Meshuggah la B’estfest, duminica, 8 iulie 2012
Sambata era a doua zi a festivalului B’estfest, dar capul de afis, Obituary, m-a lasat rece, asa ca am ramas acasa sa fac activitati cu copiii, ca oricum ies cu ei in parc odata la 2 saptamani. Mi-a parut rau ca nu am fost la Avatar, sau la Last Hope, dar oricum i-am mai vazut si o sa-i mai vad la diverse concerte prin Bucuresti. In schimb duminica nu puteam sa lipsesc, urmau sa cante baietii de la Meshuggah, motivul principal pentru care mi-am luat bilet la varza asta de festival. M-am “incalzit” cu cateva beri reci inainte (mare greseala!) si pe la 9 seara m-am suit in masina lui Ciprian. Nu aveam de gand sa mai patim ca data trecuta, cand am cotizat cu cateva sute de mii bune la bugetul taximetristilor bucuresteni. In echipa aproape identica cu ziua de vineri (mai putin Billy, care a lipsit pe motiv de munca, auzi la el, cica munceste luni dimineata, ce fatalau!) am zburat spre Tunari. Pe drum, combinatia de beri baute, batut de soare in cap in timpul zilei, caldura sufocanta si aer conditionat vuind la maxim in masina si-au facut efectul. Am ajuns la destinatie (pe islazul comunal) cu o uriasa durere de cap. Cu regret i-am comunicat lui Ciprian ca nu ma voi putea intoxica cu alcool in seara respectiva, stire intampinata de el cu urale, pentru ca asta insemna ca eu urma sa conduc la intoarcere iar el sa se imbete ca un – insert un nume de animal aici. M-am consolat cu ideea ca urma sa fiu lucid in timpul recitalului Meshuggah. Surprinzator, chiar m-am bucurat ulterior ca asa s-a intamplat.
Dupa ce toata lumea si-a luat un numar corespunzator de beri, ne-am indreptat spre scena metal unde se desfasurau norvegienii de la Tristania. Cred ca nu am mai ascultat trupa asta de vreo 10 ani, si nu regret acest lucru, pentru ca nu m-au impresionat cu nimic.
Am zis in cronica precedenta ca nu sunt un fan al gothic metal-ului, dar daca Moonspell suna bine si live si in studio, nu pot spune acelasi lucru despre Tristania. Mi se pare o trupa generica, fara mare originalitate. Faptul ca au solista nu i-a ajutat prea mult, pentru ca eu nu inghit genul asta de trupe, cu exceptia lui Diablo Swing Orchestra (si, poate, The Gathering). Nu m-am putut concentra oricum foarte mult la concert. Ciprian se maimutarea imitand-o pe solista si facand ca pisica, eu la un moment dat m-am intalnit cu un cunoscut si am stat pret de doua piese la taclale, intr-un cuvant asteptam sa treaca timpul. Nici macar fetele care au insistat sa venim mai devreme pentru Tristania n-au fost prea impresionate.
In fine, in jur de ora 12 s-a terminat recitalul norvegienilor. De curiozitate am zis sa ma deplasez si eu spre scena centrala unde incepusera sa cante Pulp. Acolo, puhoi de lume, cred ca erau vreo 15.000 de oameni. Bine, nu m-am apropiat prea mult de scena sa vad exact ce si cum, ca nu aveam loc, dar am aproximat numarul spectatorilor din cadrele cu multimea care apareau pe ecranele de langa scena. Publicul era in delir si, din putinele piese vazute, Pulp au cantat foarte corect si pareau in forma buna. Daca s-ar fi desfasurat acest concert acum vreo 10 ani poate as fi fost mai impresionat. Asa insa, dupa Disco 2000 m-am intors la scena metal sa urmaresc sound check-ul Meshuggah. Acolo am dat si de amicul Tase. Stiam de la Brutal Assault ca suedezii sunt foarte meticulosi cand e vorba de asa ceva, asa ca ma asteptam la un sound check indelungat si o intarziere serioasa, dar n-a fost vorba de asa ceva, suedezii intarziand doar cu vreo 5 minute.
Pe la ora 1:15 a inceput SHOW-ul. Imi este extrem de greu sa spun ce s-a intamplat acolo, pentru ca nu sunt foarte multe de spus. Meshuggah au cantat absolut PERFECT. E o povestioara japoneza care imi place mult si in care concluzia e ca perfectiunea nu exista, ea fiind rezervata zeilor. Pai daca e asa, cand e vorba de prestatia live, cei de la Meshuggah sunt ZEI. N-am sesizat nici cea mai mica eroare sau sincopa in ce au bagat ei acolo, fie ca era vorba de piese noi si lente de pe Koloss (un album slabut, dupa parerea mea) sau piese haotice si dementiale de pe albumele mai vechi. La prestatie scenica baietii nu stau foarte bine, fiind aproape statici, mai putin vocalul care se misca ca un crab si facea tot felul de fetze, dar nici nu m-a interesat acest aspect pentru ca 90 la suta din timp am stat cu ochii inchisi, in transa, absorbind fiecare bataie de toba, fiecare acord de bass, fiecare riff. Ritmurile au fost absolut hipnotice, este de nedescris experienta, e cu mult peste ascultatul unui album de studio. In scurtele momente in care ridicam ochii m-am uitat in jur sa vad cum reactiona publicul. Majoritatea pareau la fel de in transa ca mine, in fata au fost vreo 2 moshpit-uri destul de anemice (e cam greu sa faci moshpit pe astfel de ritmuri). Spre deosebire de Moonspell, cu doua zile inainte, acum erau mult mai putini spectatori, sau cel putin asa mi s-a parut mie, undeva spre 1000-1500 de oameni, lucru explicabil daca tinem cont ca recitalul s-a terminat luni dimineata, pe la 2:45.
Asa pe fuga mentionez cateva piese: Rational Gaze (sublima), Combustion (excelenta), New Millennium Cyanide Christ (de vis), Future Breed Machine (dupa multi ani, iar o piesa de baza in setlistul live Meshuggah, senzationala) si Bleed (perfecta). La Bleed am stat cu urechile ca foile de varza sa prind absolut fiecare bataie a lui Haake, vreau sa zic ca s-a auzit de un milion de ori mai bine decat varianta din studio. Nu pot intelege dupa atatia ani cum poate sa bata omul ala, ce mecanisme are in creier de ii permit sa tina astfel de ritmuri cu picioarele, e ceva incredibil, desavarsit. De piesele de pe Koloss nu vreau sa zic nimic, ca se supara Tase pe mine. Lui ii place noul album, mie nu prea. Cum ii ziceam si lui, Koloss mi se pare un urias cu picioare de lut, care abia se taraste, nu unul care sa zguduie pamantul cand vine dupa tine. De parca, dupa ce au stat luni de zile sa-si invete propriile piese, de pe obZen, baietii s-au decis sa nu mai repete experienta la urmatorul album, asa ca l-au facut cat se poate de simplu. Singura piesa de pe album care imi place e The Demon’s Name Is Surveillance. In fine, aici nu e locul de cronica de album. Mai spun doar ca, indiferent ce piese au cantat, notez concertul Meshuggah cu un mare 10+. E unul din acele show-uri care imi vor ramane mereu in minte, cu siguranta in top 10 concerte vazute de mine. Din pacate, s-a terminat dupa o ora jumatate, care a parut maxim o jumatate de ora pentru cei prezenti. Dupa ce lumea si-a mai luat o bere (ca sa-mi faca in ciuda), ne-am suit in masina si am demarat spre casa. Acum astept un concert dedicat cu ei, la Bucuresti (in oras, nu in papusoi).
La final, in caz ca nu ati retinut, o spun pentru ultima oara: a fost un show PERFECT!
Later edit: am vrut sa zic de prima oara, dar am uitat: rockeritele din Romania sunt printre cele mai simpatice si mai elegante fete. Acum ceva timp circula legenda ca fetele care asculta rock sunt urate. Nu exista nimic mai neadevarat. La fiecare concert rock/metal e un festival de fete simpatice si bine imbracate, indiferent daca merg pe linia rock/gothic/metal sau casual. Am remarcat asta de mai mult timp, dar n-am avut ocazia sa o scriu. Uite ca acum s-a ivit acea ocazie. You go, girls!
Tin sa te contrazic: si in Cehia acum doi ani, dar si anul asta in Olanda la Meshuggah a fost haos. In fata a fost mereu un moshpit in care iti puteai rupe mainile daca nu erai atent. Oricum la noi e mai linistita lumea si de multe ori sunt “comentatori” pe genul “ce faci, frate, te impingi in mine? lasa-ma sa ma uit la concert!”