Unde ne e “scena”?

De ceva vreme (cam multa) tot am spus ca scriem impreuna un articol despre “scena” de la noi si asta pentru ca vedem pe zi ce trece cum se degradeaza acest concept. “Scena” nu poate avea o definitie clara, dar din punctul meu/nostru de vedere e o chestie alcatuita din publicul si trupele care asculta un anume gen de muzica si de cei care se implica in sustinerea acestui fenomen. In analiza de fata o sa vorbim despre “scena” hardcore + metal. In unele momente aceste doua genuri muzicale o sa fie separate, dar la modul general vom discuta despre ambele impreuna, pentru ca de multe ori se confunda publicul de la un gen cu cel de la al doilea. Cum va veti da seama, aceasta e o parere subiectiva despre fenomen, e parerea noastra si nu ne propunem nici un moment sa fim obiectivi pentru ca nu prea se poate.

Vom imparti analiza pe trei categorii: trupele, publicul si organizatorii de concerte. Fiecare are bunele si relele sale si fiecare se completeaza una pe alta.

Trupele
Intotdeauna am avut destule trupe la noi, dar nu multe din ele au rezistat. Din multele trupe care s-au format dupa 1989, doar putine din ele au rezistat si din acestea foarte putine au avut ceva de spus. Daca la inceputul anilor ’90 a fost o explozie de formatii, cu timpul fenomenul s-a mai moderat si au fost si perioade in care ne “rugam” sa mai apara ceva trupe noi, ca ne plictisisem cu cele care existau.

Trupele de la noi, o spun fara frica si fara rusine, nu au coaie. Multi raman cramponati in aceleasti stiluri clasice: heavy metal, thrash vechi, death metal vechi. Foarte putini incearca sa nu fie la fel ca idolii lor. Problema aici e mentalitatea noastra in general, pentru ca si publicul e cam la fel – de multe ori mergi intr-un club si toti sunt exaltati ascultand aceleasi Pantera, Sepultura, Slayer, iar cand se pune ceva nou nu e atent nimeni si nu intereseaza pe nimeni deloc. In ultimii ani, totusi, am vazut cateva trupe care incep sa ridice capul peste tot ce se intampla la noi: am vazut trupe care abordeaza stiluri noi de muzica si am vazut trupe care chiar incearca ceva nou. Sunt si trupe care canta stiluri “mai vechi”, dar care suna foarte “fresh” fata de orice s-a cantat pana acum la noi.

Tot legat de stil si de cantat, am mai observat ca la noi multi se multumesc sa cante coveruri sau sa imite una din trupele preferate. E una din cele mai mari greseli pe care le fac oamenii care au talent. Inteleg chestia cu copiatul, dar asta o faci doar la inceput, pana incepi sa stapanesti instrumentul pe care canti. Mi se pare jenant sa nu poti scoate ceva personal chiar dupa un an-doi dupa ce te-ai apucat sa canti. Unora la e frica de necunoscut, le e frica probabil ca nu le-ar iesi nimic (din punct de vedere artistic), dar asta nu poate fi stiut dinainte niciodata si nu vad ce-ar avea de pierdut unele trupe daca ar incerca ceva nou, mai ales ca in genurile despre care vorbim aici – metal/hardcore – nimeni nu castiga nimic din punct de vedere material, totul e facut din pasiune.

Apoi – si aici pun un maaaare accent – e problema “coaielor” pe scena. Asa cum am mai scris pe site-ul nostru si asa cum a punctat de cateva ori Sorin, trupele de la noi sunt cam aproape de zero cand e vorba de atitudine pe scena. Ramai impresionat cand dupa 3-4 trupe romanesti in deschidere vin unii “de afara” si de la prima piesa au rasturnat clubul in care canta cu fundul in sus. Pana si vecinii nostri bulgari au mai multe de spus in privinta asta. Nu inteleg teama asta la trupele noastre. Ce e de pierdut daca urci pe scena si dai tot ce e mai bun din tine? De multe ori trupele dau vina pe public pentru ca n-ar fi cooperant, dar ce sa cooperezi daca tu din public nu vezi pe scena energia aia pe care sa o tragi si pe care sa o folosesti si sa o duci mai departe? Cum de oamenii aia care vin din alte tari, dupa turnee lungi si obositoare, isi pot uita toate problemele si din primul moment in care urca pe scena zici ca sunt de pe alta lume? Sunt si aici exceptii si asta e un inceput, dar acele exceptii sunt uneori eclipsate de trupele care urmeaza si care vin cu plictisul dupa ele…

Publicul
O sa incep cu partea buna a publicului, desi e atat de mica in comparatie cu chestiile nasoale ca de multe ori nici nu se vede. In special e de apreciat publicul de hardcore de la noi si nu spun asta pentru ca sunt si eu hardcorist, o spun pentru ca am mers la multe concerte si stiu care e treaba. La concertele hardcore publicul e mult mai animat si in acelasi timp mult mai unit. Probabil “de vina” este si mentalitatea transmisa chiar de mesajul muzicii: unitate, prietenie. De multe ori am vazut la concerte, dupa un mare moshpit sau dupa un circle pit, lumea luandu-se in brate sau batandu-se pe umeri. La fel de des am vazut si baieti cantand impreuna piesele trupelor de pe scena. Dar, din pacate, sunt prea putini cei care fac asta, atat de putini incat sunt ca o familie: aceiasi oameni vin mereu la concerte. Sunt putini, dar buni si cu siguranta sunt dornici sa vada un public mai numeros in cluburi, dar nu prea se prevede ceva bun.

Apoi vine marea masa, in special metalistii. Aici gasim multe probleme. Marea masa de ascultatori de metal de la noi sunt aia “TRV” (sau “troo” mai nou), cei care asculta numai chestii foarte cunoscute (Iron Maiden, Metallica, Sepultura, Pantera, Manowar etc.) si care se pisa pe orice nu face parte din aria lor de trupe pe care le asculta. La astia se adauga si marea masa de “rockeri” care vin doar la concertele mari, care au ascultat una-doua piese de la o trupa si care asteapta cu nerabdare ziua concertului doar pentru ca in timpul lui sa comenteze ca pletosii din fata le strica privelistea sau ii considera niste idioti pe cei care se incing la un moshpit. Apoi mai sunt cei care vin la un concert doar pentru a vedea una din trupe, nefiind DELOC interesati de trupele din deschidere sau cele de dupa. Am vazut cazuri in care la prima trupa a fost clubul plin, iar la trupa venita de peste mari si tari sa mai fie 5 oameni in public.

Intr-o oarecare relatie cu chestia despre care am scris mai sus e si “teama” publicului de la noi pentru tot ce e nou. E ca si cum daca nu asculti trupele deja consacrate esti un prost. “Pentru ce sa vin la trupa asta de care n-a auzit nimeni?” Ma intreb unde ar fi astazi Slayer (un simplu exemplu) daca la inceputurile lor n-ar fi venit publicul sa-i vada la concerte. Asta e o mentalitate idioata din cauza careia multe trupe renunta la a canta, iar publicul renunta la a veni la concerte. Nu de multe ori am fost la concerte cu trupe foarte tari si in sala erau 20-30 de oameni. In schimb, la trupe de “copycats” e mereu plin, desi n-au mai scos ceva nou de mai bine de zece ani.

O alta vina a publicului, corelata oarecum cu una din problemele de organizare de la noi, e ca multi vin la concerte cu o ora-doua dupa ora anuntata pe afis ca fiind ora de incepere a concertului. S-a format deja o lejeritate in privinta asta si lumea face misto de cei care vin mai devreme sau la ora anuntata. De multe ori asta e cauza pentru care concertele nu se mai tin sau incep mult mai tarziu decat a fost planificat. Aici ar trebui sa intervina si organizatorii luand decizia de a incepe la ora programata, iar intarziatii sa prinda doar o parte din concert. Poate asa se mai educa lumea si o sa ajungem si noi sa fim punctuali la un moment dat.

Organizatorii de concerte
De cele mai multe ori, organizatorii de concerte metal si hardcore sunt chiar persoane care ar intra la categoria public, doar ca sunt mult mai pasionati si risca mult aducand trupe si facand turnee prin tara. Pasiunea lor nu le aduce nici un castig, in general, iar cand castiga ceva suma respectiva e neglijabila. Pentru asta merita tot respectul, dar de cele mai multe ori nu-l au. Poate ei, din toata “scena”, merita cel mai mult sa fie laudati, dar pe la noi sunt si cazuri in care nu merita nimic. Recunosc ca prin Bucuresti rar am intalnit ca un concert sa fie anulat, dar de multe ori in tara au fost cazuri in care organizatorii au anuntat un concert cu doua-trei luni inainte, lumea si-a cumparat bilete, iar cu 2-3 zile inainte de concert se afla ca acesta nu va mai avea loc, iar organizatorii trebuie vanati pentru a putea recupera banii. La faza asta cei care aduc trupe si organizeaza concerte/turnee ar trebui sa inteleaga ca reputatia se construieste prin munca. In 2006 am avut primul concert cu o trupa mare de hardcore in Romania – Sick Of It All. De la ei, sunt sigur, multe alte trupe au aflat ca in Romania exista lume care asculta hardcore si care asteapta concerte. Cel care a organizat acel concert a putut aduce apoi o gramada de alte trupe de hardcore din afara (Madball, Death Before Dishonor, Pro-Pain, H2O, etc) si asta pentru ca a stiut ca daca ii iese prima treaba, apoi o sa fie bine si in viitor. Stiu cu siguranta ca acel organizator a pierdut de multe ori bani chemand trupe straine, dar pasiunea a fost de cele mai multe ori mai presus decat castigul si asta merita tot respectul.

Probabil ar mai fi multe de spus si sunt sigur ca o sa apara destule comentarii la acest articol. In timp o sa-l mai editam, pentru ca multe idei nu au fost exprimate, insa am vrea sa vedem pe marginea acestui text doar comentarii constructive, nu in genul “bine ca stiti voi mai bine!” sau “duceti-va, ba, in p…a noastra, cine sunteti voi sa ne spuneti chestiile astea?”. Poate ca nu suntem prea populari si nu ne stie multa lume, dar poate ca deschizand discutia pe tema asta vom ajunge sa cadem de acord asupra unor lucruri sau sa ne schimbam opiniile, daca acestea nu sunt corecte.