Romeo Must Die – 22 ianuarie 2008, Fire Club
Dupa un concert “serios”, cum a fost cel cu Paradise Lost, am zis sa merg ieri seara si la un concert mai “friendly”, Crize si Romeo Must Die (metalcore/hardcore Anglia). Pentru ca nu prea cunosc fani Crize (in general metalistii pe care ii stiu nu suporta trupele romanesti din noul val), am fost cu un sigur amic, fara treaba cu forumul de fata.
Concertul trebuia sa inceapa pe la 20:00, asa ca ne-am intalnit la 21:00 in fata la Fire, convinsi ca punctualitatea romaneasca va fi cea “traditionala”. Binenteles, concertul a inceput la 22:00, ceea ce nu m-a deranjat, ptr ca am avut timp sa ma trotilez. Primii au urcat pe scena “crizatii”. E a doua oara cand i-am vazut live, prima oara fiind in deschidere la Misery Index. Tin minte ca atunci nu prea mi-au placut, dar acum trebuie sa recunosc ca au sunat bine. Nu stiu ce cantau ei acum cativa ani, probabil nu-metal, dar sound-ul lor a evoluat foarte mult, inspre un metalcore mai brutal, mai spre deathcore, tinzand spre un sunet Misery Index/Despised Icon (nu ca as fi eu marele critic de metale grele). Interpretarea a fost destul de “curata”, sunetul foarte bun ptr un concert in Fire. Tot timpul s-a auzit o “coloana sonora” pe fundal, cu fel de fel de sample-uri, asigurand o omogenitate reusita a intregului concert. Nu pot sa insir aici piesele interpretate, pentru ca nu le cunosc, dar multe au sunat foarte bine. Singura chestie care m-a deranjat a fost unul din chitaristi, care mai baga “voce” din cand in cand. Spun “voce” pentru ca de fapt era un fel de growl, mai degraba guitat. Imi plac growl-urile, dar nu alea bagat fara sens, doar ca sa para piesa mai brutala.
Dupa o pauza (de bere) au urmat cei de la Romeo Must Die. Registrul muzical a fost aproximativ acelasi, dar s-a vazut imediat ca pe scena era o trupa din afara. Fara a excela la capitolul tehnica, purul entuziasm si energia degajata de membrii trupei s-a rasfrant asupra sound-ului, parand ca spre cei prezenti cobora de pe scena un zid de sunet, care te obliga pur si simplu sa dai din cap, daca nu chiar sa te arunci in mijlocul mosh pit-ului. Pacat de badigarzii de c***t ai Fire-ului, care au reusit (ca de fiecare data) sa strice cheful celor prezenti. Adica solistul cerea publicului sa faca wall of death, sau circle pit-uri, pentru ca in doua secunde sa apara in mijloc doi badigarzi care urlau spre spectatori sa se potoleasca. Cu toate astea cei din fata au fost destul de activi, s-a mosh-it, s-a facut crowd surf-ing, a fost frumos. Chiar si mie, care stateam in zona pensionarilor, in spate, imi venea de multe ori sa merg in fata sa ma bag in mijlocul evenimentelor.
In fine, sa n-o mai lungesc, a fost o seara reusita. Am facut poze cu Romeo Must Die, am vorbit cu unul din chitaristi (care e sudor, intr-un orasel de langa Londra) despre muzica, despre fotbal, despre romani etc. Am mai baut niste beri, mi-am luat un tricou si am ajuns multumit acasa. Dpdv bugetar, bilet+tricou+beri au facut un pic mai putin decat cheltuiala de la Paradise Lost. Dar m-am simtit de 5 ori mai bine. Concertele de club sunt mult mai tari decat astea de sala. Abia astept sa se mai organizeze vreun eveniment.
