Când am intrat prima dată în Fri Kultur în 2009, am ascultat ceea ce nu auzeai atunci prin alte baruri. Gelu punea Wildhoney. M-am îndrăgostit pe loc de loc, iar restul e istorie.
Ascult trupa asta din adolescență, iar odată cu albumul ăsta, nu mi-a mai ieșit din minte. Cumpărat pe casetă de la Universitate, cu titlurile pieselor scrise de vânzători pătimași, ordonat, manual cu pixul și caligrafic, Tiamat era o raritate, ca si oamenii care ascultau trupa asta. În micile petreceri dintre prieteni, însă, Tiamat era nelipsită.
Prezența Tiamaților în București este semnificativă, pentru toți goticii metal. Concertul ăsta se tot amâna de 2 ani, era sold-out de mult timp și, în sfărșit, s-a întâmplat. Știam că o să merg, dar nu știam cu ce bilet, așa că îi mulțumesc lui Moroiu, pentru că mi-a putut furnizat unul, căci altfel parea de negăsit.
Am ajuns în Quantic pe la 9, unde Sorin, Raj, Moroiu și Horațiu păstoreau în jurul unei mese berile serii, care se multiplicau pe măsură ce trecea timpul, în așteptarea Tiamaților. Am tras cu ochiul puțin la Abigail, care întindeau cu elsasticul un doom tocmai bun de încins pletele.
După șueta de seară, ne-am așezat cuminți undeva aproape de scenă, să gustăm din paharul întundecat al muzicii care nu se uită niciodtă.
Așa cum începeau și micile petreceri în care puneam Tiamat, show-ul a început cu Whatever Thats Hurts. Au fost unele inadecvări sonore mult comentate de Sorin, la început, dar memoria acelor ritmuri nu mă lăsa să le aud. Atunci când ai așteptat atâția ani un concert ca ăsta, auzi mai tare acordurile imprimante în subconștient, încât micile probleme sonore nu te mai deranjează, emtuziasmul și bucuria de a trăi live un album tocit ani de zile, sunt prea mari. Au continuat solemn cu The Ar, Visionare și demențialul Do you dream of me? Am așteptat 25 de ani să ascult piesa asta live și aseară am ascultat-o.
Sunetul s-a îmbunătățit pe parcurs și au cântat Clouds, Cain, Vote For Love. Johan Edlund a interacționat superb cu publicul și la un moment dat chiar a coborat în fața scenei. În 2008 când am văzut Tiamații la facultatea de Agronomie, parcă a fost mai rece, atitudine exprimată și de parpalacul ăla de piele ușor neonazist pe care îl purta. Dar atunci erau alți ani, alte substanțe.
Oamenii în jur au trăit din plin concertul, din cap, din plete și din mâini, pe fiecare vers și fiecare acord. După strigarea bis-ului, au lovit ceva acorduri floydiene și concertul s-a terminat cu The Sleeping Beauty și Gaia.
Am mai stat la o bere, și-am plecat în 3B să ne consumăm beția și bucuria unui concert mult așteptat și foarte reușit!
