Recunosc ca pe undeva am ramas cu mintea prin liceu si prin anii ’90, asa ca acum cateva zile am ajuns la concertul Placebo de la Arenele Romane. Lume multa, asezata, educata, aliniata la coada. N-am vazut fete si baieti glam, gay, LGBT, minoritati sau alte sexualitati obscure afisate. Acum 10 ani am fost la un concert Placebo tot la Arene, si-mi amintesc ca acolo era plin de gasti de baieti excesiv de aranjati si machiati, fete de 13 ani care fumau si oameni excentrici, viciosi si nepotoliti. Acum am gasit un public cuminte si parca corporatist, ingrijorat mai degraba de faptul ca trebuie sa ajunga dimineata la job. Nici hipsterii n-au prea venit, e clar ca publicul Placebo a crescut si s-a schimbat. Cum si vremurile s-au schimbat.
Aaaa da, si cea mai buna dovada ca publicul Placebo nu mai e asa de fun este ca la intrare mi-au oprit un lantisor subtire agatat intr-o doara pe blugi. Adica s-au mai uitat ciudat la intrare la bratari, tinte si chestii, dar in douajdeani nimeni nu mi-a oprit nimic la vreun concert la intrare, e rock and roll, come oooon. Am primit un bilet pe care scria 35, semn ca eram al 35-lea renegat.
In fine, m-am racorit cu o bere, am stat la taclale cu Ana si ne-am facut loc mai in fata. Pe ecranul mare a stat afisat o vreme un desen mare cu un telefon mobil taiat, in semn ca e vehement descurajata agatarea si suspendarea telefoanelor de aer pe termen nelimitat, in timpul concertului. Acum pe bune, la concertele astea mainstream unii mai mult filmeaza decat urmaresc show-ul. Una e sa filmezi o piesa doua, sa iei niste poze, si alta e sa-ti petreci tot concertul facand zeci de selfie-uri si sa filmezi tot timpul. Cred ca si aia din trupa incep sa se simta cu timpul ca la zoo, cu sute de telefoane atintite spre ei.
Concertul a inceput cu nostalgii si amintiri din copilarie si adolescenta, Every You and Every Me, Pure Morning si alte cantecele intampinate cu emotii. Sunetul ok, prestatia foarte buna, berea ursus naspa. Noroc cu iarba, nu trebuie sa stai la coada si nici sa-ti iei jetoane pentru ea, mirosul ei a intretinut bine atmosfera.
All right. S-au cantat multe piese din toata istoria Placebo, s-a sarit (doar orizontal), s-a dansat si s-au fredonat multe versuri. Protect Me From What I Want si remarcabila cantare consumata cu David Bowie pe ecrane si in constiinta colectiva, Without You I’m Nothing.
A fost si Special K si Slave to the Wage si altele, cam aproape tot ce-a avut Placebo mai important in 20 de ani. Si dupa doua secole Placebo still kicks, publicul insa nu prea, mai mult tipa isteric si filmeaza continuu. Am vrut sa fac un mic pogo de liceu la Nancy Boy, dar erau prea multe fete in fata si prea multa pasivitate. Cica nici Placebo nu mai agreeaza asta la concerte, cica aia nu e iubire si ei prefera mai mult iubirea. Droguri si iubire bisexuala pentru un public preocupat mai mult de joburi si casnicii. Dar asta e doar filozofie de betiv la a nu stiu cata bere.
Una peste alta, concertul a fost foarte reusit, mai ales datorita setlist-ului. Aplauzele si tipetele ascutite de gagici ne*@$&/tipate au fost peste tot in jurul meu, prelungite iar si iar. Ba chiar Brian a zis la sfarsit ca publicul din Bucuresti a fost foarte zgomotos in comparatie cu alte concerte si cica cine nu-l crede poate verifica asta pe youtube. Nu stiu, o fi.
Cam asta a fost povestea de vara cu Placebo.
