De mult timp ne zbura din cand in cand gandul la un bar. Acum in sfarsit il deschidem. Mai bine spus il redeschidem sub marca Trei Betivi, pe locul in care si-a facut veacul barul nostru de suflet multi ani de zile, Fri Kultur. Niciun alt loc n-ar fi fost mai potrivit si in niciun alt spatiu nu ne-am fi regasit mai mult ca in asta. Aici am petrecut multe nopti si multe momente de betii muzicale memorabile in ultimii 6-7 ani.
Dar si ultimul an tot pe aici l-am petrecut incercand deschiderea barului si tinandu-l astfel cumva doar pentru noi. A durat ceva pentru ca, administrativ vorbind, cand autorizatia de functionare era aproape gata s-a intamplat nenorocirea din Colectiv si asta a blocat totul, nu s-au mai eliberat autorizatii noi pana in aprilie anul asta. Demersurile au devenit mai birocratice, lente si greoaie, dar intr-un final s-au rezolvat.
Nu conteaza cine-i actionarul, cine-s administratorii si cine tine contabilitatea. La partea ideologica, culturala si, mai ales, subculturala a barului veghem cu totii.
La bar raman o parte din aceiasi oameni de la Fri Kultur, care au incredintarea noastra ca vor face treaba buna, asa cum au facut si pentru vechiul bar, in care ne-am simtit mereu atat de bine.
La intrare gasiti noul logo Trei Betivi, lucrat de Costin Chioreanu, iar pe pereti amprentele noastre sub forma de afise sau multe coperti muzicale de albume, pentru ca, asa cum bine a zis un raposat betiv odata, muzica se asculta pe albume :-)
Deschidem vineri 1 iulie, cand facem inaugurarea oficiala, si va asteptam la o bere pe Strada Vasile Lascar, nr. 66, sa povestim si sa ne imbatam cu muzica.