2020 Fucked Up

•  

Din lipsă de concerte și de dorul lor, după cam mult timp de gândire mi-a venit ideea să scriu despre ultimele la care am fost în ultimul an și despre care nu am scris nici un cuvânt pe site. O să le iau în ordine cronologică, nu după ordinea numerelor de pe tricou, că tricourile cu formații au rar numere (ce glume de bunici!).

Am rămas surprins, verificând mailul după bilete cumpărate online, să constat că am fost la destul de multe concerte pe finalul lui 2019 și începutul lui 2020. Din păcate, după jumătatea lui martie 2020, chiar dacă s-au mai întâmplat anumite evenimente în aer liber, nu am ajuns la nici unul din ele.

Așa că ceea ce scriu mai jos e tot ce-mi amintesc din toate cele la care am fost.

Postat în:

Cronica de concert


Gărâna Jazz Pandemic Fest 2020

•  

Da, Gărâna Jazz Fest s-a ținut și anul ăsta. După mai multe trasee cu cortul prin munții Parâng și aiurea, am ajuns vineri seara la Gărâna cu Victor, Vali, Tudo și alți oameni ai barului și ai muntelui.

Nu aveam bilete dar nici nu ne doream foarte tare, planul fiind ca de data asta să urmarim festivalul din cimitir. Din cauza pandemiei, s-au pus în vânzare doar 500 de bilete, cu tot cu trupe și organizatori, față de peste 4000, câte se vând de obicei.

Am ajuns vineri dupa amiaza și am pus corturile lângă un pârău, pe al cărui curs am dormit ca-n vis. Am mâncat pe rupte, savurând gustoasa bere nemțească Wieninger la Gotschna, un loc care nu se ratează, dacă ajungi in Gărâna.

De acolo și mai apoi din împrejurimile festivalului am ascultat vioara unei trupe sârbești pe nume Naked, care s-a auzit creativ de duios și armonios.

Sâmbătă am petrecut la Trei ape, lângă Gărâna, unde am aflat că s-au suplimentat un numar limitat de bilete pe care le-am și cumpărat online. La festival se intra doar cu mască, care trebuia ținută tot timpul pe față, exceptând momentele in care bei sau fumezi. De remarcat disciplina oamenilor din interior, care în proporție de 90% își țineau masca pe față.

Când am intrat, pe scenă cântau Marius Pop Band, care reproduceau un jazz progresiv parcă tras la traforaj. Sunete multe, pline, nu-ti lăsau momente de respiro, audiția era intensă.

După nelipsita intervenție a lui Florian Lungu și glumele sale nevinovate, surpriza festivalului a fost Markus Stockhausen, un om care cu o singură trompetă și câteva dipozitive electronice în fundal, a facut ceva uimitor. A dat naștere unor monente psihedelice și experimentale foarte interesante.

Din câte am înțeles, inspirat de tatăl său, a îmbinat foarte aparte jazz-ul cu muzica clasică și sunetele expermientale indrăznețe, dar care nu dezamăgesc deloc, din contră, surpind și instigă.

Atmosfera festivalului era una linistită, fară efervesceța și aglomerația obișnuită, ba chiar pe bușteni erau lipite benzi sugestive de distațare a cate 2 metri, iar grupurile păstrau această minimă distanță între ele. Standuri mai puține, câteva, dar cu suficiente resurse sa-mi cumpăr câteva plăci bunicele.

Apoi au urmat Edgar Knecht și Frederik Köster, un tandem între pian și trompetă, care a trecut prin diverse genuri și armonii. Ba sunete impresionante și psihedelice, ba piese mai melodioase, ba avangardă jazz și chiar un lullaby jazz. Au posedat scena și publicul cu o originalitate puternică.

Duminică, dupa leneveala obișnuită in hamac de dimineață, am făcut un traseu făinuț în munții Semenic, din apropiere. După amiază am mâncat la Kibuț, de fapt puțin spus am mâncat. Gătesc nemțuzii aștia de la Gărâna într-un fel comparabil cu cele mai bune restaurante din lume în care am mâncat vreodată. Iar atmosfera și căldura oamenilor te face să te simți ca acasă, un loc din care cu greu îți vine să pleci. Iar berea asta nemțească Wieninger, completează delirul culinar perfect.

Apoi am ajuns în cimitir de unde am urmărit Per ,,Viking” Mathisen Trio. O aglomerație de sunete, reproduse cu ștaif de un bas, contrabas, o tobă și un pian, într-un conglomerat muzical de jazz ca la carte.

La ultima trupă Shri 4tet s-a dat liber și am putut intra cu toții. Aici a urmat ultima surpriză a festivalului, o reacție chimică de sonorități cum nu am mai auzit.

Shri Sriam, basisistul care conducea toata orchestratia, a transformat bas-ul într-un actor principal, într-un spectacol de vibrații expermientale captivante, procesate mai departe de un pian, tobă, flaut și saxofon, care își faceau de cap și inundau cu sunete din toate direcțiile muzicale.

Echipa de organizare a muncit mult pentru ediția asta, mai mult ca să țina reduta jazz-ului sus si renumele internațional al festivalului. Mulțumiri lui Adrian Foale, care se ocupă foarte bine partea de sunet și care in fiecare dimineață dă o tura printre bușteni sa strângă din lucrurile rătăcite.

La plecare, nu am putut să nu iau cu mine o navetă de Wieninger … și am discutat și calculat cu furnizorul local, o posibilă distribuție a acestei beri în București… suntem încă în “negocieri”.

Festivalul de anul asta a fost unul destul de atipic, cu program mai redus și lume mai puțină, dar asta i-a dat și un farmec mai chill și contemplativ.



Stay Safe & Adapt Fast

•  

Am închis Trei Bețivi Bar pe 18 martie 2020 prin ordonață militară din cauza pandemiei de Covid-19 …

11 ani de Vasile Lacăr 66, 6 ani de Fri Kutur, 5 ani de 3B (un an în underground) fu mișto

Nu cred că îl vom mai vedea prea curând pe Tony Levin pe perete și nu știu dacă vom mai deschide trei bețivi în aceleași timpuri și spațiu … Stay Safe & Adapt Fast !!

Victor: Ziua în care orașul a încetat a cânta.
Tony Levin va depăna povești la bass singur.
Keep calm and wash your bass!

Postat în:

Bar, Evenimente


Dark Cabaret Night

•  

Pus în scenă în anii ’20 și întunecat de gotici în anii ’70, cabaretul a evoluat și în comedie neagră.

Marți, 10 decembrie, vom asculta și proiecta “the dark side of the cabaret”. Machiajul și costumația neadecvate sunt permise, bunele maniere și stilul sunt obligatorii. Ladys and gentlemen, let’s sing, drink and have fun!

Pagina evenimentului: facebook.com/events/519302392123478/

Postat în:

Evenimente


Michael Gira @ Control

•  

Intr-o nu știu care seară … după ce am văzut un concert Islaz în Retro, care fac cântări des și la noi la bar, am ajuns în Control ca sa nu-l ratez pe Michael Gira, care torturează urechile asa mișto … împreună cu Norman Westberg, cântând în premieră și cântece noi Swans.

Și au fost într-un fel …

Materiale noi și din vastele producții semnate Michael Gira, pe care nu le-am mai auzit … dar care au sunat psihedelic și devastator …

Apoi bucați cu ritmuri obsesive și … sa le zicem străpungătoare. Sunete așezate în așa fel încât îți provoacă o ușoară senzație intenționat disconfortantă în urechi … e ca atunci cand te scarpini cu limba în cerul gurii și nu te poți opri. Sau când iți muști buza în interior și deși știi că nu trebuie, tot nu te poți opri …

Și mi-au lovit bine urechile până la sfârșit … am ieșit din sala Berlin cu exigențele satisfăcute.



Annihilator @ Show la București

•  

Recenzie scrisă de Cosmin Hartic:

În continuare uimit, apăsat de o ușoară durere de gât, iar în gând auzind repetat piesa Phantasmagoria, această cronică vizează un concert mult așteptat de publicul din România, amune recitalul celor de la Annihilator, de această dată, concert susținut în minunatul Quantic, alături de trupele Archer Nation și Magnetic.

Recenzia din momentul de față își propune să abordeze dintr-o perspectivă cât mai obiectivă show-ul oferit publicului bucureștean!
Probabil cea mai cunoscută trupă din Canada, Annihilator sunt acolo sus, pe lângă trupele ce alcătuiesc acest „big 4” canadian, respectiv Voivoid, Razor si Sacrifice, cu o activitate de peste 30 de ani, 16 albume de studio și peste 3 milioane de albume vândute în întreaga lume, formația a reușit să facă din ziua de 19 noiembrie una memorabilă pentru toți iubitorii de thrash/speed metal prezenți în club.

Concertul Annihilator fusese programat inițial cu un an în urmă, la Arenele Romane, iar vestea anulării concertului ne-a obligat să avem răbdare până la această dată, cu altă locație și un public mai restrâns din pacate, numărul de bilete fiind limitat dar deosebit și entuziasmat, drept dovadă sold-out-ul, acel moment fericit pentru orice formație, cu siguranță. Dacă tot am ajuns să vorbim despre public, doresc să precizez că am fost încântat să văd cât de divers a fost acesta, cu ușurință observând persoane în vârstă, cât și adolescenți și copii, însoțiți de părinți, desigur, pe scurt un public frumos si vioi reușind fără doar și poate să capteze și să întoarcă energie venită din partea trupei.

Încă de la 19:00, de la deschiderea ușilor, se putea observa coada imensă de oameni de la intrare, grăbiți probabil să pună mâna pe ultimele bilete; cred și eu, după ce am văzut în 2017 la Rockstadt Extreme Fest și în 2015 la Maximum Rock. Concertul a debutat cu formația Magnetic, urmată ulterior de Archer Nation, fiind o încălzire interesantă pentru noi, deși dorința de a vedea formații de un calibru mai mare se vedea în ochii publicului. După acea eternitate (de 2 ore) de așteptare, sosește și rândul headlinerului mult dorit.

În ceea ce privește setlist-ul, a fost foarte divers, în cele 17 piese executate la perfecție și ca orice formație care se respectă, au cântat piese cunoscute precum „king of the kill” , „no way out” „set the world on fire”, „phantasmagoria” (preferata mea), pe cât și piese noi, unde este de apreciat devotamentul artiștilor și încercarea de a ne introduce și în materialele proaspete, precum piesa „Psycho Ward”; parcursul show-ului fiind presărat de câteva solo-uri de tobe oferite de tânărul Fabio Alessandrini sau de momentele de stand-up ale lui Jeff Waters, cunoscut deja pentru glumele sale dintre piese și tolată comunicarea cu publicul. Într-adevăr s-au număr puțin cu noi în momentele în care plecau de pe scenă, dar cu toții eram siguri că acest concert nu are cum să ia sfârșit fără cele 3 piese memorabile de pe capodopera lor din 1989 „Alice in Hell”, despre prima piesă Jeff Waters a ținut să vorbească din moment ce a fost piesa preferată a lui Randy Rampage, „Burns Like Buzzsaw Blade”, a fost un moment emoționant, după care a urmat preferata publicului „W.T.Y.D”, iar după un lung șir de aplauze și entuziasm în formă pură, a urmat bis-ul, respectiv piesa preferată a întregului univers Annihilator „Alison Hell”.

În concluzie, punctăm faptul că muzica celor de la Annihilator este unică prin sinergia de care dau dovadă membrii trupei, toată această coordonare a instrumentiștilor și rolurile unice pe care le îndeplinesc în a executa și compune piese fără elemente de umplutură, mereu venind cu ceva nou, care te fac să dai din cap, ca la prima audiție.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Amenra la Quantic

•  

Mă bucur să fiu aici și să scriu că am avut deosebita plăcere să particip la concertul Amenra din Quantic.
Aceștia sunt o formație belgiană, mai mult sau mai puțin controversată, care au reușit să își facă un nume impresionant pe scena de metal extrem. Spun „metal extrem” pentru că acești oameni cântă sludge, doom și cochetand cu post-hardcore-ul; astfel reușesc să te vrăjească pe tine, ascultătorule!

Dar hai să vorbesc mai mult despre concert; o seară liniștită de toamnă, 8 noiembrie, fără să am mari așteptări de la viață, primesc un mesaj în care sunt anunțat că am primit invitație la Amenra din Quantic; și ca să ne înțelegem, îi așteptam de ceva timp pe băieții ăștia! Așteptările mele deveneau din ce în ce mai mari pentru o formație de sludge, fiind încă antrenat de la concertul Dopethrone (altă seară teribil de bună ).

Zis și făcut, ajung în Quantic undeva pe la a doua trupă, Elr, (înainte au fost YlLVA) și nu vreau să fiu foarte cârcotaș, însă nu m-au dat pe spate, din moment ce sunetul era foarte tare dat și nu puteam să înțeleg ce se întâmplă cu instrumentele respective pe scenă. Mă întâlnesc cu câțiva prieteni, pentru a ne potoli reciproc entuziasmul și bem câteva beri până în 21:30, când știam că trebuie să înceapă concertul. Deja se aglomerase, se instalase atât liniștea, cât și întunericul în sală și amuzant că se mai trezea câte cineva care să strige „AMENRA!!!” cât îl țineau plămânii. După o mică pregătire a tobarului cu noi și folosirea unui instrument straniu pentru a marca începutul piesei „Boden”, i-am văzut pe toți 5 pe scenă, din senin apăruți acolo prin tot fumul ăla gros și luminile foarte puternice. Am auzit câteva comentarii la adresa luminilor, fumului, dar personal cred că au avut un rol foarte important, singurii mai supărați la adresa asta și care ar avea un motiv, ar fi fotografii.

Un sound apăsător, cu o tentă spirituală, melancolică, care să te pună la treabă, la contemplat, până în momentul în care disperarea și vocea sinistră ieșită din context a solistului te lovește și îți dai seama cât de bine se completează cu ce fac instrumentiștii. Cu siguranță Amenra nu este genul de trupă care să te plictisească, ci ajungi la un moment dat, în mijlocul concertului să închizi ochii și să pășești și mai adânc în universul lor.

Am fost placut impresionat să observ că au cântat piese de pe aproape toate albumele, însă ce mi-a atras mie atenția a fost piesa Boden (mass V) cu acel intro ce parcă urma să dea startul unui ritual. După care au continuat să ne încânte urechile cu piese precum „Razoreter” sau „Thurifer”, iar între aceste două piese cu siguranță a fost preferata publicului, a mea, poate și a lor la ce performanță au avut, superba piesă „A solitary reign”. Recomand albumul Mass VI, cu siguranță o capodoperă a formației, iar pentru experiența completă, recomand ca toată această contemplare pe tot parcursul derulării albumului să aibă loc în căști.

În final, am observat că publicul Amenra știa la ce trebuie să se aștepte și chiar în lipsa unui bis, cu toții am fost foarte impresionați de performanța belgienilor, mai puțin niște mici cârcotași ce își doreau mai puțină lumină, fum, poate chiar un public mai tăcut. Pot spune și că afterparty-ul cu muzică retro ne-a făcut să ne îndepărtăm de acea atmosferă cu tentă simbolistă pe care au lăsat-o artiștii în urma lor; cu ocazia asta, am avut mai mult timp de stat la bere și discutat despre pasiunea ce ne-a reunit în cadrul acestui eveniment. Aștept cu brațele deschise următorul eveniment, marca Amenra!

See ya there!
Cosmin

Video: Headfullofnoise

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: