Nu, nu am fost la un concert Sex Pistols ci la un concert tribut Sex Pistols dar ceva mai aparte. Mereu mi-am imaginat cum ar fi sa traiesc atmosfera concertelor Sex Pistols din primii lor ani.. defapt singurii lor ani care conteaza si care au facut istorie. Spre foarte placuta mea surpriza aflu de un concert cu o trupa tribut Sex Pistols Experience care reproduce pana la cel mai mic detaliu concertele Pistols din ’75-78, perioada exploziva a punk-ului. Intra in pielea personajelor si o fac cu foarte multa implicare si pasiune.. incepand de la vestimentatia lor nonconformista de atunci, accesorii, pana la gesturi, atitudine, miscari, si mai putin bataile care aveau loc in vremurile alea la concerte de multe ori fiind implicati si membrii formatiei. Sid Vicious se ‘reancarneaza’ in ‘Kid Vicious’ aratand aproape identic cu originalul gesticuland arogant si flegmatic, Johny Rotten devine ‘Johny Rotter’ avand privirea aceea foarte expresiva cu ochii larg deschisi, Steve Jones devine ‘Steve Clones’ si Paul Cook devine ‘Paul Crock’. Singurul real si neclonat a fost Ed Templore Tudor care asa cum a povestit chiar el a cantat cu Pistols cateva saptamani in vremurile alea. Managerul lor Malcom McLaren cautand un nou solist in locul lui Rotten a tras 2 piese facute de acesta pe The Great Rock ‘n’ Roll Swindle si a participat la piesa mea preferata fara Rotten Marea Excrocherie Rock ‘n’ Roll care da si tiltul albumului. Ar fi urmat sa fie noul lor solist daca nu s-ar fi desfintat trupa.
Este bine de stiut ca aceasta formatie tribut a primit ceva incurajari chiar de la originalii Pistolsi iar critica i-a primit foarte bine considerandu-i tupa tribut care se apropie cel mai bine de cei care incearca sa fie, si actoricesc dar si instrumental; gurile rele spun ca tehnic ei suna chiar mai bine decat sunau Sex Pistols in anii aia, ca sunt mai ‘pistolsi’ decat Sex Pistolsul de acum. Pe drum spre concert chiar ma gandeam ce ar fi mai interesant sa vad: un concert cu Pistolsii reali de acum cocotati pe o scena inalta sau un astfel de concert tribut reprodus atat de bine in care se reface un moment istoric… inceputul punk-ului, inventia asa numitului the pogo…
Oricum entuziast si putin emtionat de eveniment am ajuns pe Gabroveni pe la ora 8 in locul unde se tinea concertul, intr-un club numit mojo. Era defapt fostul Backstage si fostul Hard & Havy Caffe din anii ’90 unul din primele baruri de muzica rock bucurestene. S-au trantit cateva canapele si se asculta cu o sonorizare slaba un post de radio cu muzica ‘ciorba’ adica de toate pentru toti cum sunt mai toate posturile de radio generaliste de la noi. Asa se explica probabil cum multi din cei veniti asteptau afara in fata localului inceperea concertului. Pretul berii era cam mare, 10 lei. Am inceput sa beau primele beri cu prietena mea in timp ce au sosit niste prieteni de la care am aflat ca garderoba putea fi folosita contra sumei de 5 lei. Per total dupa muzica pusa acolo si local aproape nimic nu se incadra in peisajul evenimentului; nu inteleg de ce au organizat concertul in acest mojo cand erau multe alte locuri mai potrivite la indemana…
Pe la 9:30 s-a umplut localul si a aparut Ed Templore Tudor care a tinut un recital acustic. A cantat rock ‘n’ roll, country si chiar punk spunand carte o mica poveste din spatele fiecarui cantec. Mi-a placut cand a anuntat o piesa numita “You’re not a Punk” povestind ca s-a alaturat punk-ului ca sa scape de uniformtitate iar stereotipurile din asa zis-ul punk de astazi te acuza ca nu esti punk daca nu porti aia, nu faci aia… si tot asa, contrar evident curentului autentic de punk care presupune lipsa barierelor, lipsa limitelor ca forma de exprimare. La un moment dat am fugit cateva minute pana la buda iar la intoarcere il vad pe ‘Rotter’ (nu Rotten) langa bar savurand o bere. L-am salutat si i-am spus ca au avut o idee geniala cu genul asta de tribut pe care il fac. la modul asta. Mi-a spus ca vor face show si dupa cateva vorbe am revenit la recitalul lui Templore care a inchinat o piesa in memoria lui Malcom McLaren, spunand ca acesta a ajutat la infintarea trupei Sex Pistols si ca a murit in vara asta. Dupa mine un sarlatan care a ajutat si la desfintarea Sex Pistols cativa ani mai tarziu dupa formare. Are totusi meritul ca fara el nu s-ar fi format trupa asta el organizandu-i de cand erau adolescenti. La un moment dat in pauza dintre piese am eliberat o ragaiala asa cum mai fac uneori atragand cateva priviri deranjate din fata si deodata il vad langa mine pe ‘Rotter’-ul cu caare vorbisem mai devreme alaturandumi-se in ceea ce faceam ragaind si acesta mai prelungit si mai tare. Am remarcat tricoul lui pe care scria “I’m a Cunt”. Inafara de impactul ofensator al mesajului de pe tricou un lucru care imi place foarte mult la Pistolsi fata de alte trupe punk este faptul ca inafara de aroganta evidenta ei au fost capabili de multa autoironie lucru care lipseste trupelor ca Exploited de exemplu, altfel o trupa punk old school excelenta. Revenind la Templore, acesta a inceput sa cante spre final in aplauzele publicului “Who Killed Bambi?” in varianta acustica. Dupa ce Templore si-a terminat recitalul a urmat o pauza, motiv pentru o alta bere.
Dupa un timp se sting luminle si se aude tare vocea realului Rotten dintr-un celebru interviu vorbind despre educatia institutilor Britanice… citez si eu aici de pe net: “They take your soul away. They take your brains away. They don’t let you have an opinion that’s different from theirs. You’ve got to think what they tell you to think. So when you leave school, your only future is getting married. And by the time you’re about 29 you got two kids, and you just wanna commit suicide”. Si incep imediat sa se auda tare ritmurile punk-ului primar: “You’re only twenty nine … ” piesa ‘Seventeen’! Clona lui Rotten parea insusi Rotten de acum 35 de ani, parul, privirea, imbracamintea, cu geaca plina de lanturi, aplecat din cand in cand intr-un unghi de aproape 90 de grade spre microfon … privind audienta in ochi si parca pe fiecare in parte. Dupa ce mi-am revenit din entuziasmul primului impact m-am simtit brusc ca la un muzeu de arata contemporana. Lumea parea complet neimplicata si se uita la trupa ca intr-un muzeu cu exponate miscatoare. Spun asta pentru ca atmosfera desfasurata la evenimentele care tocmai se reproduceau pe scena era cu totul alta in fata scenei pe vremea aia avand mai mult de aface cu haosul… Oamenii erau excesiv de agresivi, zogomotosi, excentrici, furisoi, vii. Aici oamenii pareau pasivi, parca asistau la o piesa de teatru. Este adevarat ca se intampla era teatru in fond dar ma asteptam la o reactie mai plina de viata. Din fericire asta n-a durat chiar mult. ‘Rotter’ a salutat publicul si remarca … “Yo’re a quiet crowd! …” intreba ‘no fun?’ … si da … lumea reactiona cerand piesa ‘No Fun’ care nu s-a intamplat totusi asa cum nu s-a intamplat nici Rock ‘n’ Roll Swindle; … s-au cantat ‘I Wana be Me’ … ‘No Feelings’ … unde lumea s-a mai dezamortit un pic. Ba chiar deodata publicul incepe sa se sara putin prin fata scenei. Versurile erau cantate de public si se auzea aproape din toate partile. Urmeaza ‘New York’ o piesa care nu ma aprinde foarte tare asa ca era timpul sa fac ceea ce trebuia sa fac urgent si imediat… sa merg la buda; …. in fuga. Urasc sa fac asta in timpul concertelor dar nu aveam incotro. Cand revin incepe “Hollywood in the Sun” moment in care sar si eu in fata alaturi de ceilalti. Urmeaza ‘Prety Vacant’ si atmosfera se mai dezamorteste iar lumea devine mai insufletita. ‘Rotter’ intreaba: “who like us?” nooi … “who don’t like us… fuck off, go home!” Sunt cantate pe rand toate piese de pe ‘Never Mind the Bollocks’ si atmosfera se incinge. In fata o mana de omanei printre care si eu facem un mic pogo insufletitit. Dupa EMI publicul este intrebat daca stie despre ce este vorba in acest cantec… surprinzator reactia e destul de palida, eu am vrut sa strig “Fuck thouse companys!” … dar cum s-a intamplat si altora din fata imi pierdusem suflu de la satituri. Povestea spune ca inainte sa scoata primul album au fost respinsi rand pe rand de cele mai importante case de discuri printe care si EMI datorita modului in care erau ofensate valorile Angliei si carora le-au compus aceasta piesa batjocoritoare unde se canta despre ipocrizia industriei muzicale.
Desi credeam ca obiceiul asta nu mai exista in Bucuresti cativa bodyguarzi au devin brusc pazitori ai unei formatii care nu vrea sa fie pazite punandu-se deodata in fata scenei ca si cum cineva ar fi vrut sa fure instrumentele sau scena sau sa atace trupa. Se uitau ostil la un pogo oricum anemic si inofensiv desfasurat in fata scenei fiind tot timpul incordati si crispati. Atitudinea lor imi aminteste de ce se intampla la concerte acum multi ani in Bucuresti cand peste tot unde se canta muzica mai agresiva erau niste bodyguarzi care nu numai ca pazeau ceva inexistent in fata scenei dar orice incercare de pogo trebuia imediat oprita fiind considerata un act de batalie crancena… si oricat le explicai ‘nu ne batem’ ei trebuia cu orice pret sa opreasca asta. E drept aici n-au incercat sa faca asta cum se mai intampla acum 10 ani dar ostilitatea lor afisata in fata sceni era deranjanta pentru un public devenit destul de entuziast de ceea ce se intampla iar in fata chiar euforic. “In suspention … you’re a liar!” Tot vin oameni din spate care se alatura sariturilor din fata scenei unde toata lumea fraterniza deja si se consuma pe ritmurile si versurile Pistolsilor odata cu formatia. Culmea ironiei ar fi fost sa nu se faca deloc pogo la concertul celor despre care se spune ca au inventat the pogo. Se canta Problems si la sfarsit ‘Rotten’ paraseste scena pentru un timp spunand “Good bye! I’m bored and I wana go out!”.
Avem momentul lui ‘Steve’ care canta ‘Silly Thing’ si momentul lui ‘Kid’ gesticuland si manifestandu-se foarte bine in persoana simbolicului Sid Vicious cantand ‘Something Else’, ‘C’mon Everybidy’ si celebrul ‘My Wey’ sarind peste intro-ul piesei. “Rotten” revine pe scena si se inteteste mica anarhia din fata scenei. Se canta controversatele si scandaloasele “Belsen Was A Gas” si “God Save the Queen” unde se face iar pogo dezinteresat … dupa fiecare piesa spunand un tachinant ‘Good bye!” vine… “Body” pe care eu m-am manifestat foarte aprig … si deodata se aude de pe scena un isteric “aaaaa! aaaaaa! aaaaaa! aaaaa!” … incepea “Anarhy in UK” iar micul grup isi pierde mintile… la refren acest ‘Rotter’ vine printre noi si indreapta micorfonul catre unul si altul, fiecare (si eu) cantand in microfon … ‘I … wana be …. Anarhy ….!! … In the city !’ Miscarile specifice ale fascinantului personaj Rotten din vremea aia n-au fost abandonate nici un moment, mereu manifestandu-se, gesticuland, cantand si vorbind ca el. In final revine Tempole Tudor pe scena si canta cu restul formatiei “Swords of a Thousen Man” cea mai celebra piesa punk a lui dupa Pistolsi cu care si inchide concertul fara bis-uri. A fost insa un concert reusit iar aceasta experinta merita traita de orice punker, nereferindu-ma aici la cei care cred ca punk-ul este o moda sau doar muzica si atat.
In entuziasmul din fata scenei intalnindu-ma cu niste oameni admiratori de Pistols am plecat In Control unde am baut si povestit pana la ore tarzii, destul cat sa nu iau masina la intoarcere. Partea amuzanta este ca acum noaptea scriind ultimul rand si terminand aceasta recenzie imi dau seama ca am lasat masina acolo de 2 zile asa ca plec acum sa o iau :D
