Doom over Bucharest III… in Quantic

Am incheiat sfarsitul lunii aprilie cu Doom over Bucharest III. La fel ca cea de-a doua editie, Live Nation Promotion a organizat a III-a seara de doom metal in Quantic Club, unde, de altfel se organizeaza majoritatea concertelor de acest gen. Despre prima editie din Music Club am scris aici, fiind si preferata mea.

A devenit un fel de traditie se merg la aceste ”serate doom”, chiar daca de data asta nu am mers pentru vreo trupa anume, dar recunosc ca voiam mai mult sa vad Shape of Despair, despre care il las pe Ciprian sa scrie mai spre final, fiindca eu eram deja prea pierduta in spatiu. Incerc sa fiu putin organizata cu aceasta scriere, asa ca o sa las line-upul serii, sa vedem cu cine am calatorit pe taramuri dark doom, si avem asa: Descent into Despair (Ro), Abigail (Ro), Clouds (UK), Funeral (N) si Shape of Despair (Fin).

Am ajuns in Quantic in jur de ora 21, bazandu-ma pe faptul ca mereu se intarzie, si asa a fost, programul a fost decalat cu o ora si ceva, poate chiar doua, e ceva natural si firesc la concerte, rare fiind cele la care am mers si chiar s-a respecat programul. Ar fi foarte fain sa se respecte. Anyway, am intrat pe ultima piesa a celor de la Descent into Despair, dar nu e ca si cum am tinut neaparat sa ii vad, dar ascultand ultimele acorduri, parca mi-a cam parut rau ca nu i-am prins, acum am vazut ca au fost si la prima editie, maybe next time…

Dupa o pauza de vreo 15-20 de minute i-am revazut pe cei de la Abigail, dar de data asta nu erau in formula completa, lipsindu-le tobosarul. Chiar si asa, Abigail au avut acea doza de energie care te face sa-ti dantuiesti pletele haotic, iar eu ii ascult cu incantare de fiecare data. Au cantat piese mai vechi, dar si ”Respir”, un single de pe viitorul si mult asteptatul album, la care lumea a fost cam inerta, dar pe mine m-a ”gasit acolo”.

”Sunt nor luat de vant…
Infrant, vreau sa simt iar.
Inspir.
Expir.”

La un momentant dat a fost invitata pe scena Laura Balla, o tipa care a cant din ce-mi amintesc 2 piese tribut pentru Aleah Starbridge Memorial, o piesa de la Three of Solitude si una de la Anathema. Momentul in sine nu m-a atins deloc, dar a fost un bun prilej de a ma aseza putin, ca sa ma hidratez in tihna cu berea mea fara alcool. Dupa momentul Laurei, ne-am ridicat pentru ultimele piese abigailiene, care au reusit sa ma duca in starea perfecta pentru o noapte de doom.

Au urmat Clouds, si ”mon dieu, cat mi-au placut”. I-am descoperit in joaca mea de pe youtube, cred ca ascultam Eye of Solitude, care este unul din proiectele lui Daniel Neagoe, romanul care a fondat si Clouds, de altfel. Ascultasem albumul lor Doliu si chiar ma gandeam ca mi-ar placea sa-i vad in concert. Clouds e un tribut dedicat celor care au plecat dintre noi, de aici si numele albumului de debut. Toti membrii proiectului fac parte si din alte trupe din sfera doom metal: Pantheist, Shape of Despair, Officium Triste, mai sunt, dar nu mi-i amintesc pe toti. Tot albumul este de o intensitate deosebita, trecerile de la vocea clean la groh-ul specific, pasajele de pian melancolic, dezvaluie parca valurile de tristete si neliniste pe care le simti cand pierzi pe cineva. Clouds m-au purtat printre nori, si toata calatoria asta mi s-a parut mult prea scurta, sper sa nu se opresca aici cu proiectele lor. Una din piesele mele preferata este ”You went so silent”.

Revenind cu picioarele pamant, ne-a cam luat foamea si am comandat o pizza cu care sa ne delectam papile gustative in pauza. Ca idee, pizza a fost supeeer buna, sa comandati cu incredere daca treceti pe-acolo.

Intre timp au aparut pe scena cei de la Funeral, dupa 2 piese am zis pas si am iesit sa mai schimbam o vorba, doua. Il las pe Ciprian sa continue…

Ciprian: Din pacate nu i-am rabdat prea mult pe Funeral, poate ca a fost si din cauza numelui, ne asteptam la ceva mai mult funeral doom decat emana trupa, cantau mai mult un gotic melodios, care nu ne-a tinut prea mult in sala.

Dar nu-i nimic ca au venit Shape of Dispair si au bagat doom si funeral doom la greu. Tonalitati foarte joase, incete, bune de meditatii morbide si alcoolizate la ore tarzii. Inveliti in umbre si-n fum, nu prea reuseai sa vezi membrii truperi la fata. Din cand in cand o voce feminina tinea isonul ritmurilor extrem de incete pe care se dadea extrem de incet din cap, completand atmosfera sinistra de cimitir, pe care aproape ca iti puteai auzi si ingropa gandurile.