De ceva vreme (cam multa) tot am spus ca scriem impreuna un articol despre „scena” de la noi si asta pentru ca vedem pe zi ce trece cum se degradeaza acest concept. „Scena” nu poate avea o definitie clara, dar din punctul meu/nostru de vedere e o chestie alcatuita din publicul si trupele care asculta un anume gen de muzica si de cei care se implica in sustinerea acestui fenomen. In analiza de fata o sa vorbim despre „scena” hardcore + metal. In unele momente aceste doua genuri muzicale o sa fie separate, dar la modul general vom discuta despre ambele impreuna, pentru ca de multe ori se confunda publicul de la un gen cu cel de la al doilea. Cum va veti da seama, aceasta e o parere subiectiva despre fenomen, e parerea noastra si nu ne propunem nici un moment sa fim obiectivi pentru ca nu prea se poate.

Vom imparti analiza pe trei categorii: trupele, publicul si organizatorii de concerte. Fiecare are bunele si relele sale si fiecare se completeaza una pe alta.

Trupele
Intotdeauna am avut destule trupe la noi, dar nu multe din ele au rezistat. Din multele trupe care s-au format dupa 1989, doar putine din ele au rezistat si din acestea foarte putine au avut ceva de spus. Daca la inceputul anilor ’90 a fost o explozie de formatii, cu timpul fenomenul s-a mai moderat si au fost si perioade in care ne „rugam” sa mai apara ceva trupe noi, ca ne plictisisem cu cele care existau. Citeste articolul „Unde ne e „scena”?” →

Asa spun cativa oameni de stiinta, dupa cum relateaza site-ul Discover Magazine.

Din fericire, multora ca mine n-o sa le pese, dar la cat de idioti ii stiu pe americani, s-ar putea sa fie o problema. Sper sa nu se ajunga sa se interzica headbanging-ul, asa cum au facut la unele festivaluri cu crowd surfing-ul si cu stage diving-ul.

Pana atunci, bang your head, fuckers!

Doresc sa scriu in articolul asta despre un fenomen (de fapt mai multe) care ma deranjeaza extraordinar de tare. In Romania, unde mai nimic nu merge pe fagasul normal , ar fi fost chiar culmea ca la capitolul muzica sa stam mai bine. Acum nu doresc sa comentez despre „muzica” difuzata si promovata in mass-media, nici despre cocalari cu tricouri mulate, nici despre mentalitati de genul „krystal” sau „bambu”.
Astea sunt lucruri pe care oricum oricine le vedem zilnic si sunt convins ca toti suntem satui de ele.
Aici vreau sa discut despre scena metal de la noi, mai exact despre ascultatorii acestei muzici, pentru ca despre trupe (cu foarte mici exceptii) nu vreau sa comentez absolut nimic, cei ce ma cunosc stiu care-i parerea mea despre 80-90% din trupele de metal de la noi.
Citeste articolul „Romanu’ si metalu’” →

Mai inseamna ceva cuvantul asta azi? E o intrebare pe care mi-am pus-o de mai multe ori. Aseara am fost cu Mari in LMC (Live Metal Club) la o portie de bere si metal si din vorba in vorba am ajuns sa-mi amintesc de “vremurile bune” cand mergeam in rockotecile noastre din Vaslui. Nu, nu au fost mai multe deodata, au fost mai multe in raport cu trecerea timpului. Dar important e ca au fost. Ma uitam aseara la lumea care era in club (da, nu se mai cheama “rockoteca”) si vedeam oameni de toate varstele, incepand de pe la 15-16 ani si pana pe la 35+. Nu a fost prima oara cand am observat chestia pe care urmeaza sa v-o spun, si chiar am discutat pe marginea ei si cu alti prieteni… Pana si intre rockeri/metalisti a ajuns sa se creeze o “turma”. De ce spun asta? Simplu: mergeti in LMC – ca oricum alt club de metal nu mai exista in ditamai Bucurestiul – si observati cum se comporta lumea cand canta Pantera si apoi cand se pune o trupa de viking/pagan metal. Da, stiu, o sa-mi spuneti ca Pantera nu mai exista si ca e o trupa veche, dar nu e vorba de asta. E vorba de faptul ca orizonturile copiilor astia si ale celor maturi care ii inconjoara sunt atat de stramte. Pun pariu ca putini au ascultat trupe ca Misery Index sau All Shall Perish, desi sunt trupe relativ noi, care scot albume noi si bune. Si atunci ma intreb de ce se limiteaza unii doar la un gen de metal… Nu stiu daca exista un raspuns… Citeste articolul „Rockoteca” →

Am citit pe Metalhead articolul „Opriti borshul – Ofensiva anti-pogo” si tin sa-l felicit pe autor. Chiar aveam de gand sa scriu si eu un articol pe tema asta, dar ceea ce a scris el exprima foarte clar ceea ce simt si eu.

Insa, as vrea sa adaug si eu cateva chestii, ca o continuare la acel articol, si as vrea ca acest text sa fie un manifest adresat organizatorilor de concerte/festivaluri/evenimente.

Anul trecut, inainte de a pleca sa muncesc in Cehia, visul meu s-a implinit: au venit in Romania Sick Of It All, formatia mea preferata. Totul a fost superb in acea zi. M-am intalnit cu prietenii, am baut 2-3 beri si apoi ne-am indreptat spre sala unde se tinea concertul. Trupele de deschidere nu prea m-au interesat si nici nu m-au incantat, asa ca am asteptam momentul cel mare, cand taticii hardcore-ului s-au urcat pe scena. Citeste articolul „Vrem bounceri – Ofensiva anti-pogo” →