Pffff…. am ezitat multa vreme sa scriu acest articol, pentru ca sunt incredibil de multe lucruri de spus despre aceasta trupa. I-am inebunit pur si simplu pe prietenii mei cu povesti despre Mr. Bungle. Numai sa rostiti in fata lor acest nume si o sa-i vedeti cum isi pun mainile in cap si incep sa-si smulga parul de disperare. Mr. Bungle este formatia care mi-a schimbat complet parerea despre muzica. Si cand ma gandesc ca nu auzisem de ei pana acum cativa ani…
Prin liceu am dat peste Faith No More. Desi nu mi-a placut la inceput, treptat m-am indragostit de muzica lor, in special de albumul Angel Dust. FNM devenise trupa mea de rock preferata si nu credeam ca o sa aud ceva vreodata care sa-mi placa mai mult. Pana cand un amic mi-a spus ca, daca despre FNM am o asemenea parere, pai atunci ce se mai poate spunde despre Mr. Bungle? Era prima oara cand auzeam acest nume. Am cautat putin pe net si am aflat ca e vorba despre prima trupa a lui Mike Patton, solistul din Faith No More. Plin de curiozitate, am cautat albumele pe internet. Tin minte si acum prima piesa pe care am ascultat-o: Travolta (Quote, Unquote). Am ramas cu gura cascata. Cu siguranta nu ma asteptam la un asemena stil muzical. Dupa ce am mai ascultat doua piese (Ars Morendi si Goodbye Sober Day) a trebuit sa-i dau dreptate amicului meu: Mr. Bungle era cu mult peste Faith No More. Iar din acea zi, universul meu muzical a aratat cu totul altfel.
Mr. Bungle s-a format ca o trupa de liceu in orasul Eureka, de langa San Francisco. Initial cantau death metal cu influente polka (wtf?!). Plictisiti probabil de limitarile genului, baietii au abandonat repede stilul trecand pe ska, pentru ca apoi sa isi dezvolte un stil propriu si absolut indescriptibil, un melanj de ska, funk, circus, jazz, rock, metal and shit. Dupa cateva demo-uri, trupa da lovitura. Mike Patton e observat de Faith No More si e invitat sa devina solistul lor (la doar 19 ani!) iar John Zorn ajuta Mr. Bungle sa scoata primul lor album, intitulat (foaaarte inspirat) Mr. Bungle (1991), la casa de discuri Warner Bros. Fratii Warner au crezut probabil ca o sa aiba parte de un nou FNM, dar habar nu aveau ce ii asteapta. Prima piesa de pe album este Travolta, care incepe cu 30 de secunde de tacere dupa care se aude un zgomot de geam spart. Mesajul este clar: Mr. Bungle au venit si sunt pusi pe rele, iar scopul lor este sa distruga toate tiparele conventionale din muzica. Pentru a nu profita de succesul lui Patton cu Faith No More (care domina topurile americane cu albumul The Real Thing, cu hitul Epic) pe coperta albumului nu apar numele reale ale membrilor, ci porecle. Astfel, la voce nu e nimeni altul decat… Vlad Drac !!! Mai mult, in concerte baietii apar cu masti grotesti pe fata, si asta cu vreo 10 ani inainte ca lumea sa auda de shitknot (sorry Alex). Trupa are un succes…. relativ. Devin cunoscuti in zona Californiei, dar nu au sanse sa apara pe MTV (din fericire pentru noi). Televiziunile refuza sa le difuzeze clipul piesei travolta din cauza imaginilor… deranjante, cu masti sado-maso, crucifixuri si oameni care balangane spanzurati de tavan.
Urmeaza apoi o pauza in activitatea trupei. Ocupati cu propriile proiecte, bunglezii scot al doilea album, Disco Volante (1995), abia peste 4 ani. Daca ascultati acest album o sa intelegeti de ce a fost nevoie de atat timp de “coacere”. Fanii initiali ai lui Bungle au fost socati de schimbarea totala de stil. Patton & co. s-au decis sa renunte complet la ska/funk si sa o ia pe alte carari. A iesit un album care bulverseaza urechile ascultatorilor, situat la granita dintre genialitate si nebunie. Acum, fiecare decide pe care parte a granitei . Din punctul meu de vedere, raspunsul e evident. Oricum, indiferent din ce arie muzicala provine, e evident pentru orice ascultator ca Mr. Bungle a reusit cu acest album sa dea noi definitii termenului “Muzica”. Pana si mie imi e greu sa descriu ce se petrece pe disc, pentru ca termenii folositi in mod obisnuit la recenzii sunt absolut inutili in acest caz. Sa zicem ca pe album gasim jazz death metal, noise, tehno arabic, psihedelism, muzica de film si ce mai vreti voi.
Deja Bungle devenise o trupa cult, fara nici o legatura cu industria muzicala. Baietii nu se mai obosesc sa scoata un videoclip (nici nu aveau vreo piesa care putea fi promovata). La fel ca in cazult precedent, aveau sa treaca inca 4 ani pana la lansarea celui de-al treilea (si ultimul) album. Intre timp, Patton incheiase socotelile cu Faith No More, incepand o serie de proiecte experimentale. Alti trei membri Mr. Bungle pusesera intre timp pe picioare o alta trupa avantgardista, Secret Chiefs 3, despre care o sa vorbesc mai tarziu. Cu toate acestea, California (1999) este un album unitar si incredibil. Inca o data Mr. Bungle se reinventeaza si isi schimba complet stilul. Desi se situeaza tot in sfera avantgardismului, California este mult mai prietenos cu urechile ascultatorilor. Fata de Disco Volante, acum chiar gasim melodii fredonabile. Nu mai regasim sunetele schizofrenice de pe primele doua albume. Avem de a face mai degraba cu un surf-rock, amestecat cu pop, lounge, jazz, la care se adauga arome est-europene. Productia albumului este una fara cusur. Inregistrat cu tehnologie analoga, unele piese au chiar si peste 50 de “straturi”. Cu toate acestea sunetul e cristal, auzindu-se clar fiecare clopotel, clapa, tobitza, si tot felul de instrumente aditionale.
In urmatorii 2 ani, Mr. Bungle a efectuat un turneu mondial de promovare a albumului, destul de bine primit. Din aceasta perioada dateaza si singurul concert filmat integral care se gaseste pe net, in cadrul Bizarre Festival 2000. Puteti sa va faceti o idee aici. Desi se parea ca lucrurile merg perfect, totusi, in 2001 trupa anunta ca se va desfiinta, din cauza conflictelor din interiorul grupului. DIn fericire pentru toata lumea, mostenirea Mr. Bungle e dusa mai departe de zecile de grupuri, grupulete, proiecte ale bunglezilor, sau ale unor trupe afiliate. Amintesc doar cateva din proiectele personale ale lui Patton, Trey & co.: Fantomas (experimental metal, cu Dave Lombardo la tobe!), Tomahawk (alternativ rock), Secret Chiefs 3 (avantgarde rock), Lovage (trip hop), Peeping Tom (pop), Trevor Dunn’s Trio-Convulsant (avantgarde jazz), Faxed Head (experimental black metal) si multe altele. Adaugam si trupe scoase la Ipecac (casa de discuri a lui Patton) si Mimicry Records (casa de discuri a lui Trey Spruance): Estradasphere, Dub Trio, Zu, Kaada, Miasma & The Carousel Of Headless Horses, Maldoror etc. si va puteti face o idee despre imensitatea universului muzical care isi are originea in Big Bang-ul produs in 1985.
Si ca ciorba sa fie completa, amintesc si cateva trupe influentate de Bungle (multe recunosc fara jena acest lucru): Carnival In Coal (Franta), Ephel Duat (Italia), Dog Fashion Disco (SUA), Polkadot Cadavre (SUA), Nuclear Rabbit (SUA), Hunab Ku (SUA) samd
Cat despre mine, admit fara jena ca Mr. Bungle mi-a deschis ochii (si urechile) spre o lume muzicala total diferita de ceea ce vedem/auzim la tv si radio. Datorita lor am ajuns sa ascult zeci de trupe avantgardiste, experimentale sau progresive care fac muzica de dragul muzicii, care creaza zi de zi sound-uri noi, care sparg conventii si care te surprind la fiecare ascultare. Fara aceasta muzica sunt sigur ca viata mea ar fi fost mult mai saraca. O sa revin intr-un articol viitor si o sa incerc sa fac o lista a unor trupe extrem de valoroase de care nu a auzit (aproape) nimeni.
