Duminica seara, impreuna cu Ana si Linda am ajuns intr-un orasel de langa Verona, Vilafranca di Verona, cu vadita intentie de a asista la concertul uneia dintre cele mai tari trupe de alternativa A Perfect Circle.
Am facut o mica excursie, am mancat ceva paste, am facut niste plimbari prin Milano si Verona, ne-am distrat la un mars LGBT cu un sfert de milion de oameni, am fost pe la arena romana din Verona si aiurea. Excursia s-a finalizat cu punctul culminant, in castelul Scaligero, o constructie romana foarte frumoasa, care se pare ca exista de aproape un mileniu pe malul unui urias lac Garda.
Dupa ce am petrecut o jumatate de ora cu parcarea in zona, am dat de o atmosfera super entuziasta a catorva mii de oameni. La intrare mi s-a cerut pentru prima data buletinul la un concert. Se pare ca politica pasarii biletelor catre prieteni a devenit tot mai interzisa in organizarea de evenimente mari. Asta mi se pare o forma de marketing inutila si prea agresiva, indreptata inutil impotriva consumului benevol de arta. E ca si cum daca vrei sa-i dai o carte cuiva cadou, ala ar trebui sa o plateasca ca sa o poata citi … in fine.
In rest numai lucruri bune: castelul asta e perfect pentru concerte, si inteleg ca asta se intampla mereu acolo.
Iarba prietenoasa intinsa in tot interiorul castelului, o multime de merchandise de ales la standul official, dar si la celelalte standuri, mancare variata … doar cu berea si contorizarea consumului a fost mai dificil, formandu-se cozi zdravene la cele 2 puncte de bere.
Cat am studiat putin imprejurimile curtii castelului a cantat trupa Ros, despre care n-as putea spune mare lucru, era un fel de muzica usoara pe ritm de punk, despre care aflu acum ca veneau de la X factor, deci nimic de captat atentia oricum.
Dupa ceva cumparaturi de beri, mancare si produse de la standul de merch, ne-am mutat ceva mai in fata sa urmarim desfasurarea evenimentelor. A Perfect Circle au intrat pe scena odata cu apusul, cu Maynard cantand Eat the Elephant, de pe noul album. Din formatie a lipsit chitaristul James Iha, fiind in turneu cu Smashing Pumpkins.
Concertul s-a concentrat mai mult pe muzica si mai putin pe show, vocalul ramanand mereu retras undeva sus in spate, singurul element vizual fiind jocul de lumini, in culori diferite pentru fiecare piesa. La partea de sonorizare, totul a fost de nota 10, pacat ca nu prea se reuseste mereu asa ceva si pe la noi.
Au intrat in piesele lor progresive bagand audienta in stari de adanca fibrilatie muzicala. Asta s-a rupt cu veselia piesei So Long, And Thanks For All The Fish, si atmosfera a revenit imediat dupa. People are People, The Noose …
… A Countrarian, Talk Talk. The Doomed, au intensificat concertul aruncand mintea in minunatele meleaguri progresiv psihedelice … ale unui cerc perfect.
Apoi, atmosfera s-a rupt iar cu necrutatoarea Counting Boodies Like Sheep to the Rythm of The War Drums. Prestatie si moment excelent!! Zici ca cineva iti dadea cu ciocanul in cap.
A urmat The Outsider, si dupa inca cateva progresive s-a terminat show-ul, cu multe multumiri din partea formatiei si a publicului, fara obiceiul bisului.
Cam asta a fost, eu as mai fi baut si jucat dar n-am mai avut cu cine … aventura concertului s-a terminat foarte repede, datorita oboselii acumulate si a drumului foarte lung de intoarcere.
