The Cure in Berlin @ Mercedes Benz Arena

•  

Cum n-am mai vânat demult un concert strașnic prin Europa, The Cure a fost un motiv excelent. Nici faptul că era sold-out, nu ne-a împiedicat să ne facem bagajele și să pornim, luni dimineță, în descoperirea Berlinului.

Pentru că pe Eventim nu mai erau bilete, am găsit acolo link-uri catre fansale.de (un site nemțesc de biletele from fan to fan). Cum ele nu se vindeau electronic, am pus adresa hotelului. Vâzând că nu mai vin, am sunat și am scris la suport, dar telefonul era nefuncțional, iar la mesajele trimise n-am primit niciun răspuns, în afara celor automate. Într-un final, am reușit să iau legătura cu vânzătorul, care a spus că i s-au întors biletele și n-a primit niciun ban pe ele de la fansale, iar la suport n-a primit, nici el, niciun răspuns. Încă aștept returnarea plății pentru biletele plătite, așa că, fansale.de e mare țeapă, le dau acum recenzie negativă și mă întorc la scriere.

Dat. Nu mă așteptam la țeapa asta, mai ales că link-ul a venit de la Eventim. Urmează ECC, www.eccromania.ro/sesizari/, aviz amatorilor, niște prieteni și-au recuperat așa bilete țeapă acum ceva ani la Zidul lui Waters din Viena.

Așa că, fară bilete, după ce-am vizitat câteva muzee interesante din Berlin, am pornit cu Manu și tovarășii noștrii spre Mercedes Benz Arena, care pare să fie cea mai mare din Europa.

Aici am găsit puhoi de lume, cu outfit-uri și look-uri dark și gotice, așa cum le stă bine fanilor vremelnici The Cure. După câteva întrebări, pe ici, pe colo, am găsit bilete în picioare, iar tovarășii noștri, au găsit și ei bilete în zona premium, dar cam departe de scenă, arena fiind uriașă. Ne-am lăsat bagajele și am intrat direct la standul de merch, unde ne-am îndestulat cu produse la prețuri decente și de o calitate meritoasă.

Mi-a plăcut că organizarea a fost ceas, și fară coadă mare la bere. Așa că am intrat direct în ostilitățile evenimentului, strecurandu-ne până undeva mai aproape de scenă.

Concertul a început cu ritmurile sacadate The Cure, care ne-a introdus în atomsfera hipnotică a acestor new waveri post punk legendari. După ce și-a făcut apriția și Robert Smith, au cântat chiar pe la început Pictures of You, Lovesong, And Nothing is Forever.

Sunetul s-a propagat aprope de perfecțiune și atomsfera covârșitoare m-a făcut să vreau să fiu iar mai aproape de scenă. Așa că ne-am strecurat din nou mai în față, până am găsit niște reacții mai ostile, destul cât să ne fută puțin zen-ul, ca și cum, vorba Manuelei, nu am fi plătit cu toții acelși bilet … Dar cum nu de boscodoreală aveam chef atunci, ne-am concentrat pe concert, că nu-i ai în față pe The Cure în fiecare zi … căntându-ți Play for Today.

Este incredibil cum la 63 de ani Robert Smith, a cărui zi am sărbatorit-o anul ăsta printr-un tribut la bar, pe 21 aprilie prin The Cure Day, are o voce care sună al dracului de bine, ca acum 20 de ani … 40 de ani, ca și cum omul ăsta n-ar avea vârstă. Membru fondator, a inspirat generații întregi și împreună cu toată trupa, membrii vechi și noi, n-aș spune că a dezvoltat un gen, dar a creat veritabilul și antologicul sound The Cure. Muzică fascinantă, care debordează o bucurie tristă … au împrăștiat fiori și emoții către aproximativ 40-50.000 de oameni.

Show-ul a fost lung și indestulător, a creat o stare captivantă, care nu voiam să se termine prea curând. Chiar dacă The Cure n-au mai scris un album nou de 14 ani, au încheiat cu o piesă nouă și interesantă, Endsong, care poate întrevede un viitor nou album. Spun asta pentru că trupa e încă în formă și cred că mai are ceva de spus, în subclutura asta pop gotică & post punk.

Bis-ul a fost demanding și au continuat cu Dezintegration, și cu alte piese muzical existențialiste, delirant-hipnotice …

Proiecțile și jocul de lumini au fost în tema pieselor și au ținut vibe-ul sus, la înălțimi pe alocuri devastatoare, așa cum trebuie să se întâmple la un concert The Cure.

Trecuseră deja peste 2 ore și când mă așteptam mai puțin, au cântat mult așteptatul Lullaby.

Am țopăit pe Friday I’m in Love și totul s-a terminat cu memorabilul Boys don’t Cry.

Am mai luat o bere lângă arenă și la recomanarea unor fani am mers într-un local Cassiopeia pe care îl recomand mai departe, de care am fost impresionat. Aranjat destul de avangardist și bine organizat, cum probabil ar fi putut evolua acel Control vechi din pasajul Academiei, dar pe care publicul din România nu l-ar merita. Acolo am găsit o atmosferă excelentă și am dansat jos pe The Cure, Joy Division și alte wave-uri industriale, iar la etaj pe un tribut bine mixat Depeche Mode.

Un lucru e clar, Berlinul nu prea te lasă să dormi, barurile sunt multe, variate și interesante, dar e nevoie să fie bine căutate și găsite. Am terminat noaptea într-un bar simpatic, cărora în nod amuzant, nu le pasă ce scriu haterii în review-uri, în care am evaporat niște beri bune nemțești și alte energii muzicale cu oamenii din jur, până spre dimineață.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

Scris de: Ciprian , 23 octombrie 2022

Ultima modificare: Ciprian , 26 noiembrie 2022


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.