Moonspell la B’estefest, vineri, 6 iulie 2012
Nu sunt adeptul festivalurilor eterogene care se organizeaza in Bucuresti, dar cand am auzit ca Meshuggah vin in Romania m-am hotarat sa merg la B’estfest, o decizie pe care era cat pe ce sa o regret. Dupa ce mi-am achizitionat biletul, am observat (abia atunci, ca fraierul) locatia unde se va desfasura evenimentul: comuna Tunari, langa Pipera (adica langa gigiland). Intr-un fel a fost mai bine ca n-am stiut din timp locatia, ca probabil nu mi-as mai fi luat bilet. In fine, dupa ce am studiat programul am decis sa merg doar vineri si duminica, sa prind Moonspell, respectiv Meshuggah. Oricum n-aveam timp sa stau in fiecare zi 5-6 ore sa vad tot soiul de trupe mai mult sau mai putin metal. Asa ca vineri seara, dupa ce am scapat de la munca, m-am intalnit cu Ciprian si am “fugit” cu metroul spre Aviatorilor, sa luam faimosul autobuz pus special la dispozitie de RATB. Aici am avut primul soc. La intrarea in Herastrau era o coada de sute de oameni care asteptau acel autobuz. Ce zic eu sute, cred ca erau pste 1000 de peroane. 1000 de oameni… la un autobuz… Ce a fost in capul organizatorilor? Ce a fost in capul RATB? Faci un festival la mama naibii, in papusoi, si pui la dispozitie un autobuz? Pe ora??? Da, asa e, dupa ora 21:00, celebrul autobuz circula doar din ora in ora.
In fine, dupa ce am umplut frigiderul RATB-ului cu carne, si la fel si cel al organizatorilor, ne-am “combinat” cu alte doua persoane la un taxi. Taximetristul, baiat bun, a acceptat sa puna ceasul, cu conditia sa-i dam si lui de-o bere. Dupa o cursa de 24 de ron (plus berea de rigoare), am debarcat undeva intr-un lan de… ceva. Coada de masini spre locatia B’estefest era imensa, pe cativa kilometri, si n-avea rost sa stam in taxi vreo ora. Asa ca am purces in mars, mai pe sosea, mai prin tarlale, pana am ajuns la locul faptei. Dupa o bucata de drum plina de praf (cam ca norul ala din Sahara de a lovit Romania acum ceva timp), am intrat in locatie. Acolo, balci! Tiribombe, carusele, bunjee jumping, mici sfaraitori, tarabe cu bautura si, din loc in loc, scene cu diverse trupe. Dupa ce ne-am luat cate doua beri, eu si Cip ne-am infiintat langa scena metal, unde am facut jonctiunea cu alte cateva persoane (printre care betivul dez-betivat Billy – cunoscut si sub numele de Mihai – si corespondentul special TreiBetivi, Lucia).
Pe scena se pregateau sa inceapa portughezii de la Moonspell. Nu sunt un mare fan al gothic metal-ului, dar am auzit numai lucruri bune despre prestatia live a lusitanilor, asa ca voiam neaparat sa-i vad. Dupa un sound check destul de lung, a inceput spectacolul. De la primele acorduri si batai sanatoase in toba, mi-am dat seama cat de mult mi-au lipsit concertele in tot acest timp (am facut o pauza fortata de cateva luni). Dupa primele clipe deja mi se zbarlise parul pe maini, pe picioare, in cap si in alte locuri, iar stomacul mi s-a strans si facea in toate felurile. Carcotasii ar putea spune ca reactia stomacului se datora sunetelor joase, care te loveau sub centura, dar eu zic ca e vorba de acel sentiment pe care americanii il descriu cu expresia horror, pe care o urasc din rasputeri: “Butterflies in the stomach”. Dau o bere oricui gaseste o vorba neaosa, romaneasca, care sa exprime aceasta senzatie, dar fara sa fie atat de gretoasa. Pe bune, chiar dau o bere. In fine, ca sa revin la Moonspell, dupa un intro inaltator a intrat in scena vocalul, purtand pe fata o masca de fier de mare efect, la care a renuntat insa dupa prima piesa. Destul de rar “inghit” trupe ale caror piese nu le stiu, dar portughezii m-au cucerit din prima. Chiar imi pare rau ca nu mai tin minte ideile care imi veneau in cap pe masura ce ascultam piesa dupa piesa, dar stiu ca m-am bucurat de fiecare in parte si nu am sesizat niciun punct slab. Cel putin nu din partea trupei.
Din pacate, sunetistii au “lovit” din nou. A patra piesa, conform setlistului, una din putinele piese pe care le stiam (si care imi place foarte mult), Opium, a fost facuta zob de sunetist. Daca in original solistul, Fernando Ribeiro, “baga” o voce superba pe pasajele clean, foarte bombastica, foarte “plina”, live pasajele respective nu s-au auzit deloc. Absolut deloc! Vocea s-a auzit doar pe bucatile unde devenea agresiva si “aspra”. Am fost extrem de dezamagit ca nu m-am putut bucura de vocea deosebita a lui Ribeiro. Ascultati piesa pe youtube, toate acele pasaje minunate au fost de neascultat.
In fine, mi-a trecut supararea de atunci, altfel mai scriam mult si bine. Ca tot am vorbit de solist, am remarcat ca la fiecare 4-5 versuri baga un “Romania!”, ca sa tina publicul in priza. Initial am crezut ca striga doar Romania ca sa nu confunde “Bucharest” cu “Budapest”, dar nu a fost cazul, pentru ca a strigat si “Bucharest” de cateva ori. Oricum, era normal sa nu faca nicio confuzie, tinand cont ca Moonspell sunt la a cincea vizita in Romania. Sper sa mai vina, pentru ca eu am de gand sa-i revad. Iar referitor la public, trebuie sa remarc ca a fost extrem de receptiv si numeros. In fata scenei erau undeva intre 3000 si 5000 de oameni, sper sa nu ma insel. Iar senzatia mea era ca majoritatea erau buni cunoascatori ai trupei, pentru ca reactiile dupa fiecare piesa erau extrem de zgomotoase. Si extrem de meritate, pentru ca prestatia portughezilor a fost foate buna. Spre final chiar au dedicat o piesa, Vampiria, pentru “the sons of Dracula”, drept multumire pentru primirea de care au avut parte.
Concertul s-a incheiat apoteotic cu doua piese excelente. Prima dintre ele, Alma Mater, este una din cele mai ascultate piese in cluburile metal din Bucuresti. Din pacate, sunetistii au facut-o praf si pe asta, cu toate astea publicul a compensat cantand versurile impreuna cu Ribeiro. Ultima piesa a serii a fost si piesa mea favorita de la ei, Full Moon Madness, cantata pe fundalul lunii rosiatice care se inalta deasupra orizontului. Chiar daca nu a fost luna plina, culoarea sangerie a dat o nota aparte atmosferei deoasebite create de Moonspell. As fi vrut ca showul sa tina cat mai mult, dar programul e program si trebuie respectat, mai ales cand pe scena trebue sa urce nemtii, in cazul de fata viind vorba de thrash-erii de la Kreator. Asa ca lusitanii si-au luat la revedere in uralele publicului, promitand ca vor reveni curand. Eu, cel putin, sper sa se tina de cuvant.
Apropo de luna rosie, Bloodmoon este titlul unei expansiuni a jocului Morrowind, unul din jocurile mele preferate all time. Actiunea din Bloodmoon se invarte in jurul unei povesti cu varcolaci, cu un erou care salveaza lumea de la distrugere, in fine, toata seara m-am gandit doar la cat de bine ar suna Moonspell pe coloana sonora a jocului sau, de ce nu, a unui film cu o astfel de tema.
Dupa ce s-a incheiat show-ul, ne-am mai luat niste beri si ne-am dus sa vedem trupa de la scena principala, Garbage. Ce sa zic.. Garbage e… garbage, asa ca dupa cateva piese ne-am intors la scena metal sa-i vedem pe bunicii thrash-ului in actiune. Dupa sound check si dupa modificarea estetica a scenei (cu cateva paravane cu sute de cranii) a inceput asaltul teuton. Din pacate nu sunt un mare fan al genului thrash. Apreciez ritmul rapid si sustinut, imi place stilul thrash cand e vorba de tobe, dar overall genul mi se pare sec (sa nu zic fad). Asa ca piesa dupa piesa mi s-a scurs tot entuizasmul acumulat in timpul recitalului Moonspell. M-am inviorat putin pe piesa Enemy of God (cum sa nu te inviorezi pe o astfel de piesa, cu asemenea versuri?), dar dupa aceea mi s-au terminat toate bateriile, asa ca am propus trupei sa plecam, cu gandul sa evitam aglomeratia din jurul autobuzului. Ceea ce s-a dovedit a fi o precautie inutila, pentru ca la locul respectiv era deja nebunie, cu o hoarda de oameni care alerga si inconjura fiecare autobuz care ajungea in zona. Dupa o incercare disperata de a face autostopul, am luat pana la urma un taxi, condus tot de un baiat bun, care ne-a luat 30 de lei (4 persoane) pana la Piata Scanteii. Ceea ce a fost rezonabil, tinand cont ca pe ceas cursa facea vreo 24 de lei.
Profit de acest prilej pentru a-mi revarsa frustrarile si a le umple frigiderul (b**** p***, f*** in g***, de nesimtiti, m*** de doi lei) compatriotilor nostri romani care paraseau locul festivalului cate 2 in masina, uneori chiar si unul singur (!) si care nu se oboseau sa ia si ei cate un fraier care statea la marginea drumului. E rusinos sa vezi zeci de oameni care merg pe jos si tu sa nu opresti si sa-i iei, macar pana la intrarea in Bucuresti. O multime de oameni au fost lasati la mana nesimtitilor de taximetristi care cereau pana la 100 de lei (!) pentru o cursa. In fine, m-am mai linistit de vineri seara pana acum, dar atunci imi venea sa le sparg parbrizele cu pietre.
