa Karakolia, dar de data asta, deși s-a scandat minute în șir, nu s-au mai întors.

Am plecat din Mixtape 5 cu zâmbetul pe buze și nici nu ne-am dat seama când am făcut încă jumătate de oră pe jos până la cazare. Amândoi – și eu și Andreea – ne-am promis că o să revenim. Ne-a plăcut foarte mult toată experiența.

Un articol scris de Ursu.

 

 

 

Postat în:

Cronica de concert


Dead Can Dance @ Arenele Romane

•  

De cum am auzit că Dead Can Dance vin în București, am zis că trebuie felicitat organizatorul că a reușit să-i aducă, în cazul de față, Metalhead. Un grup de uriași, cu o artă muzicală bine elaborată, ce nu pot lipsi din orice playlist de dark gothic & ambiental. Așa că, am ajuns (cu întârziere) la Arene, dar pregătit să urmăresc o trupă istorică, cum n-am mai văzut demult.

Suprinzător, când am ajuns în public era o liniște deplină, scaunele așezate uniform în toată arena, dădeau senzația unui spectacol de teatru solemn și imens. Domnea în urechile oamenilor vocea lui Brendan Perry, se asculta show-ul cu tăcere și respect, cum rar am întâlnit în România. Atmosfera a fost fabuloasă, iar la delirantul Opium și în multe momente ți se făcea pielea de găină, că nu avea cum altfel.

De la tradiții celtice, la cântări gregoriene și mantre tibetane, instrumentele lui Brendan Perry și vocea Lisei Gerrard s-au auzit dincole de urechile imediate, străluceau în atenția publicului și în dansurile libere și necontrolate, ale celor cuceriți de spectacol. Pe mine vocea ei m-a lăsat cu gura căscată la The Wind That Shakes The Barley …

Clapele și efectele au dominat arenele și cu toate instrumentele la un loc, au ridicat la rang înalt incantațiile culese cu grijă din secole și națiuni universale. Aplauze peste tot, susținere și o bucurie generală că se poate întâmpla un astfel de act la noi, cu un sunet lucrat la o calitate de excepție și un public care și-a meritat din plin show-ul.

Childred of The Sun l-am ascultat cu toții în picioare cu toate mâinile sus …

Concertul s-a terminat cu un bis dorit de toată lumea și cam pe aici a început agitația publicului, probabil pentru că totul era pe terminate … toata trupa a făcut o plecăciune lungă și frumoasă în fața scenei, în aplauzele care nu mai păreau să se oprească. Brendan a mulțumit și ne-a spus noapte bună în română, iar unui amic i-a dat un autograf foarte interesant, “to Cristian, from the Universe” :)

Mulțumim Dead Can Dance și copii ai soarelui, care ați făcut aici o seară grandioasă!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Songs for Freedom

•  

Trei Bețivi și Dan Teleașă propun muzică pentru libertatea de conștiință și autonomie. For Ukraine, For Heros, for Refugees, For Freedom.

Ascultăm acorduri de inpirație floydistă, cu proiecții și cu gândul în bătaia armelor din umbra marelui URSS.

Setlist:
01. Until it’s done
02. Heroes
03. Guitar and a Rose
04. Freedom
05. For Ukraine
06. So long
07. Dead Man’s Blues
08. Refugees
09. Dear Janis
10. Metal and blood
11. Happy Hollow
12. Song for Radu
13. Somewhere Along the Way
14. Home
15. KC

Intrarea este liberă, aplauzele sunt pe bază de donații pentru refugiații Ucrainieni.

Pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/310236411211359

Postat în:

Cronica de concert


Celeste și Conjurer la Quantic

•  

În sfârșit s-a întâmplat! E martie 2022 și după doi ani de pauză avem din nou concerte pe bune. Pandemia de COVID trece încetul cu încetul și începem și noi să revenim la obiceiurile vieții de zi cu zi, chiar dacă n-o să fie la fel ca înainte.

Concertul ăsta era anunțat de jumătate de an, dar probabil nu erau prea mulți oameni să creadă că o să se și întâmple. Sincer, eu n-am crezut. Cu aproape o lună și jumătate înainte de eveniment un prieten mi-a reamintit de el și am sărit să iau bilete (pentru mine și nevastă), dar am stat cu emoții până înainte cu o săptămână, că nu știam dacă o să mai avem restricții sau nu. Din fericire, am scăpat de ele și ne-am putut bucura de muzică.

Pe 22 martie, pe la 19:30 am ajuns la Quantic. Acolo ne-am întâlnit cu Sorin și o colegă care ne-au anunțat că e puțină lume și că ei vor să ia ceva de mâncat. Am mers cu ei și ne-am deschis pofta cu câte o bere, iar la 20:00 eram în sală. Am făcut repede inventarul tarabei cu “merch” și am stat la taclale cu bassistul de la Conjurer, care ne spunea că sunt încântați că pot merge în turnee și că până la momentul ăla au avut numai concerte mișto.

Cam pe la 20:45, pe scenă au venit englezii de la Conjurer, pe care îi mai văzusem cu trei ani înainte la Roadburn. Au început brusc, fără intro-uri sau alte povești și ne-au dat o porție serioasă de doom/sludge pe care am dat din cap de nebun. Și nu doar eu; eram înconjurat de vreo trei personaje cu care era cât pe ce să-mi încâlcesc părul. În rest nu știu și nici nu m-a interesat, dar sunt sigur că publicul a fost mulțumit, pentru că după fiecare piesă se fluiera și se aplauda îndelung.

 

Băieții au cântat cam 45 de minute, timp în care am auzit cam toate piesele de pe albumul “Mire”. Încă nu sunt sigur dacă au cântat și piesa “It dwells”, care va apărea pe următorul album – era prea nouă ca să țin minte cum sună. Am avut parte și de un moment interesant: la una din piese Dan, unul din chitariști/vocaliști, a lăsat microfonul în spate și a cântat (sau a urlat?) prima parte “a capella” și pot spune că a fost impresionant. Iar la final, pentru că oricum e cel mai agitat din formație, bassistul a coborât în mijlocul publicului și și-a făcut de cap.

După care, am avut o mică pauză în care mi-am mai tras sufletul cu o berică, pentru că urmau “capii” serii, Celeste. Cam douăzeci de minute am așteptat până francezii și-au aranjat sculele și s-au pregătit să ne (în)cânte. Și apoi ne-au trosnit direct cu valul de post-black-sludge-metal, cu ledurile lor roșii și cu ceața densă pe scenă. Au sunat și ei genial de bine și mi s-a părut că publicul a fost mai receptiv (în pofida faptului că eu venisem mai mult pentru Conjurer). Însă și la ei lumea a fost activă: s-a facut headbanging mai mult decât la englezi și s-a aplaudat mai cu spor.

Cred că ei au cântat cam o oră, timp în care ne-au prezentat albumul “Assassine(s)”, din seria de albume cu temă nihilistă. Mai mult ce pot spune? Au sunat foarte bine și au avut priză la public. Pe final s-au “jucat” cu bisul, un lucru care a devenit oarecum banal și nu prea își mai are rostul.

În fine, pot spune că a fost o seară foarte tare și un prim concert post-COVID care mi-a redeschis apetitul pentru evenimente live.

Un articol scris de Ursu.

 

Postat în:

Cronica de concert


Living Rock Fest @ Tuzla 2021

•  

Merg în Tuzla din 2009, de la primul salt cu parașuta, iar pentru că era Living Rock acolo, n-am stat pe gânduri și mi-am aruncat cortul în portbagaj vineri seară, să mă bucur de salturi, concerte, Mare și festival. Pentru că m-am agitat aiurea prin București, am zădărnicit și sosirea, ratând astfel Coma, sarea și piperul evenimentului, am auzit că au făcut un show super. Am ajuns la finalul Viței de Vie și cum am intrat m-a lovit pe loc mirosul puternic de festival … Wow, când au trecut cei 2 ani de când n-am mai simțit asta … mi-a fost așa dor de sentimentul ăsta, m-am simțit pe loc ca acasă.

Citeste articolul “Living Rock Fest @ Tuzla 2021”



Dan Manciulea la Trei Bețivi

•  

După foarte reușitul eveniment Șpriț de vară, jucându-ma pe youtube și ascultând piesele celor de la Sarmale, mi-a apărut în recomandări Dan Manciulea. Și ascultându-l cu interes descopăr că versurile lui sunt scrise de Florin Dumitrescu și vocea lui sună apropiat de cum ar fi putut suna probabil Artanu în 2021. Piesele mi-au rămas repede în cap și le-am pus în bar, iar Victor a luat legatura cu el și l-a adus la o cântare.

Manciulea cântă un folk simpatic de mai mulți ani, printre care reușitul Valsul Organelor, dar colaborarea lui cu Florin Dumitrescu a dat naștere unor piese de toată frumusețea ca Oda salamului, Copilul universal, Doar săracii fură sau Am înfrânt:

Am stat apoi la o bere cu el și Florin Dumitrescu, cu schimburi de impresii, povești și idei interesante.



Șpriț de vară cu Sarmalele Reci, la Trei Bețivi

•  

Povestea șprițului de vară vine din dorințe străfulgerate, nebunie și boemie. Așa că stând la un pahar de toamnă în bar, Sorin aruncă o dumă … cum ar fi să facem Șpriț de vară iarna. Și cum nu trebuie să-mi spui a doua oară când îmi place o idee, după reușitul eveniment cu Mike Godorja & Blue Spirit și poeziile lui Nichita, am pus mâna pe mouse și am luat legatura cu Gabriela, impresara Sarmalelor Reci. Și de acolo lucrurile s-au legat de la sine, trupa știa barul, noi iubeam trupa, le-a plăcut ideea așa că am trecut la treabă să organizăm concertul în online și să-l transmitem live pe facebook.

Recuzita: Am dat o fugă la mare cu Manuela cu scopul declarat de a aduce nisip de mare în bar pentru concert. L-am pus într-o saltea pneumatică, pe deasupra am presărat scoici, jucării și diverse accesorii de vară, o umbrelă și gata decorul.

Trupa a venit cu poftă de cântat și veselie. I-am cunoscut astfel pe Zoltan, Emil, Mircea cu care am povestit una alta și a fost o întâlnire deosebită. Cei de la Peach Art Crew i-au aranjat intr-un cerc, astfel încât să fie mai interactivă filmarea de 360 de grade cu camera în mijloc … și start: Show-ul a început dinamic cu Șpriț de vară și s-a terminat tot cu Șpriț de vară. Am reascultat cântece vechi cu care am crescut și pe care am dansat cu masca trei bețivi pe nas și cu vara și muzica în inimă: Aurolac, Tatiana, Răpirea din Serai, Balada baiatului sărac, Violeta, Telefonul nu mai sună, La televizor, Țara te vrea prost, Gașsca de la bloc și altele …

Evenimentul a fost un succes, cu foarte multe comentarii în online pline de entuziasm și bucurie! Transmisa nu a fost tocmai perfectă, au fost unele probleme și blocaje de transmisie dar chiar și așa, vibe-ul și bucuria concertului a fost de milioane!

Și dacă nu mă credeți aici este concertul integral, “fară sughituri”:

În urma acestei povești a rămas o prietenie cu Zoltan și Gabriela (impresara trupei) și planificări de proiecte viitoare cu ei de care veți auzi în curând :)



Pandemie, blues și poezie

•  

Pe Mike Godoroja și Blue Spirit îi urmăresc de 20 de ani … mi-au plăcut de la început, un sound bine lucrat, blues cald și o abordare old school pe care am experimentat-o mereu cu plăcere. Prima dată i-am văzut cu Sorin în 2001, la Nottara. Am rămas de atunci plăcut surprins de complexitatea live-ului pe care il fac, de stilul zeppelian abordat, de traducerile the doorșilor și vocalizele old school ale lui Mike specifice acelor frumoși ani ’70, care se mai poartă încă nostalgic și în ziua de astăzi. Am mai ciulit urechile pe ici pe colo când era vorba de ei și și acum vreo 6 ani i-am vazut în Green Hours, unde împreună cu poetul Mircea Cipariu au pus în scenă un show cu poezii de Nichita Stănescu, memorabil recitate … țin minte că am stârnit atunci la dans pe culoarul de la subsolul acestui prim bar bucureștean, de după ’90, în care merg mereu cu plăcere.

Și pentru că am vrut să pătrund iar acest spirit, m-am gândit să organizez asta la noi la bar online, că tot e pandemie, cu ceva sete de evenimente și concerte. Și nu oricum, cu ajutorul Manuelei care a preluat frâiele barului de câteva luni, am putut aranja o filmare de 360 de grade folosind frumoasa tehnologie Virtual Reality, prin cei de la Peach Art Crew, o echipă de oameni foarte faini! Mihai Gradinariu, leader-ul echipei, s-a ocupat și s-a implicat peste așteptari în acest proiect.

Am planificat astfel ca totul să se întâmple într-o sâmbată, când echipa trupei și sunetistul lor însetați și ei să guste dintr-un concert, au venit la noi încă de la 8 dimineața, timp în care s-a lucrat foarte mult la aranjamente, mixer, sunet, probe, check, check, check, până ce toate instrumentele și microfonul au fost aduse în parametrii veritabili. Apoi, motor, s-a dat drumul la show, în jur de ora 15, în bar fiind doar trupa și noi, cei câțiva bețivi de-ai barului. E drept, eu am ajuns mai târziu “ca o prințesă” și evenimentul nu ar fi fost posibil fară implicarea, ajutorul și pasiunea pusă de Victor și Manuela care au stat acolo de dimineață până seara, pe tot parcursul defășurării ostilităților.

Erată: Mircea Florian și Calin Pop doar au ținut interviuri la noi în bar, nu au cântat, în agitație, informația nu s-a transmis foarte clar către Mike înainte de concert.

Citeste articolul “Pandemie, blues și poezie”



2020 Fucked Up

•  

Din lipsă de concerte și de dorul lor, după cam mult timp de gândire mi-a venit ideea să scriu despre ultimele la care am fost în ultimul an și despre care nu am scris nici un cuvânt pe site. O să le iau în ordine cronologică, nu după ordinea numerelor de pe tricou, că tricourile cu formații au rar numere (ce glume de bunici!).

Am rămas surprins, verificând mailul după bilete cumpărate online, să constat că am fost la destul de multe concerte pe finalul lui 2019 și începutul lui 2020. Din păcate, după jumătatea lui martie 2020, chiar dacă s-au mai întâmplat anumite evenimente în aer liber, nu am ajuns la nici unul din ele.

Așa că ceea ce scriu mai jos e tot ce-mi amintesc din toate cele la care am fost.

Postat în:

Cronica de concert