Așteptam de ceva timp concertul asta … așa că dupa ce mi-am terminat treaba am plecat grăbit spre Piața Constituției să experimentez evenimentul. Nu e cel mai fericit loc, dar atât poate Bucureștiul să ofere pentru un concert ca ăsta într-o zi de vară.
La intrare m-am așezat la coada de bilete, nu știam sigur daca o sa iau la diamond, adică zona din fața scenei … dar cum tocmai mă găndeam unde sa iau bilet, dau de cineva care vindea invitații la diamond. Mi s-a părut ocazia perfectă să sabotez, atât cât pot, industria mainstream muzicală, care vrând-nevrând a făcut The Cure să funcționeze ca o companie.
Așa că pentru prima dată am piratat intrarea la un concert și am luat la juma’ de preț invitația, iar cel care mi-a dat-o, m-a însoțit până am ajuns bine înauntru. În curtea temporară a acestei multinaționale care găzduia The Cure, găseai bere și sucuri peste tot … și cozi mari și pe măsură, la fel ca în pauza de masă din curțile clădirilor de birouri. Dacă te uitai după cozile marginale însă, scăpai doar cu un minut, doua, de stat la coadă. Așa că după ce m-am adăpat cu ce bere am găsit pe acolo, m-am propulsat în față pentru că trupa începuse să-si facă simțită prezența.
Și pe scenă intră … Robert Smith. Destul de grăsuț, fardat și cu rujul întins, cum numai lui îi șade bine. Și intrăm prin învăluire în post punk-ul lent și psychedelic … a la The Cure. Pictures of You … totul curge ok, show-ul la fel, se concentrează pe emisiile de sunete …
