Ultimul concert la care am fost a fost: Lydia Lunch in Control, o poeta punk vertiabila. De consemnat ca a venit impreuna cu basistul Algiz Kizys de la Swans si tobosarul Bob Bert de la Sonic Youth. A fost muzica greu de mestecat si digerat, no wave si post punk experimental. M-am gasit acolo cu Victor, Vali si Tudorita, oamenii barului.
Sonorizarea bine pusa la punct, show-ul s-a desfasurat limpede si clar, cu toate sonoritatile specifice. Tema serii a fost albumul Retrovirus, proiect lucrat impreuna cu cei de mai sus, dar au trecut si prin muzici de pe vremea Teenage Jesus and the Jerks, trupa mama a Lydiei cu care a influentat noise punk-ul si a pus bazele no wave-ului. A punctat putin si din necontenitele ei poezii nervoase care vorbesc mult despre feminism si integritate. Un show cu doamna asta pot spune ca a fost chiar un cenaclu de poezie la care am luat parte acum ceva ani in Kulturhaus. A fost si The Gospel Singer, reluat si pe Big Sexy Noise mai recent, si nu stiu ce sa mai spun ca a mai cantat. Despre Lydia Lunch nu se poate vorbi in hit-uri.
N-a lipsit delirul muzical si atingerea unor stari psihedelice zgomotoase si sonore.
Dupa aceasta treaba, pentru ca tot eram iesit din casa, am plecat cu gasca Fri Kultur la un concert cu Artanu langa Control la care n-am reusit sa intram din cauza biletelor terminate, asa ca dupa ce am baut o bere in antreu am plecat cu ei spre bar, iar eu m-am oprit langa guvern, unde intalnindu-ma cu cineva am descoperit o casemata la subsol in care cantau Damage Case, trupa romaneasca din flori, replica perfecta Iron Maiden. Atmosfera era de dormitor la propiu, locul era atat de stramt incat baietii care faceau cantarea se amestecau inevitabil cu rockerimea.
Se vede ca era trupa de studentie facuta de hoby, mi-a placut atmosfera de camin si betie cu bere la doza si pet. Si pentru ca dupa aia barul a ramas fara bere am dat-o pe whisky, palavragind cu niste betivi pana la ore tarzii in crasma aia.
