Pe-aceeași creangă cu două păsări Tui

•  

Un concert. Doi muzicieni. Trei Bețivi. Câți spectatori Maori?
Din Noua Zeelandă – tocmai de-acolo! – vin să ne cânte (via Berlin) Sandra Bell și Florian.
Miercuri, pe 28 august.

Despre Sandra știm așa: „she is a New Zealand Indie musician and poet, who has released 4 albums of music in Belgium, USA and New Zealand. She was part of the legendary x-pressway label in the ’90s.”
Despre Florian n-am aflat decât că este fiul ei. Probleme de streaming…
Fiecare va cânta separat, acompaniindu-se de chitară.

Intrarea pe bază de donație.

Postat în:

Evenimente


Un altfel de concert Multumult

•  

Cică în Evul Întunecat se trăia greu. Dar se cânta frumos! La hramurile importante oamenii se adunau prin piețe, ca gândacii: mai un gâl-gâl, mai o shaorma cu de toate… Holbau ochii, ore în șir, la scenetele schimonosite de trupele saltimbancilor. Și-l înjurau pe Rege. Vă invităm, deci, să ne înjurați, căci le vom schimonosi cântecele. La ceas întunecat (ora 20:00) și început de săptămână (luni, 19 august). În Trei G̶â̶l̶-̶G̶â̶l̶ Bețivi. Un concert cu de toate, dar mai ales cu…

Menestreli:
Călin 1 – blockflote
Călin 2 – lăută și mandolină
Andrei – cello
Darie – țevi din PVC
Marius – cajon
Intrarea pe bază de donație.

Pagina evenimentului: facebook.com/events/2483069108421035/

Postat în:

Evenimente



Lecturi din Zenobia (Gellu Naum)

•  

Pe 1 August am facut o calatorie prin textul lui Gellu Naum, însoțită de muzica celor de la Multumult. Mai jos gasiti un clip si cateva poze.

“Avea fruntea de fier şi obrajii de fier//când respiram lângă ea suna//ca un clopot de fier suna//nu ştiu dacă plutea dacă se departa//când respiram lângă ea
Câteodată citeam lângă ea//sub copacul de fier la lumină de fier//eu citeam lângă ea o carte subţire//adia vântul de fier şi cuvintele fluturau//ea asculta şi suna//ca un clopot de fier suna.”
Gellu Naum

Poze Ionut Cristea.

Postat în:

Evenimente


Free, Noise, and a Bit of Music

•  

2 august, 2 instrumente, 2 plus unu de la noi Bețivi!

O sesiune de improvizație liberă în care Sian Brie îl provoacă pe noul său prieten, Gabriel Zucker.

Intrarea pe bază de donație.

Gabriel Zucker is a pianist, composer, and multi-instrumentalist from New York, whose work combines maximalist compositions with the progressive improvisation of New York’s creative music scene. His music has received two ASCAP composition awards, and has been praised in Downbeat (4.5 stars), All About Jazz (4.5 stars), Stereogum, Jazzwise, and the New York City Jazz Record. A Yale graduate and Rhodes Scholar, Zucker has performed throughout New York at such venues as Carnegie Hall, The Stone, Roulette, and the Jazz Gallery, as well as in 18 countries around the world.

Postat în:

Evenimente


ABRAZZIV, concert Multumult

•  

Concert explozziv construit din nimic. Dacă din siliciu s-a putut face calculator, de ce nu s-ar putea stoarce muzzică din zzgomote și ezzitări? Improvizzație liberă în Trei Bețivi. Miercuri, 14 august. De la ora 20:00. Cu donații benevole pentru artiști.

multumult:
Torsan – instrumente de suflat/ Kivu – cello, midi-cello, shakuhachi, trompetă, electronice/ Grigoriu – chitară electrică și eclectică/ Achim – tobe

 

Pagina evenimentului: facebook.com/events/2106441069465588/

Postat în:

Evenimente


Lecturi din Zenobia cu flaut si toba

•  

Zenobia nu este un roman, ci o călătorie. Exact asta vă propunem și noi, o călătorie prin textul lui Gellu Naum, însoțită de muzica celor de la Multumult.

Lectura:
Dana Sâia
Nicoleta Poenaru
Dan Stoica
Victor Hariton
Multumult:
Călin Torsan – flaut
Marius Achim – tobă

Zenobia este dragostea, Dragoș – conștiința, Dl. Sima – prietenul, Maria este ispita, Petru – concurentul, iar ceilalți – drumuri intersectate. Un univers precum al nostru.

Pagina evenimentului: facebook.com/events/2310986199216490/

Postat în:

Evenimente