Am planificat miscarea asta cam cu doua luni inainte, dupa ce ne-am hotarat (eu si Sorin) ca o sa mergem sigur la Cluj. Am mai „adoptat” doi nebuni cu noi si joi dimineata, pe 10 martie, am plecat spre Cluj pe o vreme nasoala – rece si cu vant puternic. Cum pe drum n-am avut prea mari aventuri, inafara de clasicele faze cu soferi romani, am ajuns destul de repede la destinatie. Acolo ne-am despartit, iar dupa o pauza de somn de putin peste o ora ne-am miscat spre centru, sa bem o bere cu un vechi prieteni si sa mai cascam ochii. Citeste articolul „MagruderGRIND in adapost”→
Mi-a luat ceva timp sa ma apuc sa scriu povestea asta, dar cred ca a meritat asteptarea. De fapt, noi la „trei betivi” nici nu ne grabim. Probabil nu sunt suparati nici Valborg ca n-am scris despre ei.. Dar ce conteaza?
Ii vazusem prima data acum cateva luni, cand, impreuna cu Bloodway, au facut un fel de lansare dubla de album, ei venind cu „Romantik”, iar Bloodway cu „Mapping the moment with the logic of dreams.” Atunci cred ca eram putin obosit, pentru ca, desi imi placeau cum suna, nu am fost foarte atent. Insa de data asta a fost altfel.
Au inceput cantarea pe la 21:10, ora anuntata fiind 21:00. Primul lucru care m-a surprins a fost sa vad ca sala era plina. Cred ca au fost aproape 200 de oameni (sper sa nu exagerez). Din momentul in care au inceput sa cante am intrat in priza… sau poate in transa? Oricum, sunetul a fost super misto, trupa s-a auzit genial, iar pentru o formatie care canta in trei oameni a fost excelent. M-am uitat in jurul meu si lumea era la fel de „in the mood” ca si mine. Erau cativa care pur si simplu savurau muzica, stand cu ochii inchisi si miscand ritmic din cap. Piesa dupa piesa publicul a intrat si mai bine in „joc”, iar la un moment dat am aruncat un ochi in sala si am vazut cativa oameni care isi aruncau pletele in aer si altii care mimau cantatul la chitara.
Si cum nemtii tot nemti sunt, asa cum au inceput aproape la fix, la fel de bine au terminat fix cand isi propusesera, cam la o ora si jumatate dupa ce au inceput. Au bagat si un „bis” ca sa multumeasca lumea si apoi au coborat de pe scena ca sa se bucure de o bere si discutii cu publicul.
PS: titlul articolului este fraza pe care bassistul a folosit-o pentru a se prezenta – a sunat atat de nemteste incat mi-a ramas intiparita in memorie!
Am ajuns la primul concert de dupa tragedia din Colectiv, un concert la care asteptam sa-mi elimin toata energia negativa care s-a acumulat in mine in saptamanile astea de cosmar. M-am gandit toata seara ca printre noi, acolo in fata scenei, nu mai sunt unii dintre copiii si oamenii care de obicei veneau sa se distreze, sa se simta bine. Dar, dupa cum lumea imi stie stilul (de urs), n-o sa mai stau mult la povesti, ca nu vreau sa devin lacrimogen.
Asa ca… Pe la 20:30 am ajuns in club, chiar daca stiam ca la 19:30 incepe show-ul. Deh, treburi de familie, job, etc. Din pacate, i-am pierdut din nou pe Take No More. Am ajuns cand pe scena erau moldovenii (din Chisinau) de la Walk Alone. Lumea nu se prea inghesuia la mosheala, desi erau stransi cam 50 de oameni. Dar, incet-incet, pe ritmurile baietilor, cativa curajosi s-au bagat la o mica miscare in fata. Atat cat am putut sa-i ascult, basarabenii au sunat bine, cu putine „iesiri in decor” de inteles pentru o trupa tanara. Am speranta sa-i mai vad macar o data in Bucuresti, desi stiu ca pentru ei e un efort imens sa ajunga.
Apoi au venit baietii nostri de la First Division, care au dat-o pe stilul lor putin mai dur, putin mai spre hip-hop. Din pacate si la ei publicul a fost cam apatic, dar lumea s-a bucurat de muzica de pe scena si de atmosfera placuta.
Intre timp, impreuna cu Sorin, Ciprian si Andreea, am mai baut cate o bere, ne-am cumparat tricouri, am povestit, am barfit, am ras.. si am asteptat momentul serii. Care moment nu s-a lasat foarte mult asteptat.
Pe Bane i-am ascultat prima data acum vreo 7-8 ani, desi sunt o trupa veche. Faza e ca mi-au placut din prima si m-au atras versurile lor. Dar astea sunt povesti… Pe scena foarte mica din QM au urcat americanii si de la prima piesa s-a schimbat cu totul atmosfera din club. De la prima secunda si pana la ultima lumea a dansat, s-a aruncat in cap, s-a aruncat pe spate, a cantat impreuna cu trupa, si-a pierdut telefoane, si asa mai departe. De la 15 ani si pana la 38 (cel putin!), varsta nu conta in circle pit, asa cum n-a contat niciodata. De la mic la mare am intins mana cand cineva a cazut, si ne-am tinut pe dupa umeri ca niste prieteni buni, desi ne stim tangential doar de pe la concerte.
Nu stiu multe formatii care si-au anuntat despartirea si au facut tot posibilul sa fie cu fanii lor pentru ultima oara in jurul globului. Bane sunt una din formatiile alea. Anul trecut au scos albumul „Don’t wait up” si au anuntat ca e ultimul, iar de atunci au umblat prin toata lumea sa-si ia adio de la prieteni. Mi se pare o chestie SUPER MEGA TARE! Si-asa ma ofticam ca nu am reusit sa ajung sa-i vad in Cluj acum cinci ani…. Oricum, despartirea de prieteni, in felul in care au facut-o ei, e una frumoasa, una care va lasa amintiri minunate in sufletul celor care au fost acolo sa-i vada. Si stiti cum m-am simtit aseara? M-am simtit din nou intre prieteni, in familie, asa cum ar trebui sa fim mereu, asa cum e mereu in „scena” hardcore.
Adio, Bane! Ati fost foarte tari!
So if it’s the last scene
Make it a bloody scene
Because when I die
I want it to be because someone hates me
With every fiber of their being
Dupa o pauza destul de consistenta, am reusit sa ajungem duminica seara la un show hardcore in formula completa: Sorin, Ciprian si eu – Ursu’. Am ajuns in club cam cu 10 minute inainte de ora anuntata a inceperii concertului, dar show-ul a inceput ceva mai tarziu, numai bine pentru o bere si ceva discutii ca intre prieteni.
Cam in jur de 21:50 pe scena au venit Visions Of Madness, o trupa noua, despre care nu stiam absolut nimic. Ce pot spune? WOW de la inceput. Intai pentru ca am fost surprins sa vad o tipa la voce intr-o trupa de hardcore, iar apoi pentru ca muzica a sunat foarte bine. Pacat ca, asa cum se intampla de cele mai multe ori la noi, fiind prima formatie n-au avut parte de dansurile publicului. Dar, inca o data: au sunat foarte bine si sunt o formatie care merita urmarita. Citeste articolul „Negative Approach in Question Mark”→
Horrors of the unknown over Romania a fost numele turneului prin care Bloodway (RO) si Valborg (DE) si-au lansat ultimele albume, „Mapping the moment with the logic of dreams”, respectiv „Romantik”. Nu puteam sa lipsesc de la lansarea celui de-al doilea album Bloodway, pentru ca la lansarea EP-ului a fost foarte misto, iar muzica lor mi-a placut.
Asa ca am mers duminica seara (27 septembrie) in Fabrica, acolo unde trebuia sa-i vedem pe baietii din trupele mai sus mentionate, plus ungurii de la Perihelion. Am ajuns in club cam pe la 20:00, adica ora la care se anuntase concertul, dar am mai asteptat 10-15 minute pana sa se mai stranga lumea. Intre timp ne-am luat o bere – eu si nevasta – si ne-am spalat ochii cu marfa expusa in coltul cu „merch”. Citeste articolul „Horrors of the unknown”→
Anul asta am fost foarte ocupat cu treburi familiale/matrimoniale, asa ca nu a intrat in plan sa plec la vreun festival in alta parte. In plus, trupele anuntate la Rockstadt au fost de ajuns ca sa ma mobilizeze sa vreau sa merg la Rasnov. Un alt motiv ar fi ca prima editie a festivalului, la care am fost, mi-a placut si voiam sa vad cum au evoluat lucrurile. Deci, sa incepem Citeste articolul „Rockstadt Extreme Fest 2015”→
Well, well, se pare ca mi-a venit iar randul sa scriu pe site. Da, am fost din nou la un concert si da, iar in Fabrica si da, iar la hardcore. Si da, stiam deja toate trupele inafara de prima, pe care am mai ratat-o si la ultimul concert hardcore din Fabrica. Dar, deh, poate o sa aiba si ei noroc sa scriem despre ei vreodata.
Dar nu vreau sa ma lungesc, asa ca o sa scriu cate putin despre fiecare trupa. Am ajuns fix inainte sa cante Deadeye Dick. La intrare m-am intalnit cu Sorin, desi nu ne vorbisem. Am intrat, ne-am luat cate o bere si am aruncat un ochi prin sala. Citeste articolul „BFP”→
O vineri seara nu poate fi mai dulce decat atunci cand ai o zi care iti fute creierul la munca si apoi mergi la un concert hardcore. Cel putin asta e reteta ideala pentru mine. Iar vinerea care a trecut a fost una din zilele alea care se termina perfect si care incep un weekend perfect.
Am ajuns in club in jur de ora 21:00, adica cu intarziere, adica nu asa cum imi sta in fire, dar am avut motive destul de serioase. Cand am intrat, pe scena deja cantau Breathelast, iar in club erau maxim 50 de oameni. Nu va speriati, asta e tipic pentru scena noastra. Oricum, cei 20-30 de oameni din fata scenei isi faceau treaba bine, mai ales ca Mihai – recunoscut pentru energia lui – ii tinea in priza de la o piesa la alta. Inafara de tipicul unui show Breathelast, am observat o chestie foarte misto: sunetul era destul de tare dat, dar chiar si asa instrumentele se auzeau perfect, fiecare in parte, deci baietii de la sunet (Greensound din nou!) isi faceau treaba asa cum ne-au tot obisnuit. Citeste articolul „Fabrica Hardcore”→
Dupa o saptamana obositoare si stresanta, simteam ca am nevoie sa ies la o bere cu cunoscutii si cateva momente de relaxare. Stiam de concertul Talbot de vreo doua luni si abia asteptam sa-i vad din nou, asta fiind a treia oara cand ii prind in Bucuresti. Am fost mereu impresionat de ce pot face doi oameni pe o scena. De data asta nu m-am mai grabit deloc, pentru ca si organizatorii – post-rock.ro – au pus programul corect pe site/facebook. Asadar, am ajuns in Question Mark in jur de 20:45, impreuna cu Andreea. Asteptam sa mai vina Ana si Ciprian, dar am avut surpriza sa-l gasesc pe Tase deja in club.
Am apucat sa ne luam cate o bere si A. sa-si cumpere un tricou cu Talbot, ca baietii de la Tragic au si urcat pe scena. Nu stiam la ce sa ma astept de la ei, pentru ca (din pacate) nici nu auzisem de ei pana saptamana trecuta. Numai ca chiar de la prima piesa am ramas placut impresionat de ceea ce auzeam. Combinatiile de sunete ce-mi aduceau aminte Isis, Tool, Neurosis si multe alte „treburi” din astea metalice si post-metalice mi s-au parut foarte potrivite, iar pe toata durata show-ului am dat din cap si am urmarit lumea din jur. Toata lumea era multumita de ce auzea si mai mult ca sigur le-a placut. In fata am vazut 3-4 oameni care se agitau mai tare, semn ca se putea si mai bine… Dar pe total, am fost incantat de muzica, de combinatiile de ritmuri si acorduri, de vocali, de sunet, de tot! Parca 45-50 de minute au fost cam putin. Citeste articolul „Talbot, Tragic @ Question Mark”→
E prima oara cand ajung la Romanian Thrash Metal Fest, sau cum s-a chemat anul asta, „Old Grave Fest”. Nu stiu de ce n-am ajuns la primele doua editii, dar nu cred ca mai conteaza. Asa cum n-ar trebui sa conteze ca n-am ajuns decat a doua zi la ultimele cinci formatii – probabil am imbatranit si nu mai am rabdare. Dar, din pacate (cred), am ajuns sa fiu destul de selectiv si sa merg strict la ce-mi place.
„Anyway”, am ajuns in Fabrica sambata seara pe la 19:40, cand pe scena erau Obsessör, despre care nu stiam nimic. Clubul era cam pe jumatate plin, „Din ochi” as spune ca erau cam 150 de oameni. Trupa suna destul de bine, dar nu m-au dat pe spate. Sunetul era foarte misto, auzindu-se clar instrumentele si vocea. Publicul era destul de activ, in special in fata. Citeste articolul „Entombed in a Grave”→
1 
