Make yourself heard-loud and clear! (Altar in Suburbia)

•  

O vineri seara la un concert de metal nu e niciodata o alegere proasta, chiar si cand nu sunt neaparat setat pe “concert mode”.Pretul a fost de doar 20 de ron, in el intrand si noul EP al celor de la Altar.

Ca sa trec peste vorbarie inutila, am ajuns in Suburbia pe la ora 20:30, pe scena cantand deja cei de la Conflict Mental- lucru pe care l-am remarcat datorita tricourilor membrilor trupei, pentru ca nu stiam cine sunt. In afara de asta, trupa a cantat un fel de groove metal, din ce-am putut eu sa-mi dau seama, avand o prestatie destul de energica. Piesele au sunat chiar bine, impresia generala fiind ca trupa chiar “merge” la un concert, sa dezmorteasca masele de metalisti amortiti.iar in plus, cu un vocal destul de simpatic si ceva mai alcoolizat, lumea din fata scenei a inceput sa miste din plete. Sunetul a fost chiar peste asteptari, cu cateva sincope. din partea sunetistului.

Dupa o pauza de jumatate de ora a urmat trupa Negative Core, fost Tarantula, din cate am inteles. Din pacate sunetul n-a mai fost ca la trupa precedenta, lucru care a fost destul de deranjant urechilor. N-am inteles prea mult din recitalul trupei, tot ce-am remarcat fiind  ca baga un fel de death-thrash, destul de sec totusi, lucru care a facut sa nu simt prea mare suparare atunci cand s-a terminat.

Ultimii au urcat Altar, evenimentul principal al serii. Altar este o trupa pe care o ascultam destul de mult pe vremea cand eram in liceu, iar concertul din seara de vineri mi-a reamintit de ce. Pe scena romaneasca ramane o forta, atat din punct de vedere muzical, cat si al prestatiei live.Muzical, am avut parte de un hardcore, cu influente thrash de genul Soulfly si Sepultura. Chiar daca nu am avut chef sa ma bag in fata la “scandal”, nu am putut sa nu apreciez energia si implicarea baietilor, in special cea a lui Andy, care a reusit foarte bine sa mobilizeze toata lumea prezenta la concert. Pot spune ca Altar este printre putinele trupe romanesti care stiu sa faca atmosfera, iar aici se vede foarte bine experienta.

Ca playlist- multe piese de pe “Atitudine”, cateva de pe “Respect”, plus  cele doua piese de pe noul EP. In finalul concertului, au bisat cu piesa “Under control” ( de pe EP), apoi au continuat cu un melange de fragmente din piese ale unor trupe precum Slayer, Metallica, Sepultura, Prodigy si altele pe care acum nu le mai tin minte.

Oricum, per total un concert la care ma bucur ca am fost si sper ca pe viitor sa vedem cat mai multe exemple pozitive pe scena romaneasca de metal/hardcore si orice-de-prin-zona-asta.

Scris de: mihai , 6 decembrie 2009

Ultima modificare: sorin , 7 iulie 2012


2 thoughts on “Make yourself heard-loud and clear! (Altar in Suburbia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.