Concertul Secret

•  
comments 4

Secret Chiefs 3 – Silver Church, 7 noiembrie 2012

Secret Chiefs 3

De asta primavara am aflat ca SC3 vor veni a doua oara in Romania. Si de atunci am “fiert” in asteptarea evenimentului. Am scris data trecuta despre concertul din 2010, asa ca stiti cat de tare a fost, iar daca nu stiti va invit sa cititi articolul, e bine scris (cel putin asa mi-a zis prietenul Tase – care Tase, apropo, n-a venit nici atunci, nici acum la concert. Rusine!). In fine, sa n-o lungesc, cum evident trebuia sa lucrez pana la 1 noaptea, am facut tot felul de scamatorii si am reusit sa dispar de la serviciu ca David Copperfield. La ora 21 m-am infiintat cu toata trupa in fata bisericii de argint unde am intrat dupa cateva minute de dardaiala. M-am aprovizionat cu 2 tricouri de la standul cu marfa si apoi am bagat repede doua beri. Pentru cei care tin neaparat sa afle, e vorba de C*rlsberg (nu scriu numele real ca sa nu fac reclama) la 0,33l, 5 ron bucata. Daca nu voiati sa stiti acest amanunt, acum e prea tarziu. Apoi m-am strecurat in fata scenei (ceea ce n-a fost greu deloc, tinand cont ca acolo nu era nimeni). Citeste articolul “Concertul Secret”



Sludge, doom, crust si tristete in Fabrica

•  
comments 2

Environments, Mediocracy, AmenRa @ Fabrica, 6 oct 2012

Au trecut doua zile de cand am fost la concert si n-o sa va plictisesc cu povesti despre intarzierile concertelor de la noi; e deja ceva normal. Am ajuns si am baut doua beri pana sa inceapa concertul, deci va puteti da seama ca eram oarecum plictisit deja.

Environments? Meh…. Muzica de ascultat acasa cand esti intr-o depresie. Nu prea am inteles de ce au trebuit sa deschida ei…

Pentru Mediocracy a fost un fel de zi speciala, pentru ca a fost ultima oara cand au cantat cu Radu la chitara. La inceput sunetul a fost mai prost decat eram obisnuit sa aud la concertele lor, dar pe parcursul cantarii s-a auzit din ce in ce mai bine. N-o sa scriu despre cum au fost ei pe scena, pentru ca am scris de atatea ori! In schimb o sa-mi vars putin nervii pe toti labagiii tristi care au venit la concert si care stateau cu mainile-n san uitandu-se spre scena. Pai, ba, tristilor, la ce pula mea mai veniti la concerte hardcore/crust/metal daca stati si va uitati? Ramaneti, in pula mea, acasa si uitati-va pe youtube, ca e acelasi lucru! Si poate ca m-as fi asteptat sa se intample asta la un concert al unei trupe mai putin cunoscute, dar totusi era vorba de Mediocracy, o trupa care in doi ani de zile a facut mai multe decat aproape toate trupele underground din Romania!! Atat am avut de spus, cacatilor!

Si bineinteles, dupa pauza de rigoare – care chiar a fost scurta, toata lumea s-a bulucit in fata la AmenRa. M-a deranjat chestia asta, dupa ce cu 15 minute inainte stateau toti la 10m de scena. Dar, asta e, astia suntem noi romanii. Sa spun cateva vorbe despre belgieni. Ca mai toate trupele straine care au venit pe la noi, Amenra au inceput TARE, cu un sunet plin, fara “goluri” si cu o atitudine care nu te poate lasa indiferent. Mai toata lumea dadea din cap pe ritmurile lente si riffurile apasatoare ale sludge/doom-ului baietilor de pe scena. Tot concertul a fost o repriza mai lunga de “calcat pe cap” cu sunete joase dure si o voce stridenta care pune totul in miscare. Show-ul s-a terminat dupa vreo ora la fel de brusc cum a si inceput. Pur si simplu s-au stins luminile si belgienii au plecat de pe scena. Cam 2-3 minute lumea a aplaudat si a strigat “we want more!”, dar nu s-a mai intamplat nimic. Apoi, incet-incet, toti s-au mutat spre bar sau spre zona cu “merch” si spre case.

Punct.

PS Multumim, Cristiana, pentru clipuri.



Maybeshewill ? Certainlywedid !

•  

Maybeshewill, 25 septembrie 2012, club Fabrica

Marţi seara, pe la 8 fără 15 eram în faţa Fabricii. Stiam că la 8 trebuia să ocupe scena prima trupă. Mă uit în jur – pustiu. Eu mă aşteptam la puhoi de lume, că na, Maybeshewill sunt trupă de post-rock cunoscută şi ar trebui să adune toată hipsterimea bucureşteană. Incep să-mi verific din nou calendarul mintal dar totul pare corect. E 25 septembrie, e ora 8 seara. Pai hai să vedem cum dansăm atunci! In fine, urcăm, plătim cei 25 de lei pe bilet şi intrăm în sala propriu-zisă de concert. Maxim 20 de oameni adormiţi pe margini, pe scaune sau la bar. Trec de şocul iniţial şi mă gândesc că lasă, că or mai veni mai încolo. Imi iau o bere (aleluia, bere la 0.5 l, aproape că uitasem cum arată!) şi mă aşez pe canapeaua din camera alăturată. Mă rog, stau la o taclală, se face 8 destul de repede. Nimeni pe scenă. Fir-ar, o să întârzie! Mă gândesc că poate nu au început pentru că publicul era prea subţire şi publicul era prea subţire pentru că s-a obişnuit să nu se înceapă niciodata la timp. Cunoscutul cerc vicios al concertelor de club bucureştene. Dar, zic şi eu, când anunţi programul aşa detaliat, tu, ca organizator…băi, nene, te ţii de el fără doar şi poate! Aşa iţi înveţi publicul, arde-l un pic şi data viitoare vine când trebe. In fine, nu ştiu dacă asta a fost problema, cert e că Valerinne au început pe la 9 fără ceva când în sfârşit se adunase destulă lume. Cum ziceam mai sus, feţe oarecum necunoscute mie, oameni noi pe la concerte…lucru bun, nu?

Citeste articolul “Maybeshewill ? Certainlywedid !”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Anathema, internal landscapes

•  
comments 5

Anathema, 23 septembrie 2012

Pe la 8:20, când am ajuns pe Strada Turturelelor (Mihai, esti mulţumit?) în faţa Jukebox-ului/Becker Brau/Why Not (sau cum i-o mai zice acum, aceeaşi Marie cu altă pălărie), mi-am format prima impresie legată de concert: coada foarte civilizată în faţa intrării. Nu prea înteleg eu de ce acest aspect a ajuns să fie atât de anormal şi să mă impresioneze pozitiv atât de puternic, dar să trecem frumuşel peste. Aşa, cum ziceam, coada se întindea destul de mult pe trotuar dar cu toate astea nu am văzut pe nimeni să taie rândul. Taxiurile veneau grămadă, opreau în faţa clubului, oamenii se dădeau jos şi porneau cuminţi spre capătul cozii (şi acesta nu era deloc aproape). Ne-am mai prins cum ar trebui să stea lucrurile? M-am apropiat de intrare destul de repede, în vreo 10-15 minute eram deja înconjurată de fumul obişnuit din cluburi. Am analizat rapid situaţia şi, observând haosul din stânga scenei (acolo unde era barul…cum să ai barul chiar lângă scenă?!), m-am îndreptat spre dreapta ei şi am reuşit, surprinzător, să-mi găsesc un loc cu o mână pe gard.

Citeste articolul “Anathema, internal landscapes”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Everybody Knows Leonard Cohen

•  

Aseara, asa cum fac in mod traditional de fiecare data cand acest domn vine sa cante la noi, m-am prezentat la datorie, la concert, de data asta in Piata Republica Socialismului, acum zisa Constitutiei.

Leonard Choen este unul din cei mai covaruiti si recoveruiti artisti ever, si a fost aici de la inceputurile Rock and Roll-ului. (Cum adica inceputurile? Acum juma’ de secol cand Dylan sau Beatlesii au creat rock and roll-ul psychedelic in numai 6 zile iar in a 7-a s-au odihnit impreuna la un joint, mai exact Dylan le-a adus iarba Beatelsilor, si apoi le-a cerut banii pe ea).

Asa ca, am pornit printre blocurile comuniste pe Republica Socialismului, pana am ajuns in cartierul Dudesti, acum numit si Palatul Parlamentului. Dupa mici probleme tipice la intrare legate de incurcarea bratarilor am intrat intr-o zona marginalizata din spate, a celor care si-au luat bilet in picioare. Acum 2 ani am avut bilet pe scaun pentru ca asa se dadeau toate, dar pentru ca sunt inca prea zbuciumat sa stau asezat, am mers tot la zona din spate din picioare, unde oricum am vazut si am simtit concertul mai bine.

Citeste articolul “Everybody Knows Leonard Cohen”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Al 4-lea Ritual Bombastic şi Intunecat

•  
comments 4

In acest an, pe la începutul lui ianuarie, când planeta abia se dezmeticea după petrecerea de revelion, eu aşteptam cu degetele încleştate în tastatură noile detalii despre ceea ce urma să se petreacă abia peste mai bine de jumătate de an, în luna lui gustar, august. Cu deja-vu-uri constante venite din anul trecut, când emoţiile începuseră să se reverse cam tot în aceeaşi perioadă şi din acelaşi motiv, l-am urmărit cu o obsesie aproape nesănătoasă pe organizatorul evenimentelor ce pot fi caracterizate de un număr indefinit de superlative pozitive. Aş putea acum să înşir o serie întreagă de “cel mai x concert”, dar deja orice suflet care a participat la un eveniment de sub emblema DonisArt/Kogaionon ştie despre ce vorbesc, iar pentru cei ce nu au făcut acest pas încă…degeaba aş folosi cuvinte, sunt sigură că în entuziasmul meu aş induce o aparentă exagerare ce poate ar suna superficial, ca o reclamă ieftină. Un singur gând am pentru voi toţi, iubitori de muzici subpământene: mergeţi la aceste evenimente, oameni buni! Să-mi cereţi mie banii de bilet înapoi dacă nu veţi reuşi să vă afundaţî şi să uitaţi de voi şi de ceilalţi în atmosfera, în muzica acestor seri inedite.

Am început cu o mică deviere mai mult decât subiectivă de la cronică, îmi cer scuze, dar căldura serilor din Alba-Iulia încă îmi curge prin nervuri şi deja simt cum iarba, cerul şi muzica mă cheamă înapoi în cetate.

Citeste articolul “Al 4-lea Ritual Bombastic şi Intunecat”



My Dying Bride!

•  

Saptamana trecuta, am avut privilegiul sa merg la concertul trupei care ma fascineaza foarte mult in ultimul timp, My Dying Bride. In Romania canta deja in mod traditional la Sibiu la fiecare cativa ani, la festivalul Art Mania, si cum n-am fost niciodata acolo, mi-am luat cu Ana bilete din timp si sambata dupa amiaza am plecat spre Sibiu. Pentru ca uneori nu plec la drum lung din timp si pentru ca am avut si unele probleme cu masina, am ajuns acolo destul de tarziu, adica fix cand s-au terminat Edguy. Fiindu-mi frica sa nu pierd concertul, am abandonat masina in munti si am continuat drumul cu ajutorul unei ocazii si apoi cu autocarul care ne-a lasat chiar langa Piata Mare, locul unde se intampla festivalul.

Cand am ajuns la casa sa schimb voucherele pe bilete, fata de la casa intreba pe cineva daca e sigur ca mai vrea bilet pentru ca mai este o singura trupa si se termina … iar el ii spune amuzat ca tocmai de aia doreste!. Probabil in acceptiunea unora concertele sunt toate la fel, distractie, ca doar la toate e montata o scena si se canta. Ma refer aici si la personajele pe care le voi descrie mai tazriu.

In fine, am intrat si in timp ce se faceau sound check-ul am avut ragaz sa iau o bere. Mi-a placut foarte mult ca erau o groaza de standuri cu bere si racoritoare in toata piata si nu trebuia sa stai la o coada imensa pentru asta. Cand vor intelege ca fac mai multa vanzare cu mai multe puncte decat cu 2-3 la care trebuie sa se inghesuie tot puhoiul de oameni?

Multimea fiind destul de rasfirata nu ne-a fost greu sa ajungem mai in fata, asteptand cu emotie sa inceapa concertul. Trupa incepe in aplauze si Aaron este si mai intens aplaudat… pacat ca n-am ajuns mai deveme… am inteles ca s-au plimbat prin piata, a dat autografe, au facut poze. Dar astea nu conteaza. Acum ne pregateam sa exploram intensitatea pieselor marca My Dying Bride. Se aud primele acorduri de la Your River care pregateste atmosfera gotica, inalta si solemna.

Citeste articolul “My Dying Bride!”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



M-am dopat cu Placebo

•  

Cu mai multe luni in urma m-am dopat cu medicamentele placebo pe care le folosesc multi nefericiti de pe planeta, si anume homeopatele, intr-o campanie protest de informare numita 10:23 – Homeopatia e apa chiara, la Piata Universitatii, dar asta e cu totul alta poveste, a stiintelor si pseudostiintelor, si a pericolelor medicinei alternative.

Acum 2 saptamani insa, neavand nimic mai bun de facut, m-am hotarat sa ma dopez cu formatia Placebo, stiti trupa aia excesiv de melodioasa cu identitate sexuala obscura … ca tot veneau a treia oara la noi. Asa ca am luat bilet chiar in aceasi zi, cu cateva ore inainte sa inceapa concertul. Citeste articolul “M-am dopat cu Placebo”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Un show Kolossal!

•  
comments 1

Meshuggah la B’estfest, duminica, 8 iulie 2012

Sambata era a doua zi a festivalului B’estfest, dar capul de afis, Obituary, m-a lasat rece, asa ca am ramas acasa sa fac activitati cu copiii, ca oricum ies cu ei in parc odata la 2 saptamani. Mi-a parut rau ca nu am fost la Avatar, sau la Last Hope, dar oricum i-am mai vazut si o sa-i mai vad la diverse concerte prin Bucuresti. In schimb duminica nu puteam sa lipsesc, urmau sa cante baietii de la Meshuggah, motivul principal pentru care mi-am luat bilet la varza asta de festival. M-am “incalzit” cu cateva beri reci inainte (mare greseala!) si pe la 9 seara m-am suit in masina lui Ciprian. Nu aveam de gand sa mai patim ca data trecuta, cand am cotizat cu cateva sute de mii bune la bugetul taximetristilor bucuresteni. In echipa aproape identica cu ziua de vineri (mai putin Billy, care a lipsit pe motiv de munca, auzi la el, cica munceste luni dimineata, ce fatalau!) am zburat spre Tunari. Citeste articolul “Un show Kolossal!”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: