Rockstadt Extreme Fest 2017

Inca o vara, inca o incursiune in orasul rock dintre paduri, de pe Valea Cetatii. Asa ca, impreuna cu Ana am zis sa incercam si cazarea in Rasnov, ca la cort am stat de fiecare data. Am gasit Colt de Rai, o pensiune in inima muntilor, unde oamenii de acolo iti gatesc strasnic tot ce vrei, peste din baltile din zona sau carne si lactate de la animalele din curtile lor.

Ne-am cazat si am dat iama in festival direct la Diabolical. Rafale de tobe frumoase de death si trash, sunet curat si apocaliptic, foarte interesanta prestatia.

Am luat o pauza si din pacate la tejgheaua cu de-ale gurii n-am gasit mare lucru, preturi mari, mancare grasa, uleioasa si saraca in varietate, anii trecuti a fost mult mai bine.

In fine, am stins cu bere si am mers sa vedem pe scena mare Taine. Trupa de notorietate, a prestat pasaje progresive bine lucrate, care te duc inevitabil cu gandul la Death, cu bucati instrumentale lungi si suficient de bine construite incat sa nu-ti prea lipseasca vocea. Trupa a incins bine multimea, care a incins la randul ei niste hore foarte misto de mosh pit in fata scenei. L-am vazut pe Alexei in actiune la bass, dar pe el il vedem oricum in fiecare duminica in actiune la bar.

Oricum, buna treaba ca Taine au deschis pentru Arcturus. Din pacate sunetul a fost nedrept si nu i-a ajutat pe norvegieni, a fost foarte neclar si infundat.

Arcturienii s-au simtit insa bine, Vortex a fost bine dispus, a impartit alcoolul cu cei din fata (am inteles ca a baut si tuica de la Alexei), Valle l-a acompaniat la chitara fiind tot timpul numai un zambet, iar Sverd si Hellhammer au manat cu pasiune clapele si tobele in spate. Prestatia si impactul a fost mult mai mare cu multi ani in urma la Brasov. Nici albumul Arcturian de pe care au cantat marea parte a a pieselor nu mi se pare la mare inaltime fata de primele patru, dar asa e cand faci istorie, trebuie cumva sa pastrezi mereu stacheta ridicata si mereu va exista termenul asta de comparatie.

Au urmat Annihilator care au tinut lectii de trash metal old school, foarte interesante de ascultat si de dat la greu din cap. Energici si foarte entuziasti, au incheaiat perfect seara.

A doua zi am ajuns la cortul mic la Kultika, niste timisoreni black metal bizari si de luat in seama. Pasajele post intercalate nu au fost deloc plictisitoare si pentru mine au fost o surpriza, e o trupa care promite.

De acolo am migrat cu toata lumea la scena mare unde au inceput Altar, concert la care am asistat pasiv de pe iarba si care ne-a amuzat teribil. Versuri de piata Obor parca luate din meetring-urile de asta vara de pensionari de la Cotroceni, steaguri cu trei culori fluturate si afisate excesiv peste tot, mesaje si ultranationalism inutil. Au urmat constantenii de la White Walls care au facut senzatie printre ascultatorii trupei si al acelui gen de progresiv, mie vocea clean si prea intonata a lui Eugen imi cam taie filmul, in rest, totul ok.

Si pentru ca tobosarul de la Leprous a pierdut avionul, in locul lor au urcat de pe scena mica pe cea mare Napoleon, o trupa de metalcore care a facut show si miscare mare in fata scenei demonstrand ca au meritat scena mare.

Au urmat Korpiklaani, o trupa vesela de folk metal filandez, care au creat bucurie de betie, cu vioara, acordeonul si ritmurile saltarete. Din cauza alcoolului si oboselii din pacate n-am mai putut sta la Kreator care au cantat mai tarziu pentru ca la aeroport si-au pierdut instrumentele, iar Lepros erau anuntati dupa 2 noaptea.

La intoarcere la pensiune am aflat ca la Rasnov, taximetristii fac in timp ce conduc si dispecerat cu o mana pe telefon, una pe volan si una pe statie, comunicand in timpul cursei intre statie si telefon, la 90 km pe ora. Si eu care credeam ca nu se poate mai rau ca-n Bucuresti.

A treia zi am inceput cu For the Wicked, niste clujeni tineri care au rupt mata in doua. Au cantat un metalcore agresiv cu diverse tendinte alternative, dupa cum i-a taiat capul si i-a taiat foarte bine.

Mi-a placut singurul tricou cu care ei au venit si pe care l-am luat, pe fata o cruce alba mare intoarsa si insangerata iar pe spate un mesaj clar si brutal: God is not here bitch!

Dupa asta, pe scena mare Suffocation a deschis apetitul pentru seara death. Au etalat la maxim tehnicitatile death metal, lucru care combinat cu sunetul clar si bine intretinut pe mine m-a lasat cu gura cascata.

Dupa asta probabil nimic n-ar fi intrat mai bine ca Napalm Death.

Barney, vocal ca intotdeauna, a predicat iar despre toate valorile umaniste pentru care sta in picioare si care se potrivesc perfect cu ale mele. In fata a fost cum altfel decat macel. Scum, Suffer the Children, iar celebra You Suffer de o secunda a luat de data asta lumea prin surprindere aplaudand tarziu, dupa vreo 5-6 secunde. Mi-am rupt si eu capul in partea a doua a concertului, mai ales la Nazi Punks Fuck Off. S-au pierdut prin fata portofele, cercei si mai stiu eu ce, se tot cautau, dar campul de lupta matura orice la fiecare piesa.

Nebunia death metal urma sa fie completata mai tarziu de Carcass, dar furia death a fost oprita pentru o ora de islandezii de la Sólstafir, care parca au oprit si timpul in loc. Cu psihedelia lor progresiva, intretinuta de ritmuri post metal, au redus multe zeci de mii de oameni la tacere. Muzica lor a fost socant de buna si a dus inevitabil publicul intr-o stare sublima de levitatie. Spre final, vocalul a spus ca va canta o piesa inchinata unui prieten de-al lor care s-a sinucis in urma cu 10 ani zbatandu-se intre droguri si alcoolism, piesa pe care abia recent au inceput s-o cante live, Necrologue. A continuat cu o indemnare, oricine are prieteni sau cunostinte care par sa fie in pragul sinuciderii, sa vorbeasca cu ei, vorbitul fiind singurul lucru care ii poate ajuta.

Piesa e pe cat de simpla pe atat de devastatoare si memorabila, fantoma lui Kobain bantuind incet prin ea. Au incheiat cu Goddes off the Ages, iar pentru mine Sólstafir a fost supriza festivalului.

Am luat apoi o pauza de bere si-un loc mai in fata pentru profesorii de la Carcass. Au executat cu precizie medicala obscenitatile musicale, iar sound-ul a razbatut si dus direct la originile death. Chiar daca inca scot albume, Carcass nu ies din inceputul anilor ’90 si nici nu le-ar sta bine s-o faca. De pe ecrane n-a scapat niciun instrument chirurgical neevidentiat, s-au derulat diverse acte din operatii chirurgicale iar totul s-a terminat cu filmarea unei autopsii.

Seara s-a incheiat cu Wolfheart, care erau programati mult mai devreme, dar au intarziat, asa ca au cantat ultimii. Sunetul la ei a fost dat foarte tare, iar tobele au fost impresionante, tinand la toate piesele niste blast beat-uri neobosite peste serenadele death metal.

Din pacate cam asta a fost tot festivalul, Ana n-a mai vrut sa stam si ultima seara sa prindem ploaia, ratand iar Nile si posbilitatea de a redescoperi Opeth.

In alta ordine de idei, festivalul a fost bine organizat, se vede ca echipa Rockstadt se perfectioneaza de la an la an. Au fost standuri de alcoale, astfel incat sa nu stai mult la coada, iar toaletele au fost mult mai bine aranjate. Un mare minus a fost mancarea, nefiind chip sa gusti ceva bun in interior si a existat iar acelasi monopol neconcurential la standul de merchandise care a tinut preturile sus. Anul asta publicul a fost cel mai numeros comparativ cu restul editiilor, probabil in jur de 7-8 mii de oameni, foarte multi pusti si chiar copii.

La mai mare!!