Alaltaseara, deja turmentat de o sticla de vin, am plecat la Arenele Romane sa vad mult asteptatul concert Deftones. Vorbesc aici in numele meu, pentru ca onorabilii initiatori ai acestui site nu sunt prea mari fani Deftones, desi eu am inceput sa-i ascult cand Sorin mi-a spus acum vreo 10 ani cat de tare e albumul White Poney. Si de atunci nu m-am mai putut opri din ascultat Deftones, desi el s-a oprit. Unii spun ca ar fi o trupa cam ’emo’, desi eu cred ca acest cult numit emo nu prea are de-a face cu adevarat cu muzica, ci mai degraba cu o moda a unor pusti. Altii spun, mai in gluma, mai in serios, ca ar fi cam ‘pop’, iar eu, mai serios cand vine vorba de Deftones, spun ca ei dintotdeauna au fost ceea ce conventional se cheama nu metal sau metal alternativ.
Metal interiorizat foarte poetic si care nu prea cunoaste limite.
Deftonsii au mai fost acum ceva ani in Bucuresti cap de afis la un mini festival dar n-am putut ajunge atunci. Oricum, una e prezenta unei trupe la un festival, alta la un concet complet.
Am ajuns la arene pe la ora 19 cand se pregateau sa inceapa Luna Amara. M-am aprovizionat cu primele beri si am inceput sa cant odata cu ei piesele care i-au facut cunoscuti de pe albumul Asfalt. Ce-as putea spune… sunt aceeasi de ani de zile. Si-au facut treaba bine cantandu-si Asfaltul si aratand ca n-au murit. Mi-au pastrat dispozitia cu care deja venisem, reamintindu-mi de versurile lor antisociale.
Au urmat Parazitii, o trupa pe care nu o mai ascult de mult si pe care nici acum n-am ascultat-o, preferand sa stau de vorba cu Nic Cocarlea, pe care m-am bucurat foarte mult sa-l intalnesc. Nic si Sorin sunt oamenii de la care mi-am luat o insemnata cantitate de muzica incepand de prin adolescenta si pana astazi. Cine este Nic? Face din placere emisiuni la radio de pe la inceputul anilor ’90 si continua si acum. Promoveaza si imprastie inepuizabil muzica avangardista si idei in mod gratuit. Deseori intra in conflict cu managerii de la radio pentru ca e cam neadecvat si deloc radiofonic, dar tocmai asta imi place la el. Muzica luata de la el, insa, mi-a dat infinite satisfactii de-a lungul anilor asa ca mi-a facut o mare pacere sa-i pot face cinste cu o bere si sa stau de vorba cu el.
Au continuat Implant Pentru Refuz care au venit foarte in forma. In prima parte au cantat piese din albumele lor mai vechi, ca Tacere si Resemnare si Sidef, iar in partea a doua piese mai noi pe care le-am ascultat pentru prima data si care s-au asortat destul de bine cu Deftonsii. Au terminat cu In Soare Deschis, manifestandu-si bucuria ca au deschis la Deftones impreuna cu restul trupelor.
Atmosfera era acum completa. Ne-am mutat mai in fata unde am asteptat in suspans aproape o ora. Eram nerabdator si asteptarea a meritat din plin. Se intunecase, Arenele se umplusera, iar sunetul era reglat destul de bine. Au intrat cu Diamond Eyes, piesa de deschidere de pe albumul cu acelasi nume. Au continuat energic fara prea multe discutii si aproape fara pauze intre piese.
Be Quiet and Drive a cantat depresia trupei, iar My Own Summer a intetit pogo-ul creat in fata scenei … doar cantau Shove it! Shove it! Publicul era destul de tanar iar in fata scenei si mai tanar. Este interesant cum si destule fete se izbeau foarte dinamic in pogoul dezlantuit, posedate de muzica Deftonsilor. Cand a inceput Digital Bath eram in delir impingandu-ma peste tot si peste toti … tonight, I fell like …
La Knife Prty … delirul a continuat, incercand mai toata piesa sa fac un fel de stage diving, lucru care mi-a fost imposibil pentru ca fanii inraiti tineau de gard cu toti dintii. Cand am reusit cu greu sa-mi fac loc, un bodyguard m-a impins inainte sa escaladez gardul asa ca n-a iesit mare lucru si am renuntat. Am plutit totusi spiritual prin multimea stapanita de muzica. Trupa a inceput sa respire mai mult intre piese… au urmat Korea si una din cele mai bune piese ale lor, Minerva, cantate iar de Chino si la chitara.
Feiticeira a creat iar dementa in fata scenei, iar la piesa Elite, Chino a venit langa fani transpirand versurile alaturi de noi, pasand chiar din cand in cand microfonul si tinandu-se de mainile indreptate spre el. Spre sfarsitul piesei ridicasem toti mainile indemnandu-l sa sara in multime.
Ma tot uitam la unul din chitaristi (Chi Cheng Stephen Carpenter) si nu intelegeam de ce ii zboara parul in toate directiile. Prima data am crezut ca e vreun efect idiot de marketing, lucru care nu m-ar surprinde avand in vedere promovarea lor intensa la MTV-ul anilor 2000, dar pana la urma mi-am dat seama ca intr-adevar chiar batea bine vantul :D
Change a pregatit perfect Passenger, o alta piesa mult prea geniala, cam pe aici fiind apogeul concertului. Hexagram si 7 Words au terminat violent concertul.
La sfarsit eram destul de ragusit dar satisfactia a fost suprema! Merg oricand sa-i revad cu placere.
chitaristul e Stephen Carpenter. Chi Cheng (bass) e in coma de vreo 3 ani din pacate,in locul lui e Sergio Vega de la Quicksand.