15 octombrie, Durer Kert, Budapesta
Motto: “fuck you, sick of it all, mi-ai stricat vacanta!”
Sa va spun o poveste. Treaba se petrece undeva in Franta, mai demult… Niste pescari pleaca intr-o dimineata sa pescuiasca pe stanci. Dupa ce vaslesc ei ceva vreme, isi dau seama ca au uitat catargul de la barca. Fara tragere de inima, se intorc in port, sa ia catargul. Si pe chei, il vad pe cel mai vrednic pescar dintre toti, ala cel mai falnic si mai priceput care exista. Iau catargul, il iau si pe pescarul priceput si se indreapta spre larg. Acolo il lasa pe fiecare pescar pe stanca lui, sa dea la peste. Pe seara, matelotii din barca se intorc sa-i recupereze pe pescari. Ii iau pe toti, dar cand ajung la stanca pescarului vrednic, el nu mai era acolo… il luase marea… Si marinarii isi ziceau intre ei: “ia uite ma, azi dimineata am crezut ca ne-am intors sa luam catargul, dar de fapt noi ne-am intors sa-l luam pe pescar……..”. Asa si eu, am venit in Budapesta cu gandul sa vad Dillinger Escape Plan, dar de fapt eu venisem sa vad Sick Of It All…
Dar sa o luam cu inceputul. Luni, in timp ce masinam dinspre bucale spre hungaria, am primit un mesaj de la Urs: “ba, vineri canta madball si sick of it all in budapesta”. Cum tot nu aveam ce sa fac vineri, am zis ca merita sa sparg cateva mii de forinti si pe un bilet la respectivul eveniment, daca tot venisem la Buda pentru concert and shit. Asa ca, vineri, am purces spre aceeasi locatie (Durer Kert) unde vizualizasem Dillinger Escape Plan. Nu aveam sperante iesite din comun. Pe Madball ii vazusem deja la Bucuresti, iar SOIA ascultasem de cateva ori, dar fara a fi impresionat pana la lacrimi. Cand am ajuns la fata locului, am sesizat o oarecare schimbare fata de concertul DEP de miercuri. Era deja o grama’ de lume in fata clubului, si niste bounceri faceau control la intrare. Dupa respectivele formalitati, am intrat in sala si am luat o bere, sa intru in atmosfera. Ca fapt divers, am masurat latimea salii: vreo 12-14 metri. Ochiometric, am aproximat lungimea la vreo 30-40 de metri. Destul de maricica, si deja pe jumatate plina, desi nu incepuse sa cante nimeni.
Omenirea a fost destul de variata, dar, tot spre deosebire de DEP, parca mai multi indivizi cu potential de scandal. Daca la DEP lumea se invartea undeva in jurul tipului de intelectual roacher, acum lumea era mai spre genul huligan-ultras. Procentul capetelor rase era undeva spre 15%, dar, din fericire, nu am sesizat niciun scandal pana la final. Oricum, parca special sa previna astfel de incidente, organizatorii montasera in fata scenei un gard de tabla (otel?) de vreun metru inaltime, in spatele caruia erau postati vreo 5-6 bounceri. Chestie inexistenta la DEP, unde oricine voia putea sa faca stage-diving, inclusiv subsemnatul (care, din pacate, nu a reusit sa faca si crowd-surfing… dar nu va speriati, nu am patit nimic deosebit, am dat doar cu spatele de parchet).
Dupa un timp oarecare, pe scena s-au infiintat baietii de la Last Hope, care au oferit o mostra de “Bulgar Display of Power” (cum scria pe un tricou de-al lor aflat la vanzare). Ce pot sa zic? Un hardcore sanatos, curat (cam prea curat), in dulcele stil clasic. Desi era deja gramada de lume in fata scenei, nu au reusit sa anime foarte mult atmosfera, cu toate insistentele vocalului: “come on, everybody on the dance floor!”. Au suferit si ei de sindromul trupei de deschidere: daca publicul nu vrea, pai poti sa incerci cat vrei sa-l dezmortesti, ca tot nu reusesti. Iar oamenii au incercat. Spre final s-a mai dat din cap, lumea s-a mai agitat putin, dar totusi nimic nu prevestea ce urma sa vina.
Dupa o pauza relativ scurta (cu soundcheck and all) pe scena s-au suit olandezii de la No Turning Back. Deja s-a simtit o oarecare schimbare. Mai precis, am simtit ca isi face prezenta efectul zid (de sunet) de care tot vorbesc eu prin recenzii. Bine, i-a ajutat pe baietii din Brabant si faptul ca aveau 2 chitaristi, dar chiar si asa s-a vazut diferenta de atitudine si sound. La fel ca bulgarii, noturningbacks-ii au practicat un hardcore corect, cu atitudine cu tot. Lumea stia in parte versurile, deja incepuse sa se formeze circle pit-ul, cu mai mult de 2 persoane (cum a fost in deschidere la DEP) deci atmosfera era in curs de incingere. Cu alte cuvinte, toate premisele erau indeplinite pentru un show Madball de calitate.
Care nu s-a lasat mult asteptat. Dupa o pauza de hidratare si un playlist Jackson Five din boxe, si dupa ce l-am recuperat pe Ciprian (venit cu intarziere), a inceput petrecerea in stil New York Hardcore. Nu prea pot fi multe de spus la un concert Madball. A inceput in forta si s-a terminat la fel. Publicul a recationat minunat, a cantat alaturi de yankei, a facut circle pit, crowd surfing etc. Freddy “Madball” a coborat de cateva ori in fata scenei, sa cante alaturi de spectatori si s-a declarat nemultumit de faptul ca exista un “santz” (ditch) intre scena si public. Chiar si asa trupa a comunicat foarte bine cu fanii. S-a vazut ca exista ani de experienta in spate. Si ungurii au fost la inaltime, multi vazusera deja Madball inainte, stiau versurile, stiau ce sa faca pe piese. Dar totusi, am senzatia ca la Bucuresti a fost mai misto, publicul a fost mai activ, iar moshii (aia din mosh pit) au fost mai multi decat la Budapesta. Oricum, totul a fost ca la carte, si cand recitalul Madball s-a incheiat, sala arhiplina astepta un singur lucru: Sick Of It All.
Am fugit repede la buda (nu la Buda, la buda!), sa stau la o coada interminabila (singurul minus al salii Dures Kert) dar m-am grabit degeaba. A fost timp destul sa mai luam o bere si sa ne facem loc pana in fata, in miezul problemei. care problema s-a incins brus cand bolnavii de toate s-au suit pe scena. Si acum apare dilema… Dupa o lupta interioara titanica, spre rusinea mea (si cu durere in suflet) tre’ sa recunosc ca Sick Of It All a dat clasa tuturor.. Si lui Madball, si lui Dillinger Escape Plan. Nu as fi crezut niciodata ca SOIA poa sa sune mai bine ca DEP, mai ales dupa ce vazusem concertul de miercuri. Dar cu toate astea soia AU RUPT. Au intrat pe scena cu o nonsalanta extraordinara, vocalul era asa simpatic, pus pe glume, dar cand au inceput sa cante, bai nene… sala a erupt pur si simplu. Olog sa fii si tot iti venea sa te sui in picioare si sa te bagi la inghesuiala. Toti urlau versurile, brate ridicate pe sus, jump up and down, moshing la greu, picioare zburand prin aer, lume claie peste gramada. Si asta intr-una, fara pauza, piesa dupa piesa… Daca la DEP mi-au zburat ochelarii de pe nas de 3 ori, dar de fiecare data i-am prins din aer, acum mi-au zburat de 2 ori, dar a trebuit sa-i caut tot de 2 ori pe jos, in patru labe, printr-o padure de picioare. Nici acum nu inteleg prin ce miracol (praise darwin!) am reusit sa-i gasesc si, culmea!, intregi. Mai ales a doua oara, cand i-am pierdut in plin mosh pit, si 6 indivizi s-au impiedicat de mine si au ajuns claie peste gramada. In fine, incurcate sunt caile evolutiei. Cert e ca in viata mea nu am trait asa ceva. A fost fara indoiala unul din cele mai frumoase spectacole la care am asistat. M-am simtit extraordinar, am topait prin primele randuri, m-am agitat, am urlat ca nebunul (chiar daca nu stiam versurile), m-am imbratisat cu toti ungurii (fratii mei!). Intr-un cuvant, a fost….. ma rog, nu gasesc cuvantul acum, dar o sa dau eu de el la un moment dat.
Cert e ca acum mi-am fixat un nou tel in viata: sa mai vad o data un concer Sick Of It All, daca se poate alaturi de urs, pentru ca pur si simplu nu mi-a ajuns. Poate la anul, cand baietii sarbatoresc 25 de ani de existenta, o sa am ocazia sa-i vad iar, la Bucuresti Sau, daca nu vin in Romania, cu siguranta o sa revin iar la Budapesta, pentru ca merita sa faci si 1000 de km sa-i vezi. Oricum, sunt extrem de multumit ca s-a nimerit sa fie concertul asta exact cand mi-am luat eu concediu, dar, pe de alta parte, sunt extrem de ofticat ca am vazut SOIA la 2 zile dupa Dillinger Escape Plan si, fara sa vreau, am facut comparatie intre concerte. Comparatie care nu pica prea bine pentru DEP. Asa ca fuck you, Sick Of It All, mi-ai stricat vacanta. Si eu care venisem la Budapesta pentru Dillinger…
