Ok, poate e cam caraghios titlul, dar este singura idee care imi vine in cap pentru un festival de heavy metal organizat in parcarea unui centru de afaceri, cu scena amplasata fix langa 2 cladiri inalte de birouri, de care un amic alcoolizat de-a binelea spunea intr-una ca alea ar fi de fapt 2 boxe imense. O alta chestie rupta din peisaj era zona ‘de vip’ din stanga scenei cu cativa chelneri apretati protocolar, mese cu fete de masa foarte albe pline cu platouri de mancare si fursecuri, iar langa, dupa gard, un rocker beat mort care bora si o multime de oameni tolaniti pe jos… mi s-a parut foarte amuzant, imi pare rau ca n-am facut o poza sa o pun aici.
Bun. Am mers la OST Fest in prima zi pentru Dimmu Borgir, o tupa pe care am inceput s-o ascult pentru a-mi satisface apetitul de black metal simfonic pentru care este de vina in principal personajul Nagash. Norvegianul asta convertit la industrial, a adunat in ’99 o gasca de balck metalisti norvegieni cu care a scos un album genial dupa parerea mea: Nexus Polaris. Trei din participantii la acest album cosmic au cantat si si-au pus amprenta puternic in Dimmu Borgir, dar si invers. Este vorba de Asetenu cu chitara, Hellhammer cu tobele, omniprezent intr-o tona de trupe de gen, si Nagash cu vocea diabolica si basul. Desi, nici unul din ei n-a fost pe scena, s-au cantat si piese la care acestia au colaborat in trecut impreuna cu Shagrath si Vortex, vocalul trupei Arcturus pe care tocmai i-am vazut cu o luna inainte. Dupa mine, as fi vrut sa fie prezenti si Nagash si Vortex impreuna cu Shagrath pe scena.
Reluand sirul evenimentelor, la intrare am fost oprit de un bodyguard care dupa ce mi-a studiat bratara mea neagra cu tinte dar fara tepi de la mana, a desfacut-o spunandu-mi ca nu pot intra cu ea. Mi-a placut insa ca pana sa-i explic eu ca asta e cam imposibil, au si tabarat alti 3 bodyguarzi sau organizatori, ce erau, pe el, spunadu-i ca am voie. Imi e cam greu sa inteleg cum mentalitatea generala de a interzice orice nu intelegei, pare cateodata sa nu fi evoluat deloc.
Dupa ce am intrat, pe langa atmsofera prietenoasa si extrem de placuta de tricouri negre mai mult sau mai putin alcoolizate, am regasit atmosfera perfect tipica targurilor si expozitiilor de afaceri de la romexpo la care am fost de multe ori prezent intr-o perioada veche. Este vorba de zecile de mese si zeci de standuri de mancare printre care trebuia sa-ti faci loc, de fumul de mici nelipsit la fiecare pas. Asta era ok, pentru ca oricum imi era foame si am luat ceva de mancare, dar aproape jumatate din suprafata destinata festivalului era ocupata cu standuri, mese, multi oameni la masa si foate multe cozi de parca toata lumea a venit acolo sa manance. De la intrare se auzea un sunet de heavy metal vechi, asta atunci cand nu paraiau boxele de te intrebai daca acolo e marele eveniment. Nici inauntru nu sunetul nu era mai bun iar cei care cantau erau Overkill, cu o voce inalta “de domnisoara” specifica unui anumit tip de heavy metalului old school. Am aflat insa ca Exodus au facut show si s-au incins niste manifestari de pogo acolo ca la carte, pacat ca nu i-am prins.
In fine, dupa putin timp m-am intalnit cu Billy care de la un timp este intr-o continua abstinenta de bere, cu greu mai degusta un strop de alcool, spunand mereu ca “e cu masina” de parca asta ar fi un fel de boala. Ok, revenind la obiectul articolului, dupa ce printr-un mic truc posibil cu bratara pe care il condamnam aici anul trecut povestind de un alt festival (dar acolo era vorba de fraudat intrarea la modul asta) l-am transferat pe Billy in zona ‘golden’ mai aproape de scena. In sfarsit, dupa ceva conversatii ne-am mai apropiat de scena unde au intrat, Dimmu Borgir, toti veniti parca direct din iad, plini de tinte si tepi din cap pana in picioare la propriu, cu capetele complet albe, vopsite cu trasaturi negre amenintatoare, satanisti, ce mai.
Simfonia metalica a inceput cu Mourning Palace, piesa excelenta de deschidere, exact pe gustul meu, cu tobe puternice si ritmate, cu elemente simfonice prinse excelent pe o linie melodica foarte energica. Din pacate se auzea destul de incet pentru o piesa care trebuia sa-ti urle direct in creier, dar sunetul era ceva mai bun fata de ce a fost inainte. Publicul tipa ritmat acolo unde trebuia sa tipe iar eu vocalizam corul care din nefericire nu se auzea tot timpul.
Am ajuns mai in fata unde poate sunetul nu era mai bun dar pe langa mine dadeau din cap si mai multi posedati de ritmurile alea rapide si delirante care in combinatia asta cu clape simfonice dau o senzatie de dimensiuni atmosferice ireale. M-am lasat dus de val intr-un headbanging posedat aproape tot concertul. Mai eram intrerupt de Billy ocazional, care mai facea cate un misto.
Piesele Dimmu Borgir si Puritania au intrat excelent in avalansele de tobe acompaniate de corul apocaliptic din fundal. Intervenientele avatgardiste pe care Vortex si-a pus amprenta au fost bine reproduse de Shagrath.
The Serpetine Offering a fost asteptata de mine pentru dezlantuirea finala. Piesa de rezistanta anti-crestina, anti-religioasa pe care capetele zburau din cer in pamant si invers. Ma intreb, cine se mai uita la scena. Dupa ce Shagrath a multumit publicului pentru prezenta puternica, activa si zgomotoasa, a inceput sa strige … proogenitures …. progenitures … publicul raspunzand …. Of a Great Apocalipse! Si iar simfonii negre.
Pentru mine, a fost un show pe cinste, dar scurt. Sper si astept cu interes un concert in toata regula. Am mai baut o bere, doua, sa ma racoresc, si am plecat lasandu-i pe Motley Crue sa se miorlaie la publicul lor si invers, facand misto de ei pana la iesire.
