Luna Amara @ Panic, 28 decembrie 2012
Dupa ce am crezut ca au adormit de-a binelea cu albumul din 2009, Don’t let your dreams fall asleep, pe albumul Pietre In Alb au reinviat din riff-urile vechi mai agresive cu care s-au consacrat la inceput. Dupa parerea mea, Luna Amara este una din cele mai interesante si contrastante trupe romanesti. Stiu, mai sunt multe altele, dar cam toate canta doar in engleza asa ca nu sunt chiar atat de romanesti. Spun contrastante pentru ca, asistand la concertul lor, am avut senzatia ca am fost la 2 trupe Luna Amara, am sa explic mai jos de ce.
Bun, voi povesti cum a fost aseara la concertul lor. Am ajuns in vechiul control (actual panic) dupa ora 9. Am inceput repede alcoolizarea cu berile ultimului sponsor si dupa o jumatate de ora de ascultat niste post punk-uri melodioase au intrat cei de la Luna Amara pe scena. Pe Nick aproape ca nu l-am mai recunoscut, tuns scurt, ziceai ca nu mai e acelasi. Au inceput cu piesele clasice de atitudine cu care inca mai fac ravagii, chiar si dupa atat de multi ani, dupa care au continuat cu piese mai lente si semi-acustice.
Ma gandeam ca parca ar fi doua formatii cu stiluri diferite. Prima Luna contine piese mai agresive de atitudine unde predomina vocea lui Mihnea: Oras, Dizident, Ego nr. 4 etc si a doua cu piese mai lente unde predomina vocea lui Nick: Rosu Aprins, Mara, Transitions etc, stil care nu e chiar pentru ceasca mea de bere. Mi se pare un contrast destul de puternic intre cele 2 Luni Amare. Atat de mult cat imi place si ma atrage prima Luna, le fel imi displace si ma plictiseste a doua, in special cele de la Loc Lipsa incolo, cantate asa.
Am profitat de momentul stilului lor mai labartat si am iesit din multime sa-mi iau o bere, un tricou si o carte in care Mihnea propune un playlist interesant, cate o piesa pentru fiecare capitol. Ciudat este si faptul ca in concert alterneaza cele 2 stiluri. Cand m-am intors dupa ce au terminat de cantat Ego nr. 4, au revenit la cel de-al doi-lea stil, in care Nick a evoluat in a-si forta si intona exagerat de mult vocea, pe metafore prea personale si neintelese. Asta ma duce cu gandul la alte trupe din categoria acelor sensibilitati care nu-mi plac deloc.
Un alt lucru ciudat este si faptul ca vocea lui Nick suna foarte bine pe stilul nr 1 si ingrozitor pe stilul nr 2. De aici convingerea mea ca in general nu este atat de importanta vocea in sine, ci modul in care e ea folosita. Dar e treaba lui si a lor. Mie, imi creaza senzatia ca este vorba pur si simplu de doua trupe. Prima cu atitudinea clara, versuri ferme, dure, riff-uri puternice si hotarate, de ura si revolta concreta iar a doua cu stilul ala spre pop, de liric visator, cu vocea lui Nick inecata fortat in semtimente care pe mine nu ma prind.
Luna Amara s-au impus tocmai prin stilul dur de atitudine sociala, de pe Asfalt si inca prezent pe Loc Lipsa, dar pe Don’t Let Your Dreams Fall Asleap dispare complet. Albumul asta suna destul de strain de vechea trupa, de acolo m-am pierdut. Pe ultimul album insa, Pietre in Alb, se vede o revenire, lucru care mi-a inviat pofta unui concert Luna Amara. Pe album se regasesc insa, ca de obicei, ambele Luni Amare.
Dupa ultimele momente sensibile si metaforice au intrat in linie dreapta pentru finalul concertului cu piese a la Mihnea de pogo. Albastru, piesa de rezisteta impotriva violentei politienesti represive, genial lucrata si cantata, dedicata ca de obicei jandarmeriei romane. A urmat Intunecare, bine indreptata si strigata impotriva bisericii si doctrinei religioase de rahat. Apoi In tine tu, piesa noua infioratore, de pe ultimul album si Pietre in Alb, care da numele albumului. De remarcat de pe ultimul album si piesele In gol si Versus. La fel, Toti este o piesa linistita dar sfasietoare, cantata de Mihnea, care se incadreaza tot in stilul lor de baza, descris mai sus.
Dupa ce s-au prefacut bineinteles ca pleaca, au revenit la bis-ul obligatoriu cu piesa Folclor, unde a invitat publicul pe scena sa o cante alaturi de ei. Surprinzator, nimeni nu s-a dus, semn ca la concert se afla mai mult publicul nou decat cel vechi, iar eu am fost repede demoralizat de lipsa asta de avant. Mihnea a tinut un mic discurs inainte, de dezgust impotriva politicii si tuturor oranduirilor sociale trecute si actuale. A doua parte a piesei a fost cantata cu versuri noi si actualizate, bine scrise, impotriva guvernului, manelismului social si circului politic. La ultimul refren mi-am facut totusi loc printre fotografii din primele randuri care-si pazeau locurile din fata si am sarit pe scena unde am urlat ultimele versuri ale piesei in microfon de unde am plonjat inapoi. Ultimele transpiratii si manifestari pogo le-am epuizat pe finalul piesei.
Concertul a fost reusit, sustinut cum trebuie de ultimul album. Am mai baut o bere si mi-am luat talpasita pentru ca incepusera deja ritmurile electronice de dj-ala jenanta.
