@ The White Buffalo – 09/07, Circolo Magnolia; Milano Segrate
In The White Buffalo cântă Jake Smith (chitară și voce), Matt Lynott (tobe ) și Christopher Hoffee ( bass și backing vocals). Jake compune marea majoritate a pieselor și nu o face rău deloc. Scrie despre ceea ce s-ar putea numi povești moderne din folclor, dar e un folclor cu tendințe distructive care se bagă în tot felul de ilegalități cu droguri, arme, crime etc. Mai scrie și de jale si de dragoste ( Love Song #1 cântată extraordinar la mijlocul concertului) dar în marea lor majoritate, melodiile au un ton de speranță și o promisiune că totul va fi bine într-un final.
Muzica lui Jake se află în mijlocul unui folk / country / rock n roll mash up. De fapt găsești și un swing rockabilly în up tempo, presărat cu un pic de jazz in mix. Genul de sunet în care chitara acustică este abuzată maxim, dar fără solo-uri. Bass-ul este funk-ish și intră în tobe parcă visând să fie chitară ritmică, iar tobele, ei bine tobele țin totul sub control sub autoritatea musculară a cinelului. Tot concertul putea la fel de bine să fie un solo de baterie. Deasupra tuturor instrumentelor stă baritonul zdrențuit a lui Smith, o șoaptă și un răget agresiv.
Lumea cunoaște The White Buffalo pentru că muzica lui a tot apărut prin seriale. Cel mai mult a apărut în Sons of Anarchy, drept urmare, publicul era în mare parte compus din metaliști și bikeri.
În Italia a venit să își prezinte ultimul album Darkest Darks, Lightest Lights, ieșit în Octombrie trecut. Aparent a trecut printr-o despărțire și în 2017 a fost destul de inspirat de ea încât să se închidă în studio și când a ieșit a avut 10 melodii de arătat pe usb. Faza e că melodiile nu sună absolut deloc rău, chiar din contră.
Publicul a fost incredibil. După ce a trecut prin ”Hide and Seek”, ”Dark Days”, ”Don’t you want it” a ajuns la una din preferatele mele, ” Oh Darlin what have I done ” – moment în care absolut toată lumea cânta împreună. La sfârșitul melodiei Jack părea destul de uimit de succesul pe care îl are aici, “Wonderful singing, you guys! “.
A urmat Avalon, Go the distance, Love song #1, Into the sun și ”Come join the murders ” – melodia de referință din Sons of Anarchy și aparent cea mai populară din setlist. Foarte interesant că în momentul în care a început fluieratul anunțând deci ” The Whistler ” lumea a început să șușuie, cerând astfel să se facă liniște.
Pentru prima dată de când tot merg pe la concerte în Italia, s-a urlat ”We want more ” și ” One more song ” preț de 5-6 minute și oamenii chiar s-au întors pentru encore.
A fost extraordinar momentul, Jake intră iar pe scenă singur cu chitara rece și ”Wish it was true ”. A urmat The Highwayman unde treptat a apărut și Matt și Chris pe scenă și au încheiat cu ” How the West was won ”
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=0XCNUofAUeY&w=870&h=480]
Concertul a fost într-o luni. Da, ai citit bine. Cu toate astea, nu mi-aș fi putut imagina un univers în care să nu fi mers să-i văd. Nu am absolut nici o îndoială că Smith este unul din cei mai mișto de pe piața americană și în ritmul ăsta, anul viitor când o să vină ( ne-a făcut o promisiune pe scenă ) n-aș fi deloc surprinsă să văd un public de două ori mai mare.
