Pescarii si pestii

Straight Opposition (Pescara Hardcore) @ Private Hell Club, 28 aprilie 2013

Dupa mai bine de 4 zile am reusit sa scriu si eu cronica la concertul asta. Dar nu din vina mea, ci din cauza de tastatura defecta (asa e cand ai copii care varsa tot felul de chestii pe birou). Faza e ca odata ce aburii betiei s-au evaporat s-a dus cu ei si putina bruma de amintiri pe care o aveam, asa ca o sa fie o recenzie cat se poate de aproximativa. In fine, sa revenim la treburie noastre: nici ca se putea un loc mai bun sa organizezi un concert al pescarilor hardcoristi decat Private Hell Club, situat intr-una din zonele cu cea mai mare densitate de pesti din Bucuresti (si nu ma refer la apropierea de Dambovita). Nu ca ar avea o importanta. Asa cum nu are importanta nici faptul ca peste drum de PHC se afla Baia Grivita, cred ca ultima baie publica din Bucuresti si din tara, prilej sa mentionez aici un articol foarte interesant luat de mine de undeva (nu mai stiu de unde) si anume jurnalul unui american, publicat in Harpers Magazine, care a vizitat Bucurestiul pe la 1850 si ceva, in care spunea el ca baile bucurestene sunt de doua ori mai smechere decat cele de la Damasc, care, pentru contemporani, reprezentau definitia bailor turcesti. Iar am luat-o pe aratura, dar nu conteaza, important e sa-mi fac norma de caractere.

Revenim iar la treburile noastre: cum luni 29 aprilie urma sa aiba loc concertul The Ocean / Cult of Luna, am zis ca ar fi tocmai potrivit sa-mi fac incalzirea cu un alt concert, anume cel a carui recenzie o scriu acum. Motivatii erau destule: 1. eram curios sa vad cum arata PHC, pe care nu avusesem ocazia sa-l vad pana acum, desi locuiesc tot pe Calea Grivitei (e drept, la vreo 2 km mai la vest), si n-am fost dezamagit: locul e ok (exceptand fauna inconjuratoare) – spatiu decent de desfasurare de activitati culturale, bere la preturi normale, destul de aerisit (adica n-am fost agasat de fumul de tigara). Sonorizarea mi s-a parut cam puternica pentru un loc asa mic; 2. aveam o datorie morala sa vad Straight Opposition, pentru ca dom’ Tase mi-a facut cadou un tricou cu ei acum un numar de ani, si nu e frumos sa porti tricoul unei formatii pe care n-ai ascultat-o / vazut-o vreodata; 3. mi s-a oferit prilejul sa vad in premiera in actiune nu una, ci trei trupe romanesti, anume Sinscape, Nevergoinghome si First Division; 4. pana la urma un concert de hardcore e un concert de hardcore (si iarna nu-i ca vara): adica n-ai cum sa dai gres cand mergi la un astfel de eveniment.

Asa ca l-am preluat pe Urs de pe drum si am facut jonctiunea cu Tase, Ciprian & Co. in fata clubului. Care club, cand am intrat in el, era gol. Ma rog, aproape gol. Cand au inceput Sinscape sa cante erau vreo 30 de persoane. Spre final, cand se desfasurau italienii, numarul se ridicase spre 50 (incluzand aici si vreo 12-15 indivizi din cele 3 trupe romanesti). La care adaug si un conclocuitor etnic care a intrat la un moment dat in club sa vada ce se intampla, aopi a iesit afara si incerca sa convinga pe cativa roacheri sa mearga la ziua lui de nastere, pentru ca e mai misto decat ce se intampla inauntru. Nu stiu daca respectivii au acceptat sau nu. Daca ma intreba pe mine, probabil s-ar fi redus totul la numarul de sticle de bere. Daca oferea suficiente, mergeam. Pentru ca sunt destul de ieftin. Dar nu m-a intrebat.

Prin urmare am ramas in club sa vad cum deschid balul cei de la Sinscape. O sa fiu scurt (a se traduce: nu-mi amintesc mai nimic). Metalcore clasic, doi chitaristi, un vocal care baga si clean si growl, tehnica buna. Mi-a placut mult chitaristul inalt (ii jucau degetele pe grif ca lui Ionica Minune pe acordeon) si basistul (cum zic americanii, sunt un “sucker” dupa slapping). Dar, ca trupa, nu am fost prea incantat. Originalitatea a lipsit cu desavarsire. Sa zic doar ca stilistic nu au vrut sa-si asume niciun risc, asa ca au ales o cale (mult prea) batatorita, cea a metalcorului gen AILD sau IF. Nici restul publicului nu a parut prea convins. Asta desi vocalul a incercat sa anime atmosfera, a coborat in “multime”… fara efect.

Dupa Sinscape au urmat Nevergoinghome. L-am recunoscut la voce pe Pava (fost vocal la Deadeye Dick) si la tobe pe Dorin (actual tobar la aceeasi trupa). Tot metalcore, dar mai altfel. Doi vocali, doi chitaristi, mult mai multa varietate in riff-uri, ruperi de ritm, abilitate mai mare in a tine publicul in priza. Mai putin vocalul nr. 2, care probabil inghitise un par, pentru ca n-a miscat mai tot concertul. Pava cred ca are in el niste gene a la Greg Puciato. Am vazut ca incerca sa se agite, sa se agate de reflectoare, de tavan. Dar probabil ca atmosfera (mai bine zis lipsa ei) si amintirea evenimentului nefericit de acum doi ani l-au inhibat. Chiar si asa a coborat de pe scena, s-a implicat… Pentru ca tot sunt mega mare expert in muzica, o sa-mi exprim nedumerirea in ceea ce priveste folosirea a doi vocali, tinand cont ca timbrul vocal si “vocal range”-ul (nu stiu sa traduc in romana) celor doi solisti a fost asemanator, cu mentiunea ca vocea lui Pava a sunat un pic mai aspra, mai spre crust. Cred totusi ca un vocal era suficient, nu ca ar fi treaba mea. Ma bag si eu in seama, ca romanul. Si sa nu uit, pe langa muzica, ma mai pricep si la fotbal (mai bine ca nea Pitzi, oricum), la politica si la religie. Si m-am nascut si poet. Asta asa, ca sa nu fie neintelegeri.

Dupa NGH, scena a fost luata cu asalt de First Division. Condusi in atac de Doc (zis si Cristi), FD mi-au maltratat placut urechile cu un fel de hardcore combinat cu groove (asta cu groove nu e de la mine, e chiar de la Doc in persoana). Ritmuri pe alocuri abstracte si aleatorii, voce aspra si guturala, sunetul cel mai raw si cel mai “rau” dintre toate trupele romanesti din seara respectiva, per total trupa mea preferata din Private Hell. Sonorizarea le-a pus o mini piedica, pentru ca am sesizat ca intr-un fel se auzeau tobele in fata, in alt fel se auzeau in lateral, de langa bar. La celelalte trupe n-am observat o diferenta atat de mare, probabil ca ritmurile mai ciudate ale First Division au scos la iveala mici le defecte ale sonorizarii. Plm, la chestiile astea chiar nu ma pricep (spre rusinea mea), dar incerc sa remediez lipsurile. Nu conteaza, mai subliniez inca o data: mi-au placut mult, vreau sa-i mai vad/aud. A, era sa uit, Doc (zis si Cristi) a fost cel mai activ vocal, a incitat publicul cat a putut de mult, cu atacuri la persoana, vorbe obscene etc. A incercat sa pregateasca cat mai bine locul pentru italieni, sa incalzeasca atmosfera, sa o aduca cat mai aproape de punctul de fierbere. Si, tinand cont de ce s-a intamplat dupa aia, cred ca a reusit.

Iar ceea ce s-a intamplat a fost ca in secunda in care Straight Opposition si-a inceput recitalul, s-a dezlantuit haosul. Mosh pit, circle pit, push pit, pogo pit, galagie si voie buna. Pe scena 4 oameni, sunet beton. Iar repet, nu stiu ce baga strainii in apa, sau in mancare, dar e o diferenta de la cer la pamant intre trupele romanesti si cele straineze cand e vorba de sunet. Parca e un switch, cum am eu la munca, care trece sunetul de la low la high. Apesi butonul si BUM! Treaba sare in aer. In aer sau la pamnt, cum a sarit basistul cand cineva a facut un raid pe scena si l-a impins in niste difuzoare (cel putin mie asa mi s-a parut). Chiar si asa, nenea de la bass a continuat sa cante, refuzand ajutorul celor care voiau sa-l ridice. Am inteles ulterior ca are si o problema, ceva paralizie, sincer, nu s-a vazut nimic in timpul concertului, jos palaria pentru el (sau sapca). Despre muzica in sine, nimic de zis: Hardcore! Adica energie pura, ritmuri de baza, zgomot si mesaje. Multe mesaje. In engleza. Ale lui Don Ivan, care tot zicea chestii clasice cu free your mind, we are all one blood, stuff like that, pe care nu mai eram in masura sa le diger, fiind preocupat sa scot berea din sistem. La un moment dat a fost si un cover Agnostic Front (asta mi-a zis-o Ursu’) Madball. E funny, pentru ca nu ma asteptam de la o trupa antifascista sa bage un cover de la o trupa acuzata tocmai de simpatii fasciste si naziste. Ca sa termin, pentru ca deja am obosit si m-am plictisit (si probabil si pe oricine a reusit sa ajunga la final) mi-a placut maieul chitaristului, cu Guns N’ Roses, foarte hardcore, si as fi vrut ca solistul sa vorbeasca in italiana. Chiar i-am zis la final, cand l-am prins la o poza si mi-a zis ca da, stie ca romanii inteleg italiana, we are all one blood etc., o tinea pe a lui. Nu mai conteaza, important e ca a fost o seara deosebita, muzica buna, atmosfera ok. Se putea si mai bine, Ursu’ mi-a aratat pe telefonul lui smecher ca pe facebook si-au anuntat prezenta vreo 150 de persoane. Probabil ca 100 din ele s-au ratacit pe drum, sau au mers la ziua de nastere a lui nenea de care am scris mai sus. Bafta lor.

Dupa concert, am mai baut o bere, am mai facut cateva poze si am plecat pe jos acasa. Am stabilit un nou record, am facut cei 2 km in vreo 4 ore. Asa e cand te simti bine, n-ai chef sa mergi acasa sa te culci. Cam cum e acum, cand n-am chef sa termin recenzia si sa sting calculatorul. Dar trebuie, asa ca…

P.S. orice greseala de ortografie e numai si numai din cauza tastaturii!