Misery Index – 19 iulie 2007, Suburbia
Alt concert la care am ajuns datorita (sau din cauza, daca o credem pe nevasta-mea) lui Tase. Barbosu nu s-a lasat pana nu mi-a aratat niste clipuri misto cu baietii astai si mi-a bagat pe gat si doua albume, astfel incat, atunci cand a auzit ca Misery Index vin la Bucuresti, a facut ce-a facut si m-a convins sa merg si eu. Nu eram mare fan pe-atunci, imi placeau vreo doua piese, dar cam atat. Insa tentatia de a merge la un concert metal si de a BEA a fost prea mare. Asa incat am convins-o pe Roxana ca “e o trupa super tare, imi plac foarte mult” si, inarmat cu bani de bilet, bere si tricou m-am indreptat spre locul crimei.
In deschidere au bagat baietii de la Crize. Lansati la inceput pe stilul nu-metal (din ce am auzit, nu pot baga mana in foc), C. au dat-o de curand pe metalcore/deathcore, sub influenta unor trupe ca All Shall Perish, Despised Icon si, nu in cele din urma, Misery Index. Cu toate astea, pe mine nu m-au impresioanat prea tare, la momentul respectiv. Ce mi-a ramas in minte au fost figurile lor, mai ales ale unui chitarist, care incerca mult prea tare sa fie “trendy”. Dar nu m-au deranjat prea mult, fiind mult prea preocupat sa dau pe gat bere dupa bere. Ceea ce ulterior s-a dovedit a fi o greseala.
Si asta pentru ca, in momentul in care Misery Index au urcat pe scena, eram suficient de trotilat ca sa nu mai tin minte mai nimic din setlist-ul lor, si sa fac numai poze nasoale. Unde mai pui ca m-am si facut (putin) de ras la final, dar despre asta mai tarziu. Cat despre concert in sine, pai pot spune ca aia 80-100 de insi din Suburbia au fost cei mai fericit oameni din Bucuresti din joia respectiva. Pentru ca recitalul a fost exceptional. Piese brutale, riff-uri de grind si deathmetal, doi chitaristi in forma, un vocal dezlantuit si un tobar care batea draceste au facut publicul sa sara in toate directiile, ca floricelele de porumb, sa faca headbang, moshpit, crowdsurfing, totul in cea mai civilizata maniera posibila. Ce mai, un concert perfect, imi pare rau doar ca nu am avut tupeul sa ma bag mai in fata, sa fiu in “punctul zero” al exploziei. Acum nu as mai sta pe ganduri, m-as arunca cu capul inainte, ca in bazin.Despre piese, sincer, nu mai tin minte ce s-a cantat. Parca imi aduc aminte vag de Unmarked Graves si de Conquistadores.
Dupa show, a urmat inca un rand de bere (de fapt mai multe) si traditionala sedinta foto cu membrii trupei, unde eu (expertul international in metale) i-am convins ca ei cant deathgrind, desi solistul se incapatana sa spuna ca ei canta pur si simplu metal, dar ce stia el? Eu am mers pe principiu ca ala care urla mai tare are dreptate. Cred ca si acum isi aduce aminte de nebunu’ ala care ii urla in ureche si-i dadea lectii de teoria muzicii.
La final, mi-am achizitionat si un tricou, cu Discordia, care la ora respectiva nu mi-a placut deloc, dar nu voiam sa plec fara sa-mi iau o amintire. Binenteles, acum nu l-as da pentru nimic in lume, desi am primit deja doua oferte :) Intre timp, MI a devenit una din trupele mele favorite de metal. Sper din tot sufletul sa mai treaca odata prin Ro. iar atunci o sa fiu pregatit sa-i intampin cum se cuvine.
*cronica a fost scrisa la 10 luni de la concert
