Haggard, simfonia intunecata

•  

Se spune ca daca Mozart ar fi trait astazi cu siguranta ar fi scris metal.

Dupa ce anul trecut am ratat pentru a 2-a oara concertul cu Therion, duminica seara am reusit sa ajung la Haggard in Silver Church. Am comandat biletele la acest concert de pe site-ul eventim de marti. Insa pana vineri dupa amiaza, cand ma pregateam sa fac o mica excursie in Moldova, urmand sa revin duminica seara in Bucuresti la concert, biletele nu sosisera. I-am sunat si le-am spus problema dar, cand mi-au spus ca biletele trebuiau livrate cu firma cargus, am inteles si de ce (cargus astia nu pot livra ceva nici daca vor, nu te suna inainte sa te intrebe cand esti acasa, iar daca nu te gasesc rareori mai primesti un telefon de la ei). Dupa ce i-am convins, sper, sa-si schimbe contractul cu o firma de curierat adevarata, mi-au spus ca voi putea ridica biletele de la intrare spunandu-mi numele.

Am ajuns in fata ‘bisericii de argint’ pe la 20:30 si am vazut acolo o coada imensa de aproape o mie de oameni care asteptau in frig si ploaie sa intre. Desi intrarea trebuia sa se faca la ora 19, s-a dat drumul aproape de ora 21. Intr-adevar, mi-am spus numele, iar eu si prietena mea am primit biletele, lucru care mi-a dat ceva emotii pentru ca la intrare scria mare Sold Out! Inauntru era destul de frig asa ca am pastrat gecile pe noi aprovzionandu-ne cu ‘shot-urile’ de bere specifice locului. N-am mai vazut nicodata localul asta asa aglomerat: din fata scenei pana la baie nu aveai loc sa arunci un ac.

Pe la 21:30, dupa un soundcheck destul de lung, au inceput sa cante Crow 7. Afara ploua si era prea frig pentru ca altfel as fi iesit. N-am mai fost nevoit sa ascult o trupa asa nasoala in deschidera unui concert de la Ten Years After cand au cantat in deschidere unii Rif, o alta trupa de toata jena. Prestatia acestor Crow 7 a fost cel putin penibila, ca si materialul cantat de altfel. Vocea solistului parca nu prea avea treaba cu muzica si cantau un metal combinat cu hard rock clasic, superficial si foarte dulceag, demn de festivalul de la mamaia sau cerbul de aur. Oricum nu au scapat netaxati de public. Nu aplauda decat o mana de oameni din fata, iar caterinca si comentariile negative au inceput imediat printre randuri. Desi, asa cum aparea in program, astia trebuiau sa cante o jumatate de ora, s-au intins la o ora si pareau ca nu mai pleaca. Se vedea clar ca nu erau primiti bine de public, dar ei continuau cu bis-urile incercand inutil sa antreneze multimea. Nu inteleg pentru ce motiv o trupa ca Haggard isi ia in turneu gasti dintr-astea de toata jena. Si nu inteleg de unde pana unde au astia treaba cu numele turneului: The Dark Symphony.

Pe la 22:30 a urcat in sfarsit pe scena brigada de la Haggard, un numar de 12 oameni, printre care si o soprana, inarmati cu viori, flaut, percutii, pian, clape, tobe si, nu in ultimul rand, chitarile electrice. Aplauzele au fost intense si spectacolul a inceput intr-o atmosfera de muzica medivala acompaniata de acorduri puternice de doom si gothic metal. S-a auzit foarte bine iar publicul a fost foarte entuziast. Din cauza aglomeratiei excesive stateam presati unii de altii, in spatele meu era unu’ care lalaia tare fiecare nota, iar in fata erau cativa oameni prea inalti, asa ca m-am mutat cu greu mai spre centru fata de scena. M-am bucurat de acolo de concert ascultand multe piese noi pentru mine, fiindu-mi foarte cunoscut in special primul lor album And Thou Shalt Trust… The Seer pe care il aveam prin ’98 pe caseta. Au cantat Per Aspera Ad Astra, The Observer … Asis a spus ca se simt ca acasa. Deodata lumea a inceput sa strige Aweking the Centuries iar eu m-am alaturat … ceea ce au si cantat, conformandu-se spre bucuria si aplauzele publicului.

Au cantat despre Galileo Galilei, avand un album intreg pe tema asta … si au dedicat o piesa unei fete Catalina Pop din Romania care cu ocazia acestui concert li s-a alaturat la flaut. A urmat Final Victory si concertul trecuse deja bine de 2 ore.

Au iesit de pe scena iar multimea inflacarata si-a jucat traditionala cerere de bis. Au revenit continuand pentru inca 20 de minute cand, spre bucuria mea, au cantat capitolele 1 si 3 de pe primul album The Day As Heaven Wept si exploziva In A Pale Moon’s Shadow pe care au si terminat concertul de aproape 3 ore.

Mi-am luat la sfarsit inca o data primul album, de data asta pe cd, avand inclus pe el si un concert pe DVD. Pe la 1 noaptea am plecat spre casa multumit si hotarat sa nu ratez urmatorul concert cu Haggard.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

Scris de: Ciprian , 17 mai 2011

Ultima modificare: sorin , 7 iulie 2012


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.