După foarte reușitul eveniment Șpriț de vară, jucându-ma pe youtube și ascultând piesele celor de la Sarmale, mi-a apărut în recomandări Dan Manciulea. Și ascultându-l cu interes descopăr că versurile lui sunt scrise de Florin Dumitrescu și vocea lui sună apropiat de cum ar fi putut suna probabil Artanu în 2021. Piesele mi-au rămas repede în cap și le-am pus în bar, iar Victor a luat legatura cu el și l-a adus la o cântare.
Manciulea cântă un folk simpatic de mai mulți ani, printre care reușitul Valsul Organelor, dar colaborarea lui cu Florin Dumitrescu a dat naștere unor piese de toată frumusețea ca Oda salamului, Copilul universal, Doar săracii fură sau Am înfrânt:
Am stat apoi la o bere cu el și Florin Dumitrescu, cu schimburi de impresii, povești și idei interesante.
Povestea șprițului de vară vine din dorințe străfulgerate, nebunie și boemie. Așa că stând la un pahar de toamnă în bar, Sorin aruncă o dumă … cum ar fi să facem Șpriț de vară iarna. Și cum nu trebuie să-mi spui a doua oară când îmi place o idee, după reușitul eveniment cu Mike Godorja & Blue Spirit și poeziile lui Nichita, am pus mâna pe mouse și am luat legatura cu Gabriela, impresara Sarmalelor Reci. Și de acolo lucrurile s-au legat de la sine, trupa știa barul, noi iubeam trupa, le-a plăcut ideea așa că am trecut la treabă să organizăm concertul în online și să-l transmitem live pe facebook.
Recuzita: Am dat o fugă la mare cu Manuela cu scopul declarat de a aduce nisip de mare în bar pentru concert. L-am pus într-o saltea pneumatică, pe deasupra am presărat scoici, jucării și diverse accesorii de vară, o umbrelă și gata decorul.
Trupa a venit cu poftă de cântat și veselie. I-am cunoscut astfel pe Zoltan, Emil, Mircea cu care am povestit una alta și a fost o întâlnire deosebită. Cei de la Peach Art Crew i-au aranjat intr-un cerc, astfel încât să fie mai interactivă filmarea de 360 de grade cu camera în mijloc … și start: Show-ul a început dinamic cu Șpriț de vară și s-a terminat tot cu Șpriț de vară. Am reascultat cântece vechi cu care am crescut și pe care am dansat cu masca trei bețivi pe nas și cu vara și muzica în inimă: Aurolac, Tatiana, Răpirea din Serai, Balada baiatului sărac, Violeta, Telefonul nu mai sună, La televizor, Țara te vrea prost, Gașsca de la bloc și altele …
Evenimentul a fost un succes, cu foarte multe comentarii în online pline de entuziasm și bucurie! Transmisa nu a fost tocmai perfectă, au fost unele probleme și blocaje de transmisie dar chiar și așa, vibe-ul și bucuria concertului a fost de milioane!
Și dacă nu mă credeți aici este concertul integral, „fară sughituri”:
În urma acestei povești a rămas o prietenie cu Zoltan și Gabriela (impresara trupei) și planificări de proiecte viitoare cu ei de care veți auzi în curând :)
De Crăciun ascultăm ca în fiecare an, colinde alternative și nonconformiste cântate de Tom Waits, Lemmy, Amon Amarth, Killers, Wiard All, The Pogues, Ramones și alții …
Vineri, 25 decembrie, vă așteptăm în curtea barului la un vin fiert și altfel de Jingle Bellsi.
Pe Mike Godoroja și Blue Spirit îi urmăresc de 20 de ani … mi-au plăcut de la început, un sound bine lucrat, blues cald și o abordare old school pe care am experimentat-o mereu cu plăcere. Prima dată i-am văzut cu Sorin în 2001, la Nottara. Am rămas de atunci plăcut surprins de complexitatea live-ului pe care il fac, de stilul zeppelian abordat, de traducerile the doorșilor și vocalizele old school ale lui Mike specifice acelor frumoși ani ’70, care se mai poartă încă nostalgic și în ziua de astăzi. Am mai ciulit urechile pe ici pe colo când era vorba de ei și și acum vreo 6 ani i-am vazut în Green Hours, unde împreună cu poetul Mircea Cipariu au pus în scenă un show cu poezii de Nichita Stănescu, memorabil recitate … țin minte că am stârnit atunci la dans pe culoarul de la subsolul acestui prim bar bucureștean, de după ’90, în care merg mereu cu plăcere.
Și pentru că am vrut să pătrund iar acest spirit, m-am gândit să organizez asta la noi la bar online, că tot e pandemie, cu ceva sete de evenimente și concerte. Și nu oricum, cu ajutorul Manuelei care a preluat frâiele barului de câteva luni, am putut aranja o filmare de 360 de grade folosind frumoasa tehnologie Virtual Reality, prin cei de la Peach Art Crew, o echipă de oameni foarte faini! Mihai Gradinariu, leader-ul echipei, s-a ocupat și s-a implicat peste așteptari în acest proiect.
Am planificat astfel ca totul să se întâmple într-o sâmbată, când echipa trupei și sunetistul lor însetați și ei să guste dintr-un concert, au venit la noi încă de la 8 dimineața, timp în care s-a lucrat foarte mult la aranjamente, mixer, sunet, probe, check, check, check, până ce toate instrumentele și microfonul au fost aduse în parametrii veritabili. Apoi, motor, s-a dat drumul la show, în jur de ora 15, în bar fiind doar trupa și noi, cei câțiva bețivi de-ai barului. E drept, eu am ajuns mai târziu „ca o prințesă” și evenimentul nu ar fi fost posibil fară implicarea, ajutorul și pasiunea pusă de Victor și Manuela care au stat acolo de dimineață până seara, pe tot parcursul defășurării ostilităților.
Erată: Mircea Florian și Calin Pop doar au ținut interviuri la noi în bar, nu au cântat, în agitație, informația nu s-a transmis foarte clar către Mike înainte de concert.
Dumincă, comemorăm poetul și poezia cum se cuvine, pentru că „limba română este ca o duminică”. Așa cum Nichita recita iar Johny Raducanu cânta în Piața Amzei sau în Lăptărie … se vor îmbina versurile cu blues-ul.
Spiritul poetului și Spiritul Albastru (Blue Spirit Band) vor țese un concert pandemic cu poezii, pe care îl vom transmite 3D de la 3B (Trei Bețivi Bar). Chiar dacă nu puteți urmari evenimentul live de la bar, vă puteți plimba virtual și tridimensional prin bar, la 360 de grade, printre sunete și poezie …
Leoaica tânără iubirea, Caii din pădurea Letea, Cântec de iarna, Me and The Devil Blues, You Shook Me, Cântec, Va rog sa aveți o viață frumoasă!
Mulțumim celor de la @PeachArt Crew pentru tehnologia 3D de 360 de grade!
Da, Gărâna Jazz Fest s-a ținut și anul ăsta. După mai multe trasee cu cortul prin munții Parâng și aiurea, am ajuns vineri seara la Gărâna cu Victor, Vali, Tudo și alți oameni ai barului și ai muntelui.
Nu aveam bilete dar nici nu ne doream foarte tare, planul fiind ca de data asta să urmarim festivalul din cimitir. Din cauza pandemiei, s-au pus în vânzare doar 500 de bilete, cu tot cu trupe și organizatori, față de peste 4000, câte se vând de obicei.
Am ajuns vineri dupa amiaza și am pus corturile lângă un pârău, pe al cărui curs am dormit ca-n vis. Am mâncat pe rupte, savurând gustoasa bere nemțească Wieninger la Gotschna, un loc care nu se ratează, dacă ajungi in Gărâna.
De acolo și mai apoi din împrejurimile festivalului am ascultat vioara unei trupe sârbești pe nume Naked, care s-a auzit creativ de duios și armonios.
Sâmbătă am petrecut la Trei ape, lângă Gărâna, unde am aflat că s-au suplimentat un numar limitat de bilete pe care le-am și cumpărat online. La festival se intra doar cu mască, care trebuia ținută tot timpul pe față, exceptând momentele in care bei sau fumezi. De remarcat disciplina oamenilor din interior, care în proporție de 90% își țineau masca pe față.
Când am intrat, pe scenă cântau Marius Pop Band, care reproduceau un jazz progresiv parcă tras la traforaj. Sunete multe, pline, nu-ti lăsau momente de respiro, audiția era intensă.
După nelipsita intervenție a lui Florian Lungu și glumele sale nevinovate, surpriza festivalului a fost Markus Stockhausen, un om care cu o singură trompetă și câteva dipozitive electronice în fundal, a facut ceva uimitor. A dat naștere unor monente psihedelice și experimentale foarte interesante.
Din câte am înțeles, inspirat de tatăl său, a îmbinat foarte aparte jazz-ul cu muzica clasică și sunetele expermientale indrăznețe, dar care nu dezamăgesc deloc, din contră, surpind și instigă.
Atmosfera festivalului era una linistită, fară efervesceța și aglomerația obișnuită, ba chiar pe bușteni erau lipite benzi sugestive de distațare a cate 2 metri, iar grupurile păstrau această minimă distanță între ele. Standuri mai puține, câteva, dar cu suficiente resurse sa-mi cumpăr câteva plăci bunicele.
Apoi au urmat Edgar Knecht și Frederik Köster, un tandem între pian și trompetă, care a trecut prin diverse genuri și armonii. Ba sunete impresionante și psihedelice, ba piese mai melodioase, ba avangardă jazz și chiar un lullaby jazz. Au posedat scena și publicul cu o originalitate puternică.
Duminică, dupa leneveala obișnuită in hamac de dimineață, am făcut un traseu făinuț în munții Semenic, din apropiere. După amiază am mâncat la Kibuț, de fapt puțin spus am mâncat. Gătesc nemțuzii aștia de la Gărâna într-un fel comparabil cu cele mai bune restaurante din lume în care am mâncat vreodată. Iar atmosfera și căldura oamenilor te face să te simți ca acasă, un loc din care cu greu îți vine să pleci. Iar berea asta nemțească Wieninger, completează delirul culinar perfect.
Apoi am ajuns în cimitir de unde am urmărit Per ,,Viking” Mathisen Trio. O aglomerație de sunete, reproduse cu ștaif de un bas, contrabas, o tobă și un pian, într-un conglomerat muzical de jazz ca la carte.
La ultima trupă Shri 4tet s-a dat liber și am putut intra cu toții. Aici a urmat ultima surpriză a festivalului, o reacție chimică de sonorități cum nu am mai auzit.
Shri Sriam, basisistul care conducea toata orchestratia, a transformat bas-ul într-un actor principal, într-un spectacol de vibrații expermientale captivante, procesate mai departe de un pian, tobă, flaut și saxofon, care își faceau de cap și inundau cu sunete din toate direcțiile muzicale.
Echipa de organizare a muncit mult pentru ediția asta, mai mult ca să țina reduta jazz-ului sus si renumele internațional al festivalului. Mulțumiri lui Adrian Foale, care se ocupă foarte bine partea de sunet și care in fiecare dimineață dă o tura printre bușteni sa strângă din lucrurile rătăcite.
La plecare, nu am putut să nu iau cu mine o navetă de Wieninger … și am discutat și calculat cu furnizorul local, o posibilă distribuție a acestei beri în București… suntem încă în „negocieri”.
Festivalul de anul asta a fost unul destul de atipic, cu program mai redus și lume mai puțină, dar asta i-a dat și un farmec mai chill și contemplativ.
Am închis Trei Bețivi Bar pe 18 martie 2020 prin ordonață militară din cauza pandemiei de Covid-19 …
11 ani de Vasile Lacăr 66, 6 ani de Fri Kutur, 5 ani de 3B (un an în underground) fu mișto :)
Nu cred că îl vom mai vedea prea curând pe Tony Levin pe perete și nu știu dacă vom mai deschide trei bețivi în aceleași timpuri și spațiu … Stay Safe & Adapt Fast !!
Victor: Ziua în care orașul a încetat a cânta.
Tony Levin va depăna povești la bass singur.
Keep calm and wash your bass!
Pus în scenă în anii ’20 și întunecat de gotici în anii ’70, cabaretul a evoluat și în comedie neagră.
Marți, 10 decembrie, vom asculta și proiecta „the dark side of the cabaret”. Machiajul și costumația neadecvate sunt permise, bunele maniere și stilul sunt obligatorii. Ladys and gentlemen, let’s sing, drink and have fun!
Pagina evenimentului: facebook.com/events/519302392123478/
